Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Însărcinată în luna a VIII-a, a fost lovită pe trecere de un șofer beat și a pierdut copilul. Mitropolia sprijină plata spitalizării în străinătate

Însărcinată în luna a VIII-a, a fost lovită pe trecere de un șofer beat și a pierdut copilul. Mitropolia sprijină plata spitalizării în străinătate

Arhiepiscopia Sibiului oferă un ajutor financiar pentru Iulia Florentina Ganea din Cristian, o tânără județul Brașov, aflată sub îngrijire medicală într-o clinică din străinătate. În vârsta de 27 ani, Florentina a fost victima unui grav accident rutier pe trecerea de pietoni, în primăvara anului trecut, în localitatea Cristian, județul Brașov.

Însărcinată în luna a VIII-a, Iulia Florentina Ganea a fost lovită în plin de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate, iar în urma accidentului, copilul, născut de urgență, a decedat după două zile. Mama, în urma impactului, a suferit multiple leziuni cerebrale, iar după cele două intervenții chirurgicale pe creier a rămas imobilizată la pat. În prezent, doamna Ganea Iulia Florentina, urmează un program de recuperare și reabilitare la o clinică din Israel, care se ocupă de pacienții aflați în stare neuro-vegetativă, anunță Mitropolia Ardealului.

Deoarece, costurile se ridică la suma de 1030 $ pe zi, mult peste puterile familiei, soțul a făcut un apel de suflet către Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, pentru un ajutor financiar în vederea continuării tratamentului atât de necesar recuperării greu-încercatei sale soții.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a fost profund marcat de starea gravă de sănătate a doamnei Ganea Iulia Florentina și la propunerea Departamentului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului, a dispus acordarea unui sprijin financiar consistent în valoare de 5000 $,  pentru recuperarea și reabilitarea de care are atât de mare nevoie. Totodată, Părintele Mitropolit face un apel la solidaritate și îi îndeamnă pe toți cei care  pot ajuta, să se alăture efortului colectiv de sprijinire a tinerei Iulia Florentina, atât financiar cât şi prin rugăciune, pentru a depăși cât mai repede situația delicată în care se află. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu o asigură pe Iulia Florentina şi pe familia acesteia de toată dragostea sa părintească şi de permanenta pomenire la altarul de rugăciune”, a declarat consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Ciprian Cândea, într-un comunicat de presă.
Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

8 comentarii

un cititor

Acum 7 ani

Si soferul mai traieste? Ar fi trebuit spanzurat intr-o piata publica. Exact ca in Evul Mediu. Este singura solutie ....
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 7 ani

''FELISITARI'' cititoruli ! Numili tau ar trabui sa hie "justitiarul"
Raspunde

Odin

Acum 7 ani

Articolul asta trebuia sa fie trecut la categoria Advertorial :)
Raspunde

...

Acum 7 ani

Gesturile caritabile se fac discret.
Raspunde

dani

Acum 7 ani

Poate prin "lipsa" de discretie mai incurajeaza si pe altii sa doneze,inteligenta supranaturala ce esti!
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 7 ani

.....din nou atacuri la persoana ....
Raspunde

...

Acum 7 ani

Faptele bune nu raman nestiute, nici nerasplatite. Cand vin din suflet.
Raspunde

Ana

Acum 7 ani

Na asta chiar e o drama. Intr-o clipa o intreaga familie este distrusa. Sa va dea Dumnezeu putere, greu incercati mai sunteti. Iar noi ceilalti sa apreciem ce avem, sa ne spunem mai des vorbe frumoase, sa fim mai rabdatori si sa zambim mai des la lucrurile marunte. Multa sanatate si ganduri bune.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus