Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Cum ne distrăm week-end-ul acesta în Sibiu&;

Cum ne distrăm week-end-ul acesta în Sibiu&;

Concerte de muzică clasică în Piața Mare, spectacole de dans în Piața Mică, tradiții, meșteșugari și bucate tradiționale vă așteaptă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, iar în bisericile fortificate sunt programate concerte speciale.

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduiește cea de-a XIV-a ediție a  Festivalului Național al Tradițiilor Populare. 250 de artiști, meșteșugari, interpreți vocali și instrumentali din Banat, Oltenia, Ardeal, dar și din Serbia și Republica Moldova îi așteaptă pe vizitatori.

Vineri, duminică şi luni vor susţine concerte pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber Ansamblul Folcloric ,,Ceata Junilor”, soliştii Robert Târnăveanu, Mariana Anghel, Sebastian Stan, Florin Pistrilă cu ansamblul ,,Ghiocelul” şi Nicolae Furdui Iancu alături de grupul Crai-Nou. La Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare vor fi prezenţi şi artiştii de la Ansamblul Societăţii Cultural Artistice Aleksa Nikolic- sat Osnicea, judeţul  Zeiceri, Serbia, ansamblul Doiniţa din Bălţi, Republica Moldova, ansamblul de Joc Trandafirul – Dăbuleni, Dolj şi căluşarii de la Giurgiţa- Giurgiţa, Dolj.

Programul complet pe zile îl puteți vedea aici.

În paralel, Sibiul găzduieşte a 6-a ediţie a Festivalului Classics for Pleasure – Special Edition. Anul acesta, Elite Art Club UNESCO şi Telekom au pregătit o surpriză participanţilor: pe tot parcursul festivalului publicul va beneficia de acces gratuit la Wi-Fi în Piaţa Mare.

Devenit deja un simbol al oraşului, festivalul pregăteşte publicului sibian cea mai bogată şi variată ediţie de până acum, cuprinzând 5 concerte clasice în Piaţa Mare (dintre care unul dedicat copiilor), 2 concerte în Biserica Ursulinelor şi o expoziţie de pictură amenajată în cadrul Centrului de Informare Turistică (str. Samuel Brukenthal nr. 2, intrarea F). Pe parcursul celor 4 zile de festival pe scenă vor evolua peste 400 de artişti şi 15 invitaţi de talie internaţională din ţară şi străinătate alături de unele dintre cele mai apreciate orchestre şi ansambluri din România.

Programul complet al Classics for Pleasure îl puteți consulta aici.

Peste 150 de meşteri populari din toată ţara vin, în perioada  12-15 august, la Sibiu, cu tot ceea ce au mai bun în materie de pictură, țesături, sculpturi și confecționat suveniruri, la cea de-a XXXIII-a ediţie a Târgului Creatorilor Populari din România.

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, meșterii prezenți la evenimentul cunoscut și sub denumirea de ,,Târgul de Sfânta Maria” vor susține ateliere interactive de pictură pe lemn și sticlă, țesături, sculpturi și confecționat suveniruri. Organizatorii anunță că se vor regăsi produse pe gustul și buzunarul fiecăruia. În plus, vor avea loc ateliere de tâmplărit, iar meșteri din Mălâncrav vor realiza împletituri din nuiele.

Mai multe detalii găsiți aici.

Totodată,  peste 500 de tineri participanți la Festivalul Studențesc ,,Sibiu Dans Festival” vor încinge scena din Piața Mică cu o serie de coregrafii originale, pe care spectatorii le vor putea admira în premieră. Festivalul debutează vineri, 12 august, și se va încheia duminică cu un spectacol de teatru-dans construit în jurul dragostei.

Evenimentul este unul dedicat atȃt formațiilor studențești de amatori, cȃt și viitorilor profesioniști. Spre deosebire de alte festivaluri de amploare din țară, tinerii care participă la Sibiu Dans Festival se pregătesc un an ȋntreg pentru a prezenta coregrafiile.

Toate detaliile le puteți vedea aici.

Nu în ultimul rând, bisericile fortificate din Gușterița și Slimnic vor găzdui concerte de muzică barocă și clasică din arhivele săsești.

Sâmbătă, 13 august, ora 20.00, la Biserica evanghelică din Gușterița și duminică, 14 august, ora 17.30, la Biserica evanghelică din Slimnic vor avea loc două concerte speciale al căror program va include piese baroce și clasice compuse și interpretate în satele săsești cu două-trei secole în urmă.

“Toată muzica din concerte este legată, într-un fel sau altul, de tradiția săsească locală. Cea mai mare parte dintre piese vor fi cântate pentru prima dată după o lungă hibernare”, spune domnul Jürg Leutert, dirijorul corului Bach al Bisericii Evanghelice din Sibiu, care asigură direcția muzicală a evenimentelor.

“În program vor fi prezente și nume celebre, cum este cel al lui Mozart. Vom cânta muzică pentru orgă, corzi, trompete, timpane și voce. Muzicienii care participă sunt din zonă și sunt angajați în ansambluri profesionale, iar soliștii vocali sunt nume cunoscute”, mai precizează Leutert.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Rudarel

Acum 7 ani

Privim programele de divertisment de pe Eveniment Tv, care ne sunt atat de dragi, alaturi de muzicantii nostri preferati, la un mititel si o berica ieftina de la Lidl.
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nene, titlul reprezintă o întrebare sau un răspuns ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus