Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Ajutoarele acordate de Guvern în urma cutremurului din Italia: 6.000 de euro copiilor rămaşi orfani, 1.000 euro familiilor celor decedaţi, 10.000 euro pentru case distruse

Ajutoarele acordate de Guvern în urma cutremurului din Italia: 6.000 de euro copiilor rămaşi orfani, 1.000 euro familiilor celor decedaţi, 10.000 euro pentru case distruse

Guvernul a decis, luni, acordarea unor ajutoare financiare în sumă de 6.000 de euro pentru copiii rămaşi orfani în urma cutremurului din Italia, în sumă de 1.000 de euro pentru fiecare persoană decedată în seism, 10.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia şi 3.000 de euro pentru cei care nu au locuinţă proprie, dar nu mai au unde să stea după cataclism, scrie News.ro

Astfel, Guvernul informează că acordă 6.000 euro pentru copiii rămaşi orfani în urma decesului părinţilor, banii acordându-se rudelor până la gradul 4 sau altor persoane cetăţeni români la care se dispune măsura de protecţie specială a copilului/copiilor pentru creştere şi îngrijire.

De asemenea, Guvernul acordă sprijin financiar în sumă de 1.000 euro pentru fiecare persoană decedată din familie acordată membrului supravieţuitor al familiei sau rudei până la gradul 2.

Sprijin financiar primesc şi persoanele care nu sunt incluşi în sistemul de asigurări şi a căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul italian pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare şi recuperare.

10.000 euro sunt destinaţi pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia iar cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român şi italian nu depăşeşte valoarea estimată a locuinţei. De acest sprijin vor beneficia şi persoanele care decid să se întoarcă în România, informează Guvernul.

Câte 3.000 euro vor ajunge la familiile sau persoanele singure care nu au locuinţă proprie, dar care nu mai au unde locui prin distrugerea imobilului unde locuiau, indiferent dacă rămân în Italia sau se întorc în România. În sumă de 1.000 euro (pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supravieţuitori ai familiilor afectate);

”În sumă de 3.000 euro pentru persoanele adulte apte de muncă care se întorc în România, în vederea sprijinirii acestora pentru reintegrare. Ajutorul va fi acordat în tranşe, pe o perioadă de 6 luni”, precizează Guvernul. Potrivit sursei citate, aceste ajutoare se acordă la cerere.

”Persoanele îndreptăţite vor fi sprijinite de reprezentanţi ai autorităţilor române să parcurgă mai simplu procedurile de alcătuire şi de depunere a dosarelor, care trebuie să includă copie a actului de identitate şi a documentelor doveditoare care să ateste situaţia în care se află beneficiarul. Cererea se adresează misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale MAE şi agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială. În cazul în care documentele de identitate au fost pierdute în urma cutremurului, se pot prezenta copii ale documentelor eliberate de autorităţile italiene care să ateste identitatea persoanelor şi faptul că documentele de identitate au fost pierdute”, arată Guvernul.

Ajutoarele vor fi plătite fie prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în cazul cetăţenilor care vor rămâne în Italia, fie prin agenţiile judeţene în cazul cetăţenilor care se vor întoarce în România.

Aceste măsuri îşi propun să vină în sprijinul familiilor celor care şi-au pierdut viaţa după tragedia din Italia, copiilor acestora, răniţilor, persoanelor ale căror locuinţe au fost distruse, celor care nu au o locuinţă proprie şi care nu mai au unde să locuiască după seism, precum şi românilor care doresc să se întoarcă în România, susţine Guvernul.

Premierul Dacian Cioloş anunţa, luni, în debutul şedinţei, că va fi adoptată o Hotărâre de Guvern prin care se vor acorda ajutoare de urgenţă pentru rudele românilor decedaţi la cutremur, precum şi pentru rudele care se deplasează din România în Italia.

De asemenea, premierul a cerut, luni, Ministerului de Interne şi Ministerului Dezvoltării Regionale ca în două săptămâni să prezinte o analiză privind modul în care România este pregătită să facă faţă unei catastrofe similare celei produse în Italia.

Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie în prezent un singur caz pe lista persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute în urma seismului din Italia. Toate celelalte trei persoane de cetăţenie română care mai figurau duminică seara ca fiind dispărute au fost identificate şi sunt în viaţă. Numărul românilor morţi rămâne la 11. Alţi şase români răniţi în seism sunt internaţi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, dacă tot suntem in pre-campanie, pentru cei ce erau "pe picior de plecare" si nu mai au unde, care ar fi suma pe care Guvernul o va aloca familiilor in cauza?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus