Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Facultatea de Medicină a început înscrierile pentru admitere. Peste 7000 de locuri ”la stat”

Facultatea de Medicină a început înscrierile pentru admitere. Peste 7000 de locuri ”la stat”

Peste 7.000 de locuri sunt disponibile la facultăţile de stat din Sibiu, prima dintre facultăţile Universităţii Lucian Blaga care a început înscrierile fiind Facultatea de Medicină Victor Papilian, unde sunt 117 locuri la buget, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prima facultate din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) unde au început înscrierile este Facultatea de Medicină „Victor Papilian”, unde duminică, 17 iulie, au venit primii candidaţi, aici fiind scoase la concurs 310 locuri, din care 117 la buget.

Potrivit reprezentanţilor ULBS, înscrierile la facultăţi încep în 17 iulie şi se vor încheia în 24 iulie, în funcţie de specializare.

„Pentru sesiunea de admitere din această vară, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu va scoate la concurs un număr de 7.102 locuri pentru studiile de licenţă şi masterat. Dintre acestea, 3.628 sunt locuri pentru studii de licenţă, 1.603 reprezentând locuri subvenţionate de la buget (fără taxă). Pentru studiile de masterat vor fi alocate 1.889 de locuri (909 locuri bugetate), iar pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă vor fi scoase la concurs 1.100 locuri pentru învăţământul de licenţă şi 485 la master”, arată reprezentanţii ULBS într-un comunicat de presă.
Cele mai multe locuri, respectiv 975, vor fi disponibile la Facultatea de Inginerie (perioadă de înscriere: 18-23 iulie), la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane vor fi 536 locuri (perioadă de înscriere: 18-23 iulie), iar la Facultatea de Drept, 575 locuri (perioadă de înscriere: 18-23 iulie), toate specializările Universităţii din Sibiu fiind acreditate şi autorizate să funcţioneze de către Ministerul Educatiei Naţionale.

La Facultatea de Teologie sunt disponibile 108 locuri (perioadă de înscriere: 18-24 iulie), la Facultatea de Litere şi Arte sunt 324 de locuri (perioadă de înscriere: 18-23 iulie), la Facultatea de Ştiinţe 286 de locuri (perioadă de înscriere: 18-23 iulie), la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului sunt 337 de locuri (perioadă de înscriere: 18-23 iulie), Facultatea de Ştiinţe Economice sunt 377 de locuri (perioadă de înscriere: 18-23 iulie).

Potrivit ULBS, la ultima evaluare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), ULBS a primit cel mai înalt calificativ—Grad de Încredere Ridicat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

Mihai

Acum 7 ani

Din titlu reiese ca sunt 7000 de locuri la Facultatea de Medicina.... De ce nu faceti un efort de gandire, pentru a nu dezinforma?
Raspunde

spicuitorul

Acum 7 ani

Subsemnatul Florin Grosu, cadru didactic al Facultatii de Medicina si medic primar Spitalul Judetean ofer, in conditii foarte avantajoase, meditatii pentru admiterea la Facultatea de Medicina. In conditiile in care nu va permiteti, va plasez la unul dintre studentii retelei mele. Ma recomanda – numarul mare de candidati admisi, sunt coautor al manualelor de admitere si fac parte din comisia de intocmire a subiectelor de admitere. Va astept cu incredereCompletare! Subsemnatul FLORIN GROSU medic radiolog ofer aceste meditatii pe bani NEIMPOZABILI si cand efectuez GARZI la URGENTA spitalului adica, parasesc bolnavii grav la care trebuie sa le dau un diagnostic rapid citind filmele facute de asistentii din Radiologie si ma gasesec impreuna cu studentii mei in alt post decat cel de la Urgenta Spitalului,unde fac meditatii pe bani ma intelegeti,in acelasi timp sunt platit cu bani grei pentru garda de 24 ore,in care mare parte din timp o dedic SOMNULUI. Nu ezitati sa ma contactati ,sunt si membru in Consiliul de Administratie al Spitalului.
Raspunde

gigi contra

Acum 7 ani

Ai dovezi? Parcă și dl. președinte și-a achiziționat casele tot din meditații, tot cu bani neimpozabili....
Raspunde

Vadim

Acum 7 ani

Ce cauti aici sa-ti faci reclama, domnule ?! Rusine ! Publica anunturi contracost ,nu asa.
Raspunde

respect

Acum 7 ani

No bine ca medicul asta mai este inca in tara! Tu nu cred ca meriti sa puna nici un medic sa te atinga!
Raspunde

gigi contra

Acum 7 ani

Despre dl. conferențiar sau șef de lucrări ce se mai aude?
Raspunde

gigi contra

Acum 7 ani

Despre dl. conferențiar sau șef de lucrări ce se mai aude?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus