X
PNL Sibiu, alegeri

PNL Sibiu face sondaj. ”Săptămâna asta intră pe teren”

Primul criteriu după care se va completa lista PNL Sibiu pentru alegerile parlamentare este sondajul de opinie, a anunțat președintele organizației Raluca Turcan, în cadrul unei emisiuni TSTV. Turcan susține că acesta va fi un factor important în luarea decizie, dar nu va fi singurul. ”Am avut discuții în partid, unii au spus «hai să nu mai facem sondaj la parlamentare, pentru că am avut la locale, le armonizăm, ne descurcăm». Le-am spus că eu ca președinte trebuie să am argumente valabile pentru fiecare dintre dumneavoastră. Așa am făcut la locale și am așezat echipa puternică și determinată. Am spus că sondajul de opinie e foarte important. Săptămâna aceasta intră pe teren”, a anunțat Turcan.

Președintele PNL Sibiu susține că la jumătatea lunii septembrie va fi anunțată lista completă a organizației. ”Cel mai probabil, pe 15 septembrie vom avea lista completă pentru alegerile parlamentare. Al doilea criteriu este ce au făcut (n.r. cei care doresc să candideze) pentru organizație și pentru județ. Cei care n-au fost parlamentari, să ne spună ce viziune au pentru comunitate. Al treia criteriu se referă la susținerea primarilor și a colegilor din partid. N-o să mă duc eu, Raluca Turcan, să le spun asta e lista. Nu. Vom sta la masă cu criteriile în față și vom vedea pe cine doresc ei să împingă în parlament. Nu vorbim de niște scaune”, a mai spus Turcan.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la alegerile parlamentare liberalii Raluca Turcan, Mircea Cazan, Nicolae Neagu, Ioan Tămâian, Christine Thellmann,  Diana Pavelescu, Constantin Șovăială, Gabriel Budescu și Virgil Popa.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Acolo nu mai au ce cauta Cazan, Tamaian, Neagu. Ce au facut ei ptr Sibiu. S-au remarcat doar prin tacere si probabil absenteism. Poate fata de la Medias ar fi ok, sau Virgil Popa ar merita, in schimb agramatul de Sovaiala… Ce politicieni va avea Sibiul…..

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp

    nu uitati de traseista raluca pdl/killbill/pnl
    dupa ce a aduso stolo plingeblide in sibiu acum se crede sefa judetului
    la moldovili cu ea,afara din sibiu blondobasista

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    :) Amuzant sa faci sondaj doar cu numele celor care vor candida…. Se va raspunde pe notorietate, nu pe credibilitate. Grija mare sau supriza neplacuta facuta in municipiul Sibiu de PSD se poate repeta intr-o forma mai mare la parlamentare…..

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact