14067557_1461667853850654_2121688276528366460_n

Casă tradiţională de 150 de ani scoasă la vânzare în Muzeul Astra

Replica unei case tradiţionale de 150 de ani, din Mărginimea Sibiului, a fost scoasă la vânzare, aceasta putând fi demontată şi montată într-un alt loc în doar câteva ore, iar costul proiectului se ridică la 45.000 de lei, potrivit MEDIAFAX.

Zilele acestea în Muzeul în Aer Liber din Sibiu are loc evenimentul, “Târgul de case – Grădină şi peisaj în satul tradiţional”, care îşi propune încurajarea construcţiilor făcute după tipare tradiţionale din punct de vedere arhitectural.Specialiştii Muzeului au construit o casă tradiţională, în copie fidelă a uneia existente în muzeu, din zona Mărginimii Sibiului, satul Tilişca, costurile proiectului ridicându-se la suma de 45.000 lei.

“Muzeul Astra a demarat în premieră naţională un program de conştientizare a populaţiei că suntem datori a respecta şi promova altfel memoria locului. Specialiştii Muzeului au construit o casă tradiţională din Marginimea Sibiului, mai exact din Tilişca, fiind o copie fidelă a casei existente în muzeu datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Casa poate fi adaptată la condiţiile de trai din secolul XXI. Planimetric, ea prezintă trei încăperi cu o suprafaţă utilă de 54 metri pătraţi. (…) Uşile şi ferestrele sunt copii după cele originale, iar podeaua şi tavanul sunt din lemn de brad fasonat. Costurile proiectului se ridică la suma de 45.000 lei, iar aici este inclusă şi remontarea casei la destinaţie”, a declarat, Ciprian Ştefan, managerul general al muzeului.

Ciprian Ştefan a spus că această casă îşi va găsi proprietar în cel mult o lună.

“Am consumat în jur de 22 de metri cubi de lemn. Pentru a o aduce în acest stadiu s-au lucrat 30 de zile. Patru oameni au lucrat cam opt ore pe zi. Totul este lucrat manual, mai puţin debitarea buştenilor, dar am aplicat o cioplire în aşa fel încât să închidem porii lemnului pentru a nu fi atacat de insecte. În interior recomandăm lâna pentru izolaţie sau tencuiala de mortar de nisip cu var şi atins puţin cu ciment. Se pot pune instalaţie electrică şi sanitară în oricare dintre cele trei încăperi. Noi sperăm să o vindem în cel mult o lună de zile, iar banii vor intra în bugetul instiuţiei, pentru că noi trebuie să ne gândim la surse alternative pentru a obţine venituri”, a mai spus Ciprian Ştefan.

Nicolae Tolomeiu, restaurator în muzeu de mai bine de 30 de ani a spus că se poate demonta casa în maxim patru ore, apoi se remontează, dar şi că, pentru a o face locuită, viitorul proprietar trebuie să mai investească, pe lângă cei 10.000 de euro pe care îi plăteşte muzeului, încă pe atât, pe fundaţie, soclu şi utilităţi.

24 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Traistaru

    Imi place f mult casa, si este ceea ce-mi doresc. Cu cine pot lua legatura pt mai multe detalii? Mi se poate răspunde pe adresa de email. Multumesc anticipat.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lehaci Laurentiu Atanasie

    Sunt interesat de proiecte de case de lemn, cu pret pana in 20000 de euro. Cum pot sa iau legatura cu producatorii?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihaela RUSU

    Buna ziua,

    Mi-a placut foarte mult aceasta casuta . Felicitari celor care au gandit si trudit !Cu cine pot lua legatura pentru detalii ?

    Va multumesc !

    Tel. 0724353535

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vasile V. Vasile

    Mă, da’ câte prostie p-aci! Vă zice omu’ cine a construit, da’ bag seamă pentru voi e prtea ”grele” chestiile astea de deductive…

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ecaterina Cristea

    Buna ziua, am o casa asemanatoare in Prahova, as vrea sa gasesc mesteri pentru a renova acoperisul, Ma puteti ajuta! De mesteri falsi sunt satula!
    Va mltumesc!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Aurica Ursu

    Má intereseaza tot ce e legal de acest proiect si as vrea sa stiu mái multe.Cum se face contractul de colaborar cat dureaza si care sunt conditiile

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact