21 de primari din județul Sibiu au fost invitați să asiste miercuri, la prânz, la semnarea contractului pentru colectarea selectivă și transportul deșeurilor menajere din localitățile pe care le reprezintă (printre care și municipiul Sibiu). Contractul, însă, nu va mai fi semnat, deoarece un consorțiu de firme controlate de un fost senator a contestat atribuirea acestuia.
Estimat la 192 de milioane de lei, fără TVA, contractul pentru ”delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de operare şi transport a deşeurilor în Zona 1 Sibiu” (denumirea oficială) urma să fie semnat miercuri, la ora 12:45, la sediul Consiliului Județean Sibiu, cu firma SC Soma SRL din Bacău. Firma a fost desemnată câștigătoare a acestui contract în urma unei proceduri de atribuire lansată încă din iunie 2015 și care pare aproape imposibil de finalizat.
Au ”lovit” în ceasul al 12-lea
Contestația care blochează semnarea contractului a fost redactată de reprezentanții asocierii SC Iridex Group Import Export București filiala Costinești SRL – SC Servicii Salubritate București SA, în fapt firme controlate de același Corneliu Pascu (foto), senator ales pe listele Partidului Conservator în două mandate consecutive (2000 – 2008).
Termenul de depunere a acestei plângeri prealabile (termen de zece zile de la comunicarea atribuirii contractului) a expirat la finele zilei de luni, 1 august. Motiv pentru care, autoritățile județene, au invitat toți primarii din Zona 1 Sibiu (care include 21 de localități) la o ședință oficială a ADI Eco Sibiu (autoritatea județeană prin care este implementat proiectul colectării selective) pentru a aproba delegarea gestiunii acestui contract către SC Soma SRL. În cursul zilei de marți, 2 august, însă, cu doar câteva minute înainte de ora 16:00 (după cum au confirmat surse oficiale pentru Turnul Sfatului) la sediul ADI Eco Sibiu a ajuns prin poștă, ștampilată cu data de 1 august pentru expediere, plângerea prealabilă a celor de la Iridex, care blochează semnarea contractului. Prin această plângere, cei de la Iridex contestă atribuirea contractului către cei de la Soma SRL, a căror ofertă o consideră neconformă cu cerințele caietului de sarcini din licitația lansată în iunie 2015.
În zona 1 a județului Sibiu sunt incluse municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, precum și comunele Boița, Cristian, Gura Râului, Loamneș, Marpod, Nocrich, Orlat, Păuca, Poplaca, Rășinari, Râul Sadului, Roșia, Sadu, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, Tălmaciu și Vurpăr. Contractul pentru colectare și transport este prevăzut a fi semnat pentru o perioadă de opt ani.Absurdul poate fi ”frizat”. La Sibiu
Sursele oficiale consultate de Turnul Sfatului arată că ADI Eco este obligată să răspundă celor de la Iridex în termen de trei zile. Iar potrivit noii legislații a achizițiilor publice adoptată în acest an, după ce primesc acest răspuns, cei de la Iridex au un nou termen de zece zile în care pot depune contestație la Consiliul național de soluționare a contestațiilor. Ai cărui judecători, după ce judecă această eventuală contestație, emit o decizie care, la rându-i, poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia. Care curte de apel, în termen de 45 de zile de la sesizare, ar trebui să emită o hotărâre. În urma căreia, ADI Eco Sibiu să emită un nou eventual raport de atribuire, împotriva căruia – Kafka ar fi invidios – poate fi depusă o nouă plângere prealabilă, astfel încât ”cercul vicios” să își poată găsi adevărata expresie.
Un astfel de cerc vicios ar putea fi întrerupt, printr-o decizie a autorității contractante (ADI Eco Sibiu, în acest caz), de anulare a procedurii publice de atribuire, pe motiv că niciuna din ofertele depuse (și au fost depuse cinci oferte) nu este conformă cerințelor din caietul de sarcini.
O astfel de soluție ar obliga la lansarea unei noi licitații, cu noi termene lungi, cu noi posibile contestații. Iar, peste toate, lovitura cea mai grea ar fi obligarea autorităților județene la returnarea a aproximativ 100 de milioane de lei, cât reprezintă investiția din fonduri europene în proiectul Sistemului integrat de management al deșeurilor în județul Sibiu. Acești bani ar trebui returnați deoarece, potrivit normelor în vigoare, proiectele finanțate și încheiate pe vechiul exercițiu bugetar (2007 - 2013) trebuie să fie ”în exploatare” până cel târziu în iunie 2016. Termenul a putut fi depășit datorită unei derogări obținută de la autoritatea de management din cadrul Ministerului Mediului, care – având în vedere că investițiile din proiect au fost, totuși, realizate – a prelungit acest termen până în noiembrie 2016.
Și încă ”un absurd”: Iridex s-a ales cu dosar penal
Asocierea controlată de fostul senator Corneliu Pascu este cea care, inițial, a fost declarată câștigătoare a acestui contract de colectare și transport. Atribuirea către Iridex a fost contestată la CNSC, după care s-a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. În cadrul acestui proces, la cererea celorlalte firme interesate de contract, judecătorii au descoperit că – în fapt – cei de la Iridex au depus în oferta lor acte false.
”În fața instanței s-a demonstrat că certificatele de conformitate depuse pentru cele opt tipuri de autospeciale nu sunt certificatele acelor autospeciale”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Alba Iulia, consultată de Turnul Sfatului. Respectivele certificate de conformitate au fost depuse de cei de la Iridex în dosarul lor nu în original, ci în copie semnată a fi conformă cu originalul. Cum judecătorii de la Alba Iulia au descoperit că nu e deoc vorba de ”conform cu originalul” au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Ai cărui procurori, deocamdată, nu au anunțat că ar fi finalizat cercetările în acest dosar (procesul de la Alba Iulia s-a încheiat în martie 2016). Documentele în discuție sunt opt certificate de conformitate CE pentru autospecialele propuse pentru activitatea de colectare a deșeurilor în Zona 1 a județului Sibiu.
Un an și două luni
iunie 2015. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco Sibiu lansează procedura de atribuire a contractului pentru ”delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de operare şi transport a deşeurilor în Zona 1 Sibiu”.
Depun oferte cinci asocieri: SC Iridex Group Import Export București filiala Costinești SRL – SC Servicii Salubritate București SA Brantner Environment SRL (Sibiu) - Brantner Servicii Ecologice SRL din Cluj Napoca (Brantner Walter Gmbh din Austria - terț susținător) RER Ecologic Oradea – Retim Ecologic Service SA Timișoara – RER Ecologic Service Buzău SC Soma SRL, ofertant, cu SC Rustrans SRL – susținător (Bacău) SC Brai Cata SRL, cu SC Urban SA drept terț susținător (Brăila)
noiembrie 2015. ADI Eco anunță emiterea raportului de atribuire a contractului către asocierea celor de la Iridexdecembrie 2015. Atribuirea contractului este oficial suspendată, deoarece trei dintre firmele participante (Brantner, Soma si RER Ecologic) contestă la CSNSC atribuirea către Iridex, a căror ofertă o consideră neconformă caietului de sarcini
ianuarie 2016. CNSC admite, în parte, unele dintre contestații și obligă ADI Eco Sibiu la anularea atribuirii contractului către Iridex și reevaluarea ofertelor. Decizia CNSC nu este acceptată de niciuna dintre părțile implicate (inclusiv ADI Eco Sibiu), așa că toate devin parte a unui proces care se desfășoară la Curtea de Apel Alba Iulia
martie 2016. Curtea de Apel Alba Iulia anulează în parte decizia CNSC și cere ADI Eco Sibiu să reevalueze ofertele depuse pentru contractul în discuție. Pe lângă sesizarea penală pe numele celor de la Iridex, Curtea de Apel stabilește că nu sunt valabile susținerile celor de la Brantner, respectiv a celor de la RER Ecologic, care pretindeau că ofertele lor au fost descalificate pe nedrept
aprilie 2016. În urma deciziei Curții de Apel Alba Iulia, comisia de evaluare a ADI Eco Sibiu consideră neconforme ofertele depuse de RER Ecologic Oradea, de Brantner și de Iridex. Prin urmare, contractul este atribuit celor de la SC Soma Bacău
aprilie 2016. Brantner și Iridex contestă atribuirea contractului către SC Soma SRL la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
iunie 2016. CNSC admite, în parte, contestația celor de la Iridex și obligă ADI Eco Sibiu la reevaluarea ofertelor. Decizia CNSC este contestată la Curtea de Apel Alba Iulia de RER Ecologic Oradea
iulie 2016. Curtea de Apel Aba Iulia emite o hotărâre prin care obligă ADI Eco Sibiu la reevaluarea ofertei celor de la SC Soma SRL (clarificarea unei situații referitoare la depozitarea cadavrelor de animale și depunerea traducerilor legalizate pentru o serie de certificate de conformitate redactate în engleză)
iulie 2016. În urma clarificărilor primite de la SC Soma SRL Bacău (firma a cărei singură ofertă a mai rămas în cursă), ADI Eco emite un nou raport de atribuire a contractului. Către SC Soma SRL
august 2016. Primarii județului Sibiu sunt invitați să asiste la semnarea contractului cu SC Soma SRL Bacău, în urma cărui activitatea de colectare selectivă ar urma să înceapă – cel mai târziu – din 2 octombrie 2016. Semnarea contractului, însă, este blocată de plângerea prealabilă a celor de la Iridex
Sursa foto: Forbes
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Râul Sadului , Șura Mare , Cluj Napoca , Alba Iulia , Ocna Sibiului , Gura Râului , sura mica , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , colectare selectivă , Apel Alba Iulia , Asistenţă Socială Sibiu , Consiliul Național , Tribunalul Sibiu , Ministerului Mediului Apelor , Dezvoltare Intercomunitară , Pentru Sibiu , Apel Aba Iulia , Partidului Conservator , gunoaie , Adi Eco Sibiu , Brai Cata , Brantner Environment , Brantner Servicii Ecologice , Corneliu Pascu , Ecologic Oradea , Ecologic Service Buzău , Soma Bacău , deșeuri municipale , managementul deșeurilor , Retim Ecologic Service , sortare deșeuri , Servicii Salubritate București , Brantner Walter Gmbh
Vizualizari: 14877
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
MB
Acum 3 ore
Claudiu
Acum 3 ore
Liberal autentic
Acum 4 ore
Neli Oproiu
Acum 4 ore
Bobo