image1

Interviu cu Dr. Laurențiu Dașcă: ”Exista servicii medicale de top în Sibiu. Sibiul nu este cu nimic mai prejos decât Bucureștiul”

Dr. Laurențiu Dașcă este directorul medical pe țară al unui sistem medical european și are o experiență de peste 20 ani atât în servicii medicale private cât și în domeniu cultural. Este un susținător activ al Sibiului și crede sincer că poate ajuta la însănătoșirea societății românești prin cultură. Când nu lucrează ca medic în București coordonează festivalul ”Classics for Pleasure” de la Sibiu.

Rep.: În ce domeniu ați putea spune că stă mai bine România: medicină sau cultură? Suntem mai sănătoși cu trupul sau mintea?

Dr. Laurențiu Dașcă: Cultura a devenit din ce în ce mai prezentă în viaţa românilor, fie că este vorba despre proiectele susţinute de stat sau cele din domeniul privat. Implicarea societăţii civile, pe modelul manifestărilor din străinătate, a reuşit să contureze proiecte de mare valoare artistică care devin simboluri în diverse comunităţi din România. Impactul benefic asupra oamenilor este evident: educarea gustului pentru frumos, respectul pentru echilibru, toleranţă. În ceea ce priveşte domeniul medical, am fost cu toţii dezamăgiţi de serviciile derulate de stat. Ce pot să va spun însă este că în domeniul serviciilor medicale private există o evoluţie susţinută încă din 1995, iar până în 2020 se aşteaptă că piaţa privată de servicii medicale să se maturizeze. Ne vom confrunta însă cu o mare problemă legată de îmbătrânirea populaţiei, care va avea nevoie şi mai mare de servicii medicale, nevoie ce nu poate fi acoperită decât de asigurările private. În medicina de stat ne confruntăm încă cu mentalităţi şi practici necorespunzătoare şi va dura relativ mult să scăpăm de ele şi să ne concentrăm pe o medicină a performanţei.

Rep.: Cine este mai important: un doctor care ajunge să se bucure seara la un concert deosebit după o zi grea sau un dirijor/actor/pictor care, forțat de situație, ajunge pe mâinile unui doctor?

Dr. Laurențiu Dașcă: Există o metaforă populară care mie mi se pare foarte potrivită în această situaţie: dacă ai sănătate pui 1, dacă eşti fericit mai pui un 0, dacă eşti bogat mai pui un zero şi tot aşa; deci dacă nu ai sănătate şi scoţi 1 din cifra 100, rămâi cu 0. Eu cred că acel 1 reprezintă nu numai sănătatea fizia, dar şi sănătatea spiritului; acest aspect cere însă multă reflecţie iar conştientizarea lui vine, de obicei, după multe experienţe, pe măsură ce înaintăm în vârstă.

image2

Rep.: Prin acest dublu rol al dumneavoastră, prin care latură simțiți că vă aduceți aportul mai mult la sănătatea românilor?

Dr. Laurențiu Dașcă: Prin partea medicală, fără îndoială. Asta nu înseamnă că muzica nu este o sursă de sănătate; marii dirijori ai lumii ajung la vârste foarte înaintate tocmai datorită faptului că trăiesc extraordinar de intens prin muzică, prin arta pe care o practică. Eu am convingerea că cele două domenii nu sunt chiar atât de disjuncte. În antichitate de exemplu, grecii îl aveau pe Zeul Apollo care patrona atât medicina cât şi muzica. Şi marele Sergiu Celibidache lega foarte frumos cele două domenii, el spunea că rolul muzicii este să te înalte şi să te elibereze de problemele lumii fizice, asemenea unei meditaţii. Ajungem astfel la principiul modern de wellness, care înseamnă o balanţă între corp, minte şi spirit.

Rep.: Pe sibieni cât de sănătoși îi vedeți, în comparație cu bucureștenii, spre exemplu, pentru că îi cunoașteți mai bine? Vă întreb asta pentru că Sibiul chiar are săptămânal festivaluri și evenimente culturale, sibienii știu cât costă un bilet la teatru… mai greu devine când e vorba de o consultație la doctor.

Dr. Laurențiu Dașcă: Sibiul a fost capitală culturală și a rămas la acest nivel din punct de vedere muzical. Așteptările publicului sunt mari și astfel provocările organizatorilor sunt crescute, ceea ce mi se pare normal, competiția nu poate decât să crească calitatea manifestărilor culturale. Din punct de vedere medical, pot să vă spun că exista servicii de top în Sibiu, de care am beneficiat chiar în timpul unui festival. Sibiul nu este cu nimic mai prejos decât Bucureștiul din acest punct de vedere.

image3

Rep.: La asta vă gândeați atunci când ați decis să aduceți festivalul ”Classics for Pleasure” la Sibiu? Mai are Sibiul o imagine bună în capitală?

Dr. Laurențiu Dașcă: Cu siguranță. Publicul foarte educat, împreună cu rigurozitatea tipic germană pe care am experimentat-o noi în relația cu forurile locale, sunt motivele pentru care am decis să organizăm festivalul Classics for Pleasure la Sibiu. Suntem deja la a 6-a ediție anul acesta și nu ne vom opri aici.

Rep.: Spuneați, cândva, că ”muzica te pune în legătură cu divinitatea”. Vine Dumnezeu în Piața Mare?

Dr. Laurențiu Dașcă: Vine! Și veți putea simți acest lucru în virtuozitatea interpretării artiștilor și în starea de grație a publicului din Piața Mare între 11-14 august. Când simțiți acea liniște și auziți muzica îngerilor, atunci să știți că Dumnezeu se bucură cu noi. În plus, nu a plouat niciodată în timpul Festivalului ”Classics for Pleasure” la ultimele cinci ediții pe care le-am organizat.

image4

Rep.: În încheiere, v-aș ruga să ne faceți câteva recomandări muzicale pentru concediu, ceva relaxant pentru sănătatea minții…

Dr. Laurențiu Dașcă: Să vă bucurați de fiecare seară de muzica magică între 11-14 august, la cea mai mare ediție a Festivalului ”Classics for Pleasure”, care aduce în acest an două operete – Silvia și Ana Lugojana, un Concert al Corului Național de Cameră Madrigal în Biserica Ursulinelor, precum și un spectacol Proms of Delight – o gală de operă, cu artiști recunoscuți pe plan național și internațional, acompaniați de Orchestra Filarmonicii din Sibiu, sub bagheta maestrului David Crescenzi. Aceasta este rețeta și darul meu pentru dumneavoastră în această vară.

Detalii despre ediția din acest an a Festivalului ”Classics for Pleasure” și programul complet găsiți aici

Comments

comments

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    d-nul Dasca habar nu are ce vorbeste!!! sa ajunga pe mana celor de la spitalul judetean Sibiu…sa vada servicii medicale “de top”!!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tepes Vlad

    Unde sunt aceste servicii ?? raspuns: Spitalul Militar Sibiu, Cluj Napoca,Targu Mures , Bucuresti !

    Nu la Spitalul Judetean !!!
    Nesimtitilor cu burtile cat China ! Dupa ce platesti un RMD dublul ca la spitalele sus mentionate , ne mai tratati si ca dracu…V-ati uitat cate ore prestati la facultate , polisano si alte clinici ? De judetean de unde pana mea mai aveti timp ???” repede ca ma grabesc…fa-ti programare la polisano sau la …”

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pei tocmai spuneam in interviu ca la stat sunt atitudini necorespunzatoare, si ca sistemul privat medical este cel care raspunde nevoilor. Sa stiti ca la Polisano se fac interventii unice in Romania; am avut pacienti refuzati in Bucuresti si operati aici, cu mare succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact