X
13606997_1332608820086675_5575394815882692264_n

Ce facem în weekend?

Weekend-ul acesta nu abundă în evenimente, dar cei care vor să se relaxeze pot opta fie pentru a vedea un film, atât la Cinema Arta, cât și în Piața Mică acolo unde cei de la Caravana Metropolis vor proiecta în fiecare seară câte un film. O altă opțiune este și Sibiu Fashion Days, acolo unde pe lângă prezentările de modă, vor avea loc și două concerte, Antract și Raluka.

Vineri, 15 iulie
De la ora 12.00, în Muzeul Astra are loc Simpozionul European de Sculptură, organizat de Asociația Calfelor din Sibiu. Tema acestui simpozion este „Ornamentică transilvăneană”, astfel încât în perioada 4 – 17 iulie 2016, 10 sculptori din țară și din străinătate vor avea șansa de a lucra într-un spațiu comun și de a împărtăși din propriile cunoștințe, îmbogățind totodată viața culturală a orașului.

La Cinema Arta vor rula următoarele filme: „Ice Age: Collision Course” (Epoca de gheaţă: Ploaie de meteoriţi), 3D, dublat în română, de la orele 12.00, 14.00 și 16.00. De la ora 18.00 rulează drama „The Shallows” (Din adâncuri), iar de la ora 20.00 filmul de aventură „The Legend of Tarzan” (Legenda lui Tarzan) revine la Cinema Arta.

De la ora 18.00, la Teatrul Gong va fi pus în scenă spectacolul „Cel mai mare Gulliver”, în regia lui Alexandru Dabija. Cel mai așteptat spectacol pentru copii din acest an îl aduce pe scenă pe Matei, un puști supărat pentru că e prea mic și crește prea încet. Ca prin minune, plimbându-se prin curte, Matei dă peste un cangur pitic care îi îndeplinește dorința și îl transformă într-un uriaș. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic.

De la ora 19.00, la sala Thalia va avea loc ultima gală de balet din această stagiune. Astfel, pentru ultima reprezentație, dansatorii Teatrului de Balet Sibiu vor aduce în fața publicului sibian un program ce include atât momente din balete clasice: „La fille mal gardee”, „Romeo și Julieta”, „Lacul Lebedelor”, „Don Quijote”, cât și coregrafii de dans contemporan și balet neoclasic. Prețul unui bilet la spectacol este de 10 lei.

Ediția a cincea a „Sibiu Fashion Days” va fi deschisă de întâlnirea cu criticul de modă Iulia Albu. ,,Meet Iulia Alba”, ce va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, în sala de conferințe a hotelului Împăratul Romanilor. Evenimentul este similar cu cel de anul trecut în care doamnele și domnișoarele au primit sfaturi despre felul în care hainele le pot întregi imaginea într-un mod simplu și frumos.

De la ora 21.30, Caravana Metropolis va proiecta în Piața Mică filmul „Mustang”, iar regia este semnată de Deniz Gamze Erguven. Filmul spune povestea unor surori din nordul Turciei, care se întorc de la școală, jucându-se cu un grup de băieți. Jocurile lor, considerate necuviincioase de familie, provoacă un scandal cu consecințe neprevăzute. Progresiv, părinții lor transformă casa într-o închisoare. Treburile casnice înlocuiesc activitățile școlare și căsătoriile sunt aranjate. Cele cinci surori, conduse de dorința de libertate, răstoarnă limitele impuse de către familia lor.

Sâmbătă, 16 iulie
De la ora 12.00, în Muzeul în Aer liber din Dumbrava Sibiului continuă Simpozionul European de Sculptură, cu tema „Ornamentică transilvăneană”.

De la ora 17.00, în Muzeul Astra va avea loc spectacolul de teatru interactiv, „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă. Spectacolul face parte din Microstagiunea de vară din cadrul Programului Școala în satul tradițional derulat și finanțat de Muzeul Astra și Consiliul Județean Sibiu.

Începând cu ora 20.30, designerii Paula Milea, Rita Muresan, Clara Rotescu, Razvan Firea, Ana Radu și branduri ca Parlor și Melor, își vor prezenta cele mai noi colecții ale sezonului pe muzica live a trupei Antract, în cadrul evenimentului Sibiu Fashion Days. Seara se va încheia cu un concert susținut de Raluka și band-ul său.

De la ora 21.00, în Șelimbăr are loc petrecerea Eat Sleep Rave Repeat, iar cel care va întreține atmosfera este Dj Rjem. Acesta a ocupat locul 2 la BucharestDjContest în 2012 și a împărțit de-a lungul timpului pupitrul cu nume mari din industria muzicală. Genul pe care îl mixează este o combinație pozitivă, plină de energie, între DeepHouse, TechHouse și Techno.

De la ora 21.30, în Piața Mică va fi proiectat documentarul „Amy”, în regia lui Asif Kapadia. Filmul este o incursiunea prin viața artistei Amy Winehouse. Aceasta a fost catalogată ca fiind un talent unic, o cântăreaţă ce a captat atenţia întregii lumi. Un artist de jazz în cel mai autentic sens al cuvântului – a scris şi a cântat din suflet, folosindu-se de harul său muzical pentru a-şi analiza propriile probleme.

Duminică, 16 iulie
De la ora 10.00 va avea loc evenimentul „Transfer european de cultură și cunoștinte prin intermediul calfelor călătoare”. În fiecare vară, calfe călătoare din diferite ţări europene vin la Sibiu pentru a lucra împreună, pentru a realiza un schimb viu de cunoştinţe de specialitate şi experienţe profesionale şi pentru a colabora cu meşteşugari autohtoni.

Simpozionul European de Sculptură continuă de la ora 12.00, în Muzeul Astra, acolo unde 10 sculptori din țară și din străinătate vor avea șansa de a lucra într-un spațiu comun și de a împărtăși din propriile cunoștințe.

De la ora 17.00, în Muzeul Astra va avea loc spectacolul de teatru interactive pentru copii, „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă.

De la ora 21.30, Caravana Metropolis va proiecta ultimul film din această ediție, și anume, „Daneza”, în regia lui Tom Hooper. Este anul 1910, iar pictorița Gerda Gottlieb așteaptă un model. Acesta întârzie să apară, așa că Gerda îl roagă pe soțul ei, Einar, să îmbrace dresuri de damă pentru a-i poza. Niciunul dintre ei nu știu că acest eveniment minor le va schimba viețile: Einar se va reinventa treptat sub numele de Lili Elba, iar două decenii mai târziu va deveni primul bărbat din lume care va suporta o operație de schimbare a sexului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact