X
IMG_2807

Mai romantic de atât nu se poate. Povestea inelului făcut din cuie de potcovit

El este Mihnea, ea este Adela. Se cunosc de când erau la grădiniță, dar nu și-au intersectat drumurile decât acum, să spunem la “a doua tinerețe”. Viețile lor au curs până acum în București, poate atingându-se neștiut în unele momente. Dar terenul propice pentru o dragoste ca-n filme s-a dovedit a fi un sat de la marginea județului Sibiu: Prod, un paradis nealterat.

Mihnea Virgolici a înființat ferma-pensiune-herghelie de la Prod. Este personificarea pasiunii. Pasiunea pentru cai l-a adus în satul cu totul necunoscut. “Desenam grajduri, de când eram în clasa a III-a. Probabil le-aș fi desenat și mai devreme, dar nu știam să trag liniile ca lumea. Nu visam decât cai. Ai mei mi-au luat unul, când am împlinit 18 ani. Desigur, un cal modest, dar primul meu cal. L-am ținut într-un club ecvestru din București, dar mi-am dat repede seama că îmi doresc altceva pentru caii mei. Nu vreau să le dau de mâncare, să îi scot o dată-de două ori pe zi afară, în manej și cam atât. Caii nu sunt jucăria noastră. Caii mei trebuiau să fie cai mai presus de orice. Să alerge pe pășune, să stea în câmp deschis”, povestește Mihnea Virgolici, cu licărul pe care îl are în ochi orice om mânat de pasiune.

260217_179058405489360_1443401_n

A găsit ferma de la Prod, care era părăsită. În fața ochilor săi se defășurau, însă, grajduri, terenuri de antrenament, obstacole și, mai ales, cai fericiți. A găsit greu bani pentru toate proiectele, uneori nu avea mâncare nici până a doua zi, dar până la urmă a reușit. Iar când viața i s-a așezat, ochii și inima i s-au deschis și pentru altceva. Sau altcineva. Atunci a apărut Adela. “O știam, de când eram mici. Ea era un pic mai mare decât mine, dar am fost colegi și la grădiniță, și în școală. În liceu am mers de câteva ori la aceleași petreceri, dar eu stăteam într-un colț și mă uitam cum ea este curtată de restul băieților”, povestește Mihnea. Adela râde: “Ei, hai, știi că fetele, la vârsta aia, nu se uită la băieți mai mici…”

Pasiunea care respiră prin toți porii lui a convins-o și pe ea să se mute la Prod. “Pe mine nu m-a convins natura. Pe mine m-a convins dragostea”, recunoaște Adela. De când a venit, însă, a transformat locul. A reamenajat camerele, i-a dat fiecăreia câte o poveste, a insuflat locului o frumusețe sălbatic-urbană și accentul de bun-gust pe care toți clienții îl apreciază.

71693_116995771695624_6458578_n

Surpriza cea mare a venit în urmă cu trei săptămâni, la Transylvania Horse Show, concurcul hipic pe care Mihnea îl organizează în fiecare an. Era deja seara de gală și toți concurenții, toți invitații erau la mese. Mihnea a luat microfonul și a urcat pe scenă. “Era nebunie, un concurs de genul acesta cere foarte multă organizare, multe detalii. Eram în toate părțile deodată. Printre ele, am intrat în grajd și i-am spus potcovarului, din mers: fă-mi un inel din două cuie. M-o fi crezut nebun, dar l-a făcut”, povestește Mihnea. Pe scenă, în ochii măriți ai tuturor, a chemat-o alături de el și pe Adela, pe care a cerut-o acolo de soție, punându-i pe deget inelul din cuie de potcovit. “Eu nu mai cred în coincidențe demult. Nu cred că în viață ceva este întâmplător. Cum vă explicați că, fără ca nimeni să-mi ia vreo măsură, fără ca potcovarul să mă fi văzut măcar de prea multe ori, inelul mi s-a potrivit perfect?!”, se întreabă Adela.

IMG_2803

Adela și Mihnea au planuri mari pentru Prod, satul în care iubirea lor capătă altă dimensiune și nu mai este o poveste ca oricare alta. Primul proiect vine în luna august, când cei doi vor să-i ajute pe localnici să organizeze o sărbătoare a tuberozelor, o floare pe care sătenii o cultivă de zeci de ani.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact