X
parada 1 decembrie ziua nationala (47) (Copy)

Proiect: Intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie la toate competiţiile sportive naţionale

Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă care prevede că intonarea imnului naţional să fie obligatorie pe stadioane şi baze sportive, cu ocazia competiţiilor sportive oficiale, de nivel naţional, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă.

Proiectul de lege a fost semnat de parlamentari de la PSD, în frunte cu liderul partidului, Liviu Dragnea şi a fost adoptat cu 84 de voturi favorabile şi un singur vot împotrivă, notează News.ro

Potrivit expunerii de motive la propunerea legislativă, iniţiatorii au apreciat că este necesară impunerea unor “măsuri chiar simbolice dar puternice” privind obligativitatea intonării imnului naţional.

“Prezenta completare a legislaţiei are drept scop să contribuie la întărirea sentimentului competitorilor sportivi de orice vârstă de apartenenţa la un mediu sigur, protector, lipsit de discriminări sau tensiuni sociale – statul român”, potrivit expunerii de motive la propunerea legislativă.

În luna ianuarie, Ministerul Tineretului şi Sportului a dat o circulară 377/2016, în urma scandalului intonării imnului la meciul de baschet Sepsi – U Cluj, din localitatea Sfântu Gheorghe, când jucătoarele au fost huiduite în timpul intonării imnului naţional, iar, ulterior, a fost intonat imnul Ţinutului Secuiesc.

În circulara transmisă către federaţiile de sport se preciza că imnul naţional nu se intonează decât în competiţiile internaţionale.

Circulara face referire la Legea privind intonarea imnului naţional şi arborarea drapelului, care prevede că imnul trebuie intonat obligatoriu doar la competiţiile internaţionale, lăsând astfel la latitudinea cluburilor şi autorităţilor locale dacă intonează sau nu imnul la alte tipuri de competiţii.

Legea adoptată luni, şi care va merge la Camera Deputaţilor, ar institui astfel o obligativitate pentru toate competiţiile interne şi internaţionale.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • National
  • Contact