X
0,,18283147_303,00

Cioloș: Săptămâna viitoare voi fi în Germania, pentru întâlniri economice; Iohannis și Merkel se vor întâlni în perioada următoare

Premierul Dacian Cioloș a anunțat că săptămâna viitoare va efectua o vizită cu profil economic în trei landuri germane, precizând că președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu cancelarul german, Angela Merkel, în perioada următoare, notează Agerpres.

“Săptămâna viitoare voi fi din nou în Germania, de data asta în trei landuri, pentru întâlniri cu profil economic. Mă voi întâlni cu companii germane care au investit deja în România, dar și care urmează să investească. În landul Bavaria, în Baden-Wurttemberg și în Nord Westfalia. Deci, relația noastră cu Germania continuă în mod dinamic, nu doar la nivel politic, ci și economic”, a precizat premierul, pentru Radio România Actualități.

Cioloș a adăugat că în perioada următoare președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, informația fiind dată în contextul în care România, alături de alte state est-europene, dorește să reprezinte o parte mai importantă a procesului de pregătire decizională.

“Asta vrem să facem acum și cu Polonia și cu alți parteneri, să pregătim idei, nu doar să participăm la aceste dezbateri, să pregătim și să punem pe masă idei, teme de compromis pe principalele subiecte care se discută cu ocazia negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din UE. Cu siguranță vor fi puse în discuție și viitorul bugetului european, viitorul principalelor politici comunitare europene și vrem să venim împreună cu idei și cu propuneri. România va fi și ea parte a acestui proces de consultări, inclusiv cu Germania. Domnul președinte Iohannis este în contact cu doamna Merkel și vor avea o întâlnire în perioada următoare. Președintele Hollande vine în România înainte de summit-ul european de la Bratislava. Vom avea din nou o discuție și cu Franța legată de aceste principale puncte de pe agendă. Eu m-am întâlnit acum cu doamna prim-ministru al Poloniei. Deci suntem într-un proces foarte dinamic de consultări”, a arătat el.

Cioloș consideră că, în acest sens, sunt importante, de asemenea, consultările și discuțiile care au loc în România pe aceste subiecte, chiar dacă e an electoral, “pentru a avea o abordare coerentă la nivel european.”

“Această așa-zisă axă București-Varșovia, pe care eu aș dori-o dinamizată în anii următori, indiferent cine ar fi la guvernare în Polonia sau în România, nu este doar o contrapondere la vechea Europă, ci se dorește să fie o modalitate de a echilibra lucrurile în UE. Vreau să fiu foarte clar. Nu dorim prin asta să adâncim falia dintre vechea Europă și noua Europă, ci să găsim modalități prin care să discutăm și să fim parte a procesului decizional de la egal la egal: și cei din est, și cei din vest, și cei din sud, și cei din nord, și cei mai vechi, și cei mai noi. Am discutat și cu doamna cancelar Merkel încă din ianuarie, când am avut acea vizită la Berlin și când dânsa m-a întrebat cum îmi explic această atitudine a unor lideri politici din Europa de Est vizavi de anumite teme de discuții decizionale la nivel european. I-am spus că din punctul meu de vedere și cu experiența pe care o am există o anumită frustrare în est că aceste țări nu sunt suficient implicate în mod practic în procesul de pregătire decizională europeană. Dânsa mi-a spus: ‘Nimeni nu vă împiedică să fiți parte activă a acestui proces, dar asta presupune să fiți și voi mai activi, mai dinamici’ “, a completat șeful Guvernului.

foto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

13 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, aveți cumva in vedere, si importul de know-how pentru realizarea “punții” peste “marele canyon” de la Apold ?…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Olingpia Gafosdea

    ….ma gândesc ca-n schimbul acceptării spre relocare a câtorva mii de refugiați pe teritoriul României, cancelariile europene pot “tolera” încă un mandat de premier al “tehnocratului”…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      KJF

      Ai perfecta dreptate. Merkel se plimba de vreo 2luni prin Europa sa discute cu toti sefii de stat cazul Brexit, ca sa nu urmeze si alte state exemplului britanic si cazul refugiatilor.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Săndel

    Cred din ce în ce mai mult că Olimpia Gafosdea e postac PSD-ist sub acoperire. Vezi să fie acoperierea sufiecient de groasă că imediat trece vara!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Olingpia Gafosdea

      Eronat “varule” ! Nu-s chiar atât de “deșteapta”… Dar pot sa-ți spun cu certitudine ca “simpatizez ” cu USR după ce-am văzut ce le “poate” mintea…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Săndel

    Da spune-ne a cui naibii de mandat ai tolera tu dacă nu îți convine Cioloș? Cioloș nu, PSD nu, atunci ce? Cuplul Blaga-Gorghiu? Vadim împăiat? Spune-ne o dată. Sau ești nihilist(ă) și nu vrei nimic?

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dpa

    CDU-Chefin Angela Merkel lässt weiterhin offen, ob sie bei der Bundestagswahl im nächsten Jahr erneut als Kanzlerkandidatin antritt. Sie werde “zum gegebenen Zeitpunkt” entscheiden, sagte Merkel am Sonntagabend im ARD-“Sommerinterview”. Dies betreffe sowohl ihre erneute Kandidatur als CDU-Vorsitzende auf dem Parteitag im Dezember in Essen als auch eine Kanzlerkandidatur bei der Bundestagswahl 2017. Sie habe sich bislang auch noch nicht geäußert, wann sie ihre Entscheidung mitteilen wolle, betonte Merkel.

    Das Nachrichtenmagazin “Der Spiegel” hatte berichtet, Merkel wolle ihre Entscheidung für eine erneute Kandidatur wohl erst im Frühjahr 2017 bekannt geben. Grund dafür sei, dass CSU-Chef Horst Seehofer erst dann entscheiden wolle, ob seine Partei Merkel wieder unterstütze, berichtete das Magazin unter Berufung auf CDU-Kreise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact