Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Playlist old-school. Șefii din Sibiu și preferințele lor muzicale

Playlist old-school. Șefii din Sibiu și preferințele lor muzicale

Ce spune muzica pe care o asculți despre tine însuți? Aproape totul, așa că i-am întrebat pe câțiva dintre decidenții Sibiului care le sunt preferințele muzicale. Am ajuns la o singură concluzie: cei mai mulți preferă să meargă la sigur, așa că au dat răspunsuri din mainstream. N-ai cum să dai greș cu Queen și Beatles, nu-i așa? A ieșit un playlist bunicel, bun de pus la drum lung.

 Evergreen-erii

 The Wings, Paul McCartney și Creedence sunt în lista șefului Inspectoratului Școlar Județean, Ștefan Firu. Acesta susține că se gândește la educație inclusiv atunci când e vorba de muzică. "Acum câțiva ani, când erau copiii mei mici, aveam o convenție. Când mergeam cu mașina, alegeam o casetă eu, o casetă ei. Era în perioada cu Asia și mai știu eu ce formații românești. Îi lăsam să asculte, dar eu puneam Queen, puneam Deep Purple. Acum, când sunt mari, copiii mei ascultă ce le puneam eu atunci", spune șeful IȘJ.

https://youtu.be/lIPan-rEQJA

Pe senatorul PSD, Viorel Arcaș, l-am sunat în timp ce era în mașină. "Chiar acum ascult Zeppelin", a spus acesta și a dat volumul mai tare. Era Stairway to Heaven. Politicianul susține că ascultă și rock românesc vechi. "Am crescut cu Compact. Ascult oricând cu plăcere «La fereastra ta». Acum sunt cu soția în mașină, mergem să sărbătorim 33 de ani de căsătorie, așa că melodia asta e în ton cu evenimentul", a mai spus Viorel Arcaș. Senatorul a revenit, la câteva minute după încheierea apelului, ca să facă o adăugire: "Să știți că ascult și muzică populară, dar adevărată. Îmi place Lucreția Ciobanu, pe care o chema Arcaș de fată. Mătușa mea".

https://youtu.be/6ta7LhL4Zs8

Rockerii

 L-am trecut pe viceprimarul Sibiului, Răzvan Pop, în categoria celor curajoși, după ce l-am rugat să ne ofere trei exemple de melodii pe care le-a ascultat astăzi cu plăcere. Răzvan Pop a răspuns prin trei variante de melodii mai puțin cuminți și prima pe care o vom menționa este Korn, Freak on a Leash.

 Viceprimarul a mai ascultat în ziua în care l-am contactat și Faith no More, I started a Joke și Smashing Pumpkins, 1979.

https://youtu.be/jRGrNDV2mKc

Și șeful Poliției Locale, Adrian Aldea, spune că preferă rock-ul. Within Temptation și Depeche Mode sunt în fruntea listei sale. "Ascult concertele live, îmi place cel mai mult. Și seriile unplugged, cele de la MTV, inclusiv Nirvana, Metallica...", spune Adrian Aldea.

https://youtu.be/8N0bgHDXX20

La categoria rockeri ceva mai cuminți putem să îl includem și pe șeful DSV Sibiu, Dan Lazăr Fărcaș. "Nu mă acomodez la modernisme", susține acesta, care spune că ascultă U2, Bruce Springsteen și Coldplay. "Dar Coldplay, albumele mai vechi, cele cu Clocks, Paradise...", adaugă șeful DSV.

https://youtu.be/d020hcWA_Wg

 Fără categorie

Doi dintre cei mai celebri medici ai Sibiului au oferit surpriza playlistului. Chirurgul cardiolog Victor Costache este singurul care a inclus în listă un clasic: Beethoven, Sonata lunii. Celelalte două preferințe ale playlistului din ziua redactării articolului merg tot în categoria rock. Greu. System of a Down, Chop Suey și o melodie pe care am fost nevoiți să o căutăm pe YouTube, ca să aflăm despre ce e vorba: Mademoiselle K, Ca me vexe. Tot rock. Feminin. Franțuzesc.

https://youtu.be/ksyzrzCQyBE

De butonul "căutare" am avut nevoie și ca să descifrăm lista dr. Radu Urdea. Dar am inclus urgent la "favorite" Erik Satie, compozitor și pianist care, la începutul secolului XX, a creat lucrări considerate înaintea epocii sale. Criticii posterității l-au denumit precursor al muzicii repetitive și al teatrului absurdului. Gnossienne 1, 2 și 3 sunt favoritele medicului Radu Urdea.

https://youtu.be/DR2DbU5Uq-4

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Micul Muci

Acum 7 ani

Da' pe Darth Father Nicula de ce nu l-ati intrebat?Poate prefera ''High way to hell'' sau ''Black in black''!Mai, ce oras de roackeri am devenit,brusc!Beethoven,Mozart,Ceaikovski sau Enescu nu mai asculta nimeni,noroc cu parastasele!Norah Jones,in orasul Festivalului de jazz?Nein ,danke!
Raspunde

gigi contra

Acum 7 ani

Dar de ce n-ați întrebat și doamnele ce ascultă? Spre ex. ce ascultă dna Astrid Fodor? Sau distinsa Raluca Turcan? AH... ce am gafat... trebuia să mă refer mai întâi la dna Daniela Câmpean!
Raspunde

Micul Muci

Acum 7 ani

Doamnele asculta sefii!
Raspunde

Diablo, regele infernului

Acum 7 ani

Un black metal nimeni? :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus