X
tariceanu

Tăriceanu nu se dezice: sare în apărarea prietenilor anchetați de justiție și-l atacă pe Iohannis

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri seara că este dezamăgit de răspunsul preşedintelui Iohannis referitor la apelul său şi că acesta este “produsul sistemului” şi “se pare” că este prizonierul şefei DNA, Codruţa Kovesi, şi a adjunctului SRI Florian Coldea.

Tăriceanu s-a arătat dezamăgit de răspunsul pe care l-a primit de la preşedinte ca urmare a apelului public făcut ca acesta să verifice afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, în care DNA şi SRI sunt scăpate de sub orice control civil.

“Ştim foarte bine toţi că preşedintele a fost condamnat, nu este acuzat, într-un dosar în care folosindu-se de documente false a obţinut câştiguri incorecte, eu aş fi fost mai reţinut să înlătur cu atâta uşurinţă prezumţia de nevinovăţie care trebuie să funcţioneze în statul de drept”, a spus Tăriceanu, conform Mediafax.

Preşedintele Seanatului a mai afirmat că Iohannis “nici nu vede şi ceea ce vede se face că nu vede” pentru că preşedintele este “produsul sistemului”.

Întrebat dacă în opinia sa şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi adjunctul SRI Florian Coldea conduc România, Tăriceanu a spus că au “un rol extrem de influent”.

De asemenea, întrebat dacă preşedintele este prizonierul celor două persoane, preşedintele Senatului a replicat: “Aşa cum se conturează din ce în ce mai mult tabloul, aşa se pare”.

El a declarat că se ajunge ca serviciile de informaţii să controleze toate instituţiile statului, spunând că în ce priveşte controlul Parlamentului asupra serviciilor este “mai rău decât frecţia la piciorul de lemn”.

“Ceea ce este grav este că aceste persoane nu sunt persoane nicidecum alese democratic. Ele nu au, aş spune, din punct de vedere legal dreptul să facă ceea ce fac, să decidă în mod disceţionar asupra libertăţii unor cetăţeni, asupra eliminării din viaţa publică a altora, să intervină în ceea ce înseamnă numiri, demisii, destituiri”, a conchis preşedintele Senatului.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, într-un răspuns adresat preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi fostului şef de stat Traian Băsescu că etichete de tip ”stat mafiot” pot afecta imaginea României, dovedind incapacitatea acestora să-şi asume funcţiile prezente sau trecute.

”În România, statul de drept este funcţional, iar declaraţiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituţiile statului şi, alături de întreaga opinie publică, aşteptăm efectele pozitive ale activităţii acestora. În acelaşi timp, etichete de tip „stat mafiot” pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituţii şi, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice importante în statul român să-şi asume rolul pentru care au fost numite sau alese”, este răspunsul lui Iohannis după ce Tăriceanu i-a cerut să verifice afirmaţiile lui Băsescu potrivit cărora DNA şi SRI au scăpat de sub orice control civil.

“Afirmaţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, au fost lipsite de orice echivoc, ele descriind o situaţie inacceptabilă, în care DNA si SRI sunt scăpate de sub orice control civil, au acaparat şi exercită puterea într-un mod nelegitim în locul instituţiilor democratice alese de cetăţeni”, a afirmat Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă emis de Senat.

“În condiţiile în care Comisia de supraveghere a activităţii SRI din Parlament este total ineficientă şi nu dispunem de niciun alt instrument juridic, fac un apel public la preşedintele României să-şi folosească întreaga autoritate şi toate pârghiile de care dispune, pentru a verifica la nivel instituţional veridicitatea gravelor afirmaţii făcute de fostul preşedinte al României”, a explicat şeful Senatului.

Tăriceanu i-a cerut şefului statului să-şi asume responsabilitatea demiterii şefei DNA Laura Codruţa Kovesi şi a adjunctului SRI Florian Coldea în cazul în care afirmaţiile fostului preşedinte sunt reale.

Tăriceanu: Acuzaţia în ceea ce îl priveşte pe Olteanu sau pe Mihaiu nu are fundament

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri seara că acuzaţiile din dosarul lui Bogdan Olteanu nu au funadament şi că pare că acestea sunt bazate pe denunţul făcut de Sorin Ovidiu Vântu.

“Această acuzaţie care nu este neapărat a procurorilor, pare să fie acuzaţia din denunţ şi nu are fundament în ceea ce îl priveşte pe Bogdan Olteanu sau pe Liviu Mihaiu”, a spus Tăriceanu la Antena 3.

Preşedintele Senatului a mai susţinut că este foarte puţin probabil să fie reale acuzaţiile care i se aduc lui Bogdan Olteanu pentru că Sorin Ovidiu Vântu ataca în mod frecvent PNL în perioada respectivă şi, prin urmare, nu avea cum să aibă astfel de relaţii cu partidul.

Tăriceanu a afirmat că l-a văzut o dată pe Sorin Ovidiu Vântu la un cunoscut şi că nu a ştiut de întâlnirea lui Bogdan Olteanu cu acesta în Deltă, aşa cum reiese din rechizitoriul procurorilor.

În ceea ce priveşte numirea lui Liviu Mihaiu, Tăriceanu a spus că acesta era “un activist cunoscut, recunoscut, cu programe, cu idei valoroase legate de Delta Dunării” şi că nu era necesar să intervină cineva sau să pună o vorbă bună pentru a fi numit în funcţie.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact