X
Ioana Urdea  dezbatere publica privind Planul Urbanistic Zonal Dumbrava (12) (Copy)

Întâlnire – șoc între primărie și cei care se opun construcțiilor din Pădurea Dumbrava. ”Sibienii nu se vor lăsa”

O întâlnire începută molcom, ardelenesc, s-a aprins spre final, iar concluziile au rămas în aer. Reprezentanții a 14 asociații și fundații din Sibiu au stabilit astăzi o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Sibiu pentru a clarifica situația PUZ-ului inițiat de administrația locală în zona Pădurii Dumbrava.

Evenimentul a avut ca subiect principal de discuție ansamblul imobiliar pe care Primăria vrea să îl reglementeze pentru ultima parcelă considerabilă de teren rămasă neconstruită în spatele Hotelului Hilton. Proprietarul acestei parcele este din vara anului trecut Werner Rudolf Keul, un apropiat al fostului primar al Sibiului, Klaus Werner Iohannis.

Cei aproximativ 20 de tineri prezenți la întâlnire i-au avut în față pe viceprimarii orașului, Corina Bokor și Răzvan Pop și reprezentanți ai departamentului de urbanism, în frunte cu arhitectul șef al orașului, Ioana Urdea. Arhitectul Gabriel Roșca a prezentat proiectul inițiat de primărie și de aici s-au dezlănțuit cuvintele din ce în ce mai grele. ”De ce se face, de ce se ascund date, ce se dorește să se construiască acolo”, a început tirul întrebărilor. ”Certificatul de urbanism e un act de informare, e primul act care se eliberează. În cursul aprobării PUZ-urile și PUD-urile suferă modificări. Asta nu înseamnă că trebuie luat de la capăt certificatul de urbanism. Aceasta nu este propunerea finală, așteptăm să vedem toate aprobările”, s-a scuzat arhitectul șef Ioana Urdea. Se așteaptă deocamdată un răspuns de la Agenția de Mediu.

dezbatere publica privind Planul Urbanistic Zonal Dumbrava (2) (Copy)

Tinerii nu s-au lăsat cu una cu două. ”Cum se pot construi locuințe fără autorizație de construcție? De ce nu faceți nimic? De ce nu e Primăria Sibiu a sibienilor?”, a urmat rapid șarja a doua. ”Dați-ne întrebări punctuale și vă vom răspunde în scris. Dacă ne întrebați dacă se dă o amendă, dacă se începe un proces, noi trebuie să întrebăm departamentele specializate din carul primăriei. Vă vom răspunde în scris”, a încercat să pareze Ioana Urdea.

”Primăria ar trebui să fie a cetățenilor. Se vine tot felul de argumente legate de lege și reglementări pe care spuneți că nu le știți acum. Cu pași mici se poate distruge toată pădurea. Faptul că s-a construit deja, nu se justifică începutul unui proces. Dacă primăria devine clientul unui om de afaceri pentru un profit, cu siguranță va fi un conflict între cetățeni și primărie. Primăria ar trebui să afle ce vrea cetățeanul, cum să se dezvolte această zonă în interesul cetățeanului, nu în folosul a 20 de oameni și a unui investitor. Dacă unele lucruri au fost reglementate prost, să nu se continue cu această idee”, vine un prim punct de vedere mai concret. ”Nu se poate pune problema așa. De asta suntem la această întâlnire, dar anumite răspunsuri le veți primi în scris”, a încercat o eschivă și viceprimarul Corina Bokor. ”Sibienii nu se vor lăsa!”, avertizează cineva în mijlocul dialogurilor.

dezbatere publica privind Planul Urbanistic Zonal Dumbrava (8) (Copy)

Punctul final al întâlnirii a fost adjudecat de către un sibian care chiar locuiește în zona cu pricina, după ce a cumpărat în urmă cu câțiva ani un imobil acolo. ”Cinci ani de zile v-am trimis înștiințări în scris. Am trimis fotografii și sesizări la aproape toate persoanele de decizie din Primăria Sibiu. Eu vă întreb un singur lucru: se poate da în judecată o persoană care a construit blocuri cu două scări, deși era prevăzută în autorizația de construcție o locuință unifamilială? Poate fi început proces pentru cineva care a transformat fără nici un fel de act o casă de vacanță transformată într-o pensiune? Sunt deja șapte blocuri construite acolo. Un pârâu a fost betonat. Am înștiințat toate instituțiile posibile și nu s-a făcut nimic. Se poate sau nu se poate?”, a întrebat un cetățean revoltat. ”Nu mă întrebați pe mine”, a fost răspunsul simplu și sec al Ioanei Urdea. ”Chemați un jurist data viitoare”, a încercat omul cu o notă sensibilă de ironie. ”Se poate cerceta, sigur că se poate”, a venit un răspuns la fel de nesigur. ”Cu ce se va aproba acolo pentru 72 de apartamente nu se știe ce se poate întâmpla. Se poate da o dispoziție de șantier și se pot construi 150 de apartamente”, a mai încercat o dată omul cu pricina. ”O să vă facem o analiză a situației”, a răspuns arhitectul șef al orașului. ”Aceasta nu este o casă familială!”, a închis subiectul cetățeanul arătând o fotografie cu un bloc măreț construit chiar lângă pădure.

gabi rosca dezbatere publica privind Planul Urbanistic Zonal Dumbrava (3) (Copy)

Întâlnirea s-a încheiat fără o concluzie clară. Sibienii din asociații se vor strânge într-o pagină de Facebook pentru a discuta despre subiecte de ecologie și pentru a face o listă comună de întrebări pentru reprezentanții primăriei. O listă îndelung cerută pe tot parcursul întâlnirii. Cei din departamentul de urbanism așteaptă chestionările sibienilor și anunță o nouă întâlnire, într-o săptămână, două la fața locului. Apoi… ”Oricum, decizia finală va fi luată de Consiliul Local”, a avertizat aceeași Ioana Urdea.

dezbatere publica privind Planul Urbanistic Zonal Dumbrava (16) (Copy)

Planul urbanistic al Sibiului, elaborat în 1999 de Proiect SA, prevede ”camping Dumbrava” pentru zona din spatele actualului Hotel Hilton. Zece ani mai târziu, arhitecții clujeni de la Planwerk – angajați să realizeze noul plan urbanistic general – au lăsat zona respectivă ”albă”. La propriu. ”Până la soluționarea litigiului, cf. PUG 1999, la solicitarea PMS (Primăriei municipiului Sibiu – n.r.)”, au scris peste zona nereglementată, lăsată albă, arhitecții clujeni, în PUG-ul care a fost adoptat în cele din urmă în 2011.

Gavozdea arhitect dezbatere publica privind Planul Urbanistic Zonal Dumbrava (13) (Copy)

Zona a fost lăsată nereglementată în ciuda faptului că, din 2005, acolo au început să apară case, iar mai apoi chiar blocuri. Au fost construite în lipsa unor reglementări urbanistice, iar unele chiar fără autorizație de construire. Patru din aceste case nici în ziua de azi nu au reglementat acest lucru. Înconjurat, practic, de Zona protejată Pădurea Dumbrava, evident că terenul a atras atenția a numeroase persoane. Printre cei care dețin sau au construit deja locuințe acolo este și fostul deputat Cornel Știrbeț, fostul comisar al Gărzii Financiare, Ioan Nicolae Borghină, sau Sorin Haiduc, dezvoltator imobiliar cercetat penal acum în Dosarul Maricuța.

Evenimentul desfășurat astăzi a putut avea loc după ce reprezentanți ai unor asociații și fundații au cerut o întâlnire cu administrația locală. Aceste asociații sunt: Asociația cu verdele-n sus, Asociația Tură în Natură, Asociația Salvatorilor Montani, Asociația 2X2 România, Asociația Carpatina ardeleană a turiștilor – secțiunea Sibiu, Centrul de turism montan Amicii Munților, Asociația Prietenii Mocăniței, Asociația Remediu, Fundația Comunitară Sibiu, Fundația Heritas, Asociația Eco4est, Ordinul Arhitecților, Asociația Pedale Sibiu, Asociația Mâini Uniteși Asociația Liber la joacă.

Mai multe amănunte legate de acest subiect puteți citi aici:

Cine vrea să construiască în Pădurea Dumbrava, prin PUZ-ul inițiat de Primărie?

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

34 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mda

    se vede cu ochiul liber ca autoritatile se pricep de minune sa evite problema si sa traga de timp.
    insa tot e bine ca macar aflam si noi cum arata cei care pun umarul la distrugerea orasului…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      hop

      pai,autoritatile din Sibiu,sint altfel ? Bucuresti,Caracal,IASI…………ACEIASI,smecheri…..oare Iohannis,stie ca cetatenii din Sibiu cauta raspunsuri lagate de amicul Keul ? cred ca nu,!!!! ptr. ca-i prins cu politica de la inaltime,deplorabila prestatia acestei arhitecte….

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Micul Muci

    Tendentios articol,dl Bratu:”Proprietarul acestei parcele este din vara anului trecut Werner Rudolf Keul, un apropiat al fostului primar al Sibiului, Klaus Werner Iohannis.” Insinuati ceva? Da’ cu asta ce-i:”Printre cei care dețin sau au construit deja locuințe acolo este și fostul deputat Cornel Știrbeț, fostul comisar al Gărzii Financiare, Ioan Nicolae Borghină, sau Sorin Haiduc, dezvoltator imobiliar cercetat penal acum în Dosarul Maricuța.”? Aveti ceva indoieli in privinta domnului proaspat pensionar special Stirbet? Am convingerea,pina la proba contrara,ca in zona respectiva nu s-a comis nicio incalcare a legii,nu e niciun bloc sau pensiune si nici nu se va incalca vreodata legea,cel putin in mandatul doamnei Fodor si a FDGR,in vecii-vecilor! Amin!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    K.Samuel

    In Padurea Dumbrava incearca sa se dea drumul la constructii, in ciuda opozitiei cetatenilor, iar pe Calea Surii Mici se tine blocata dezvoltarea, chiar daca zona e bine reglementata si se preteaza constructia in zona aceea. De ce nu investigati putin abuzurile primariei din acea zona?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana

    Pana la urma de ce s-a mai tinut intalnirea asta daca reprezentantii primariei au tot pasat responsabilitatea de la unul la altul??
    Si de ce vor lista cu intrebari scrise daca incheiere spune tot?!
    <>
    Ce tara si cine ne reprezinta.. Jale, pe cuvant ca imi vine sa plang efectiv, s-au adunat multe dezamagiri, de astfel pe unde mergi ai parte de ignoranta, tupeu, obraznicie, incompetenta si lipsa de profesionalism. Nu a mai ramas in multe dintre cazuri nici macar valorile alea de baza” oamenie, cinste, un pic de bunatate si rabdare, goana asta dupa bani e .. fara cuvinte.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dragi colegi ONGisti!

    Pare sa fie super ilegal ce se planuieste acolo, si e tipic cum o lalaie primaria SB! Autoritatile astea se cred stapanii si proprietarii oraselor noastrem nu reprezentantii nostri!Nici SB nu face mare exceptie, dinpacate. Cu atat mani mult conteaza sa va opuneti – cu argumente valide.

    Concret, primaria trebuie atacata frontal si fara jena – cu expertize si eventual un proces in contencios de desfiintare a certificatului de urbanism, si/sau a HCL prin care eventual se va aproba PUZul. Si eventual atacat avizul APM SB care de obicei aproba din reflex (si frica?) cam tot ce li se serveste pe masa din partea unor schmecheri influenti si chiar penali. O spun din proprie experienta cu firma PROSPECTIUNI S.A.

    Va propun deasemenea sa facem lobby la FDGR care au multi consilieri – sa-i convingem ca padurea Dumbrava (Junger Wald) trebuie sa ramana padure si nu teren de joaca al unui singur individ, fie el si proprietar!

    Ma puteti contacta prin email si telefon. Cunosc un expert extrajudiciar cu care lucram noi in procesele noastre. A si locuit la SB o vreme – deci sunt sanse sa va ajute!

    Succes!

    Hans Hedrich
    Asocaitia Neuer Weg, fagaras
    0752-616128
    hanshedrich AROND gmx.de

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cum sa te opui constructiilor ilegale – din proprie experienta
    Mic ghid practic (fara ganrantie de succes – dar daca nu faceti macar ceva din cele de kmai jos, nu aveti nicio sansa!)

    1. Opune-te intr-o faza cat mai incipienta a unui proiect /de ex. elaborare PUZ/PUD)

    2. Cereti de la autoritati toate doc. relvante pt proiect (inclusiv plansele si RLU, regulament local de urbanism). Invocati L 544/2001 si HG 86/2005 – asta e nivelul de gradinita grupa mica al civismului – accesul la informatii de interes public. ‘Ei’ vor incerca sa nu vi le dea pe toate pt ca de obicei sunt pline cu greseli si omisiuni – atacabile in instanta.
    2a. Actionati autoritatea in contencios administrativ in regim de urgenta (fara demers prealabail) daca nu va dau documentele solcitate – L 554/2004, cred.
    2b. Dupa un proces castigat va vor da doar o parte din doc. solicitate, ca de-ai sunt ‘ei’ functionari publici made in Romania. Au pielea de rinocer, tabacita si se cred/stiu deasupra legii, resp. bine protejati de oamenii legii – adica parchet, politie, chiar si DNA. Trimiteti-le pe cap executorul judecatoresc sa va dea TOT ce ati cerut (adica plansele proiectului si RLU – alea plin de hibe si atacabile in instanta)

    3. Contrar aburelilor profesioniste ale functionarilor de urbanism, un certificat de urbanism trebuie emis legal si trebuie respectat intru totul.

    4. Depuneti cerere la CL SB in baza L 52/2003 (lege transparenta decizionala – civism, nivel gradinita grupa mare) si cereti dezbatere publica despre proiect

    5. In baza L 350/2001 (urbanism) aveti iarasi dreptul la mai multe (!) dezbateri! exista si o metodologie de organizare a dezbaterilor publice de urbanism. Declarati-va NEAPARAT parti interesate prin notificare cu numar de inregistrare depusa la primarie! Atunci vor fi nevoiti sa va trimita absolut orice informatie si sa va invite la toate dezbaterile publice pe parcursul elaborarii – inteleg ca deja au sarit cateva etape…

    6. Faceti o expertiza a proiectului PUZ – va dau adresa unui specialist fost inspector ISC la nivel central cu care lucram si care gaseste si virgula prost pusa in proiect. Va costa pana in 2000 de lei dar cu asta ii desfiintati si vor bate in retragere. Exista norme legale la elaborarea de proiecte pe care doar insider-ii le stiu – ca de ex. Legea privind desfasurarea profesiei de arhitect etc.

    7. Dc expertiza gaseste ilegalitati grave in proiect, faceti pangere impotriva arhitectilor la OAR SB-VL. Noi am facut asta cu arhitecti din Covasna si li s-a suspendat dreptul de semnatura pt 12 luni! Asa ceva e super dureros pentru arhitecti si eventual isi vor retrage proiectul.

    8. Proiectul trebuie sa primeasca aviz de la APM SB si dc e arie naturala protejata atunci si de la custode sau manager. APM incadreaza proiectul – teoretic cu impact semnificativ asupra mediului – si atunci le vor cere sa faca SIM (strategic impact assesment) si studiu de adecvare (sau asa) pe OUG 57 (arii protejate), pt speciile protejate din zona. Pt a capata avizul , AM trebuie sa org. dezbateri publice. Mergeti acolo si depuneti expertiza urbanistica si alte info in scris.

    9. Faceti o expertiza privind legalitatea SEA – va dau o adresa a unor specialisti cu care lucram noi la procesele in instanta. Si ei vor gasi virgula prost pusa – cu atat mai mult gafele grsoloane din SEA (in care se omit cu generozitate multe aspecte), O sa va coste doar cateva sute de euro si cu asta le inchideti gura celor de la APM resp ii fortati sa respecte legea in litera si spirit si atunci ar trebui sa dea aviz NEFAVORABIL PUZului si cu asta s-a terminat circul.

    10. Inintiati petitie pe de-clic.ro. Strangem catevba mii de semnaturi si le trimitem la Cl si la FG si investitorului samd. II pisam cu petitia pe tot parcursul proiectului pana se satura!

    11. Dc autoritatile emit avize si autorizatii vadit ilegale, faceti plangere la comisia de diosciplina a institutiei impotriva functionarilor care au avut tupeul sa semneze hartiile.

    12. Dc este cazul (ilegalitati de natura penala), faceti denunt penal la parchet. Politistul de caz deseori primeste ordin de sus sa lase invvestitorii in pace – dar nu strica sa fie eventual chemati sa dea cu subsemnatul. Procurorul de caz va da NUP (neincepere urmarire penala) – voi faceti contestatii in termen de 21 de zile pana ce ajungeeti la judecata (3 contestatii)

    13. Mergeti la sedinta CL in care se discuta PUZul. Voi ati depus deja puncte de vedere in baza L 350 – pe care consilierii vor trebui teoretic sa le discute pe fiecare in parte si sa justifice de ce se aproba/respinge acel punct de vedere. Ei de obicei habar nu au de legea urbanismului. Aratati-le ca-s paraleli cu realitatea si ca au obligatia sa va argumenteze deciziile. Pentru ca vor fi cu coada intre picioar, vor amana decizia – atentie insa sa nu convoace sedinta extraordinara in preajma unor sarbatori, cand oamenii se gandesc la altceva! Astia sint in stare – se practica sistematic.

    14. Sa presupunem ca CL a votat PUZul. Cereti-le cat mai repede sa retraga HCLul, in baza L 544/2004 (Lege contencios administrativ). Intre timp puteti depune deja actiunea in instanta, pemntru SUSPENDAREA actului. Aratati-le prin asta ca stiti cum se joaca sah si ca-i veti toca voi la tribunal si nu invers. Evident, va kuati un avocat care stie meserie pe legislatie de constructii/urbanism si mediu (va dau contacte dc aveti nevoie)

    15. La 30 de zile dupa cererea de la punctul 14 ‘ei’ probabil ca nu vor retrage HCLul – pentru ca asa ceva inca nu cred ca s-a pomenit in RO – o autoritate publica sa recunoasca ca a gresit si s-ar teme de un proces. Nu, in RO functionarul public este sluga investitorului sau a politrucului si le urmeaza indicatiile (resp. cele ale sefului, numit politic, in mod abuziv.) Atunci depuneti cererea de chemare in judecata la tribunal, pe L 544/2004.

    16. Eventual depuneti si denunturi penale la politie, de dragul artei, impotriva functionarilor careconsiderati ca au comis abuz/neglijenta in serviciu. Chiar dc politistul nu le va face nimic, ca doar si el e pus sa sprijine ‘sistemul’ ‘lor’, din care face si el parte – dar macar le aratati ca cunoasteti putin din codul penal si din codul de procedura penala. (Studiati-le!)

    17. Comunicati fiecare pas facut cu media locala si pe net – stiu ca stiti asta. Dar comunicati in mod sistematic si transparent.

    18. Nu va certati in echipa pt ca aveti doar de pierdut. Dc va certati, rezolvati diferendul si mergeti impreuna mai departe. Doar la gradinita iti iei jucariile si te retragi intr-un colt. Adevarati civili si ONGisti de tip ‘watchdog’ lucreaza profi – latra dar si musca fara a clipi, daca altfel nu se intelege.

    19. Nu va pierdeti umorul. S-ar putea sa pierdeti pe toata linea, culegea si dreptatea in mana. Doar suntem in Romania! Sibiu e Romania chiar daca dupa fatade nu pare. Dar fatadele de la Sibiu sunt ..fatade. In spatele lor musteste coruptia, cea onorabila, decenta, ‘europeana’ si imbracata asortat, cu chei de BMW in buzunar. 😉 Nu va pierdeti umorul – si comunicati-va infrangerea! Veti castiga mii de prieteni si sustinatori la SB si in tara si nu numai – iar la alegerile locale din 2020 porniti cu propriul vostru partid cu care ii eliminati pe cei care v-au cauzat infrangerea: FDGR sau PSD sau ALDE.
    Asa se face istorie (locala) – PAS CU PAS!, vorba unui barosan …sas

    20. PS: Era sa uit! Faceti deja acuma o reclamatie la ISC (inspectorat de stat in constructii) si eventual la garda de mediu (dar astia la sibiu sunt de doi bani. Deci reclamatie la ISC. Cereti-le sa investigehze legalitatea emiterii certificat urbanism + PUZ si sa va trimita nota de constatare, PV si alte cele. (S-ar putea sa n-o faca, de frica sa nu aflati adevarul… 😉 Dar macar ISC va lua la intrebari primaria, arhitectii etc.)

    😉

    Hans Hedrich
    Asociatia Neuer Weg, Fagaras
    0752-616128

    …Contactati-ma ca sa va pun in legatura cu expertii cu care aveti sanse mari sa desfiintati acest proiect! Si chiar daca ar trece PUZul si pierdeti in instanta (cu recurs la Curtea de Apel), reincepem circul cu ei cand vor vrea sa construiasca. Ii taram prin instante pana vor obosi ‘ei’, nu noi. Iar investitorul se va gandi de 10 ori daca vrea sa-si riste banii sau mai bine sa mearga la cules ciuperci in Dumbrava!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    errata:
    punctul 8. unde am scris SIM (strategic impact assesment) a se citi SEA (strategic environmanetal assessment)
    punctele 14 si 15. legea contenciosului este 554/2004 si nu 544/2004. (exista L 544/2001 privind liberul acces al informatiile de interes public – vedeti mai sus…)

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      alzara

      Nu discut oportunitatea construirii în Dumbravă ,dar azi am văzut cu toţii ce înseamnă să fii CETĂŢEAN .Felicitări, Hans Hedrich – Fogarasch !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Cela Botoroaga

      Felicitari Domnule Hans Hedrich -ptr ca oferiti ajutor sibienilor care vor sa scape de mafia ce a pus stapanire pe oras din 2004 / Nu numai la Padurea Dumbrava se intampla faradelegi .Ci in tot orasul . Peste tot apar constructii de 4-5 niveluri alaturi de case care au cel mult 2 niveluri . Ptr, ca exista o lege care stabilea ptr fiecare zona nivelul maxim de constructii.Acum e o brambureala .Te trezesti cu un bloc langa casa ta care iti ia lumina -soarele -privelistea .Uite asa . Ca asa vor unii destepti . S-au si mai mult .O Benzinarie .Sa poti lua foc rapid . Se demoleaza centrale termice din cartiere de blocuri , nemaifiind necesare .In loc sa se face parcari (pt, ca stau masinile parcate pe trotuare ) IMEDIAT apare un alt bloc daca se poate de 10 etaje desi in jur sunt doar de 4 . Care aduna la randul lui alte sute de masini care binenteles nu au unde parca . De ce se inghesuie oamenii astia asa unii peste altii nu am sa inteleg niciodata .Si pt, cine se construiesc in nestire zeci de blocuri in zona Cal.Cisnadiei sau in Selimber ,.? Ptr ca populatia Sibiului a scazut . Sunt multe de discutat . De fapt e vorba doar de afaceri si mita . Cum arata orasul nu intereseaza pe nimeni .

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Justitiarul

    Hai sa distrugem tot cred ca acesta este sloganul arhitectei Sef a Sibiului, demisia! Ne.am saturat de jemecherile oamenilor din primărie suntem de râsul Europei…bine ATI venit in România lucrului prost făcut si gândit!

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetatean

    Sa inteleg ca ei nu puteau da raspunsul pe loc ? Pai era prezent primarul si arhitectul sef al orasului, persoanele cele mai in tema ! Dar asta e tipic romanesc !

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ContribuaBillsBills-si-iar-Bills

    Deplorabila prestatia autoritatilor! Dinozauri pusi pe posturi de sefi, cu simplul scop de a servi intereselor baietilor destepti.

    Daca acolo si-ar fi facut niste tigani o tabara ilegala, cred ca in ziua urmatoare intrau autoritatile cu buldozerele in ei (cu surle, trambite si televiziuni – ca sa vada prostimea cat de activa e boierimea conducatoare) . Dar asa, pentru ca acolo si-au facut tabara niste hoti, se incearca acum punerea lor in legalitate.

    RUSINE!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ella

    Acelasi scenariu este si in Selimbar- blocuri construite intre case, un haos total si nimeni nu face nimic! Se dau autorizatii in mod discretionar, in absenta unui PUG. DNA- ul are alte prioritati, politice, bineinteles!

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristi

    e lamentabila prestatia reprezentatilor primariei care nu au raspuns la intrebarea “care e avantajul meu, ca sibian, ca se construiesc acolo 71 de apartamente?”. e o intrebare atat de generala, de nespecializata, fara pretentii tehnice (de specialitate, urbanistica sau legala) ca nu inteleg cum au ramas acesti doi viceprimari in offside?
    oare, la aceeasi intrebare, daca ar fi fost adresata in timpul campaniei electorale, cei doi viceprimari actuali (pe atunci candidati) ar fi raspuns si atunci tot la fel: trimiteti o adresa scrisa la primarie si va vom raspuns documentat?

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cetatean

    De ce va plangeti?Ati ales o baba sifonata sluga sasalaului de la Cotroceni?DA, l ati ales pe FUEGO de Sibiu,sluga cotoroantei de la CJ? DA.Acum,ce mai vreti?aveti grija la parlamentare,sa i alegeti tot pe baronii penali locali.

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Razvan

    In materie de mediu (ex.: lipsa aliniamente de copaci, pe bulevarde si strazi) si in materie de infrastructura sportiva (ex.: obiectivele din zonele traditionale, Sub-arini si Strand / stadioane, bazin olimpic, patinoar, hipodrom), orasul e la pamant. Mai adaugam infrastructura de spectacole, dintr-un oras cultural: Casa de Cultura, teatrul si cinematografele: dezastru! Prin urmare, proiectul rezidential din Dumbrava si proiectul aqua-parc, de langa Muzeul Satului irita foarte mult. Viziune? Planuri de investitii publice?

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MARIA

    BATAIE DE JOC!
    IN LOC SA OCROTIM PADUREA SECULARA A DUMBRAVII NOI O DISTRUGEM!
    AUTORITATILE ADMINISTRATIEI LOCALE PARTICIPA ACTIV LA DISTRUGEREA SIBIULUI!
    RUSINE!RUSINE! RUSINE!

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspopitul

    Arhitecta Urdea, primărița Fodor și Keul sunt pe o mână, toți trei fac parte din gașca lui Iohannis. Ce-i așa greu de priceput? Cum vrea Keul așa se va face, restul sunt povești vânătorești!

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian H.

    Ma bucur de atentia pe care Turnul Sfatului o acorda, in ultima vreme, problemelor de urbanism din Sibiu.

    Situatia este deosebit de grava, Primaria sicanand si intarziind nejustificat procesul de avizare a proiectelor, motiv pentru care majoritatea constructiilor edificate sunt pe aria administrativa fie a Selimbarului ori a Cisnadiei. In momentul de fata, daca doresti sa cumperi un apartament nou in Sibiu, vei avea dificultati in a-l gasi, asta in contextul in care Sibiul are zona Caii Surii Mici pe care ar putea-o dezvolta fara probeleme, mai ales dupa ce a investit imensa suma de 6 milioane de euro in constructia unui pod care, in momentul de fata conecteaza orasul la un camp. Majoritatea celor care lucreaza in zona industriala Vest in loc sa aiba o oferta locativa bogata la 4 minute de locul de munca (Calea Surii Mici) ajung sa cumpere fie apartamente supraevaluate in Sibiu, fie apartamente accesibile in Selimbar sau Cisnadie avand insa marele dezavantaj al distantei fata de locul de munca, respectiv servicii publice ca gradinite, scoli, dispensar etc. In plus, “naveta” pe care sunt nevoiti sa o faca in fiecare zi pune deosebita presiune pe infrastructura deficitara a orasului, cum se poate observa, in orele de varf, pe Calea Cisnadiei, Vasile Milea sau Alba Iulia. In loc sa se rezolve aceste probleme serioase care condamna o buna parte a sibienilor la petrecerea unor ore bune in trafic in fiecare saptamana, Primaria se straduieste sa aprobe un proiect extrem de controversat pentru o persoana la fel de controversata. Dezgustator…

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un tanar

    Toate ascotiastiile civile sa stea gramada pe primaria sibiu si sa le ceara socoteala.
    Nu vor sa dea detalii sau incalca legea,trimite-ti DNA-ul pe ei.

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alex. L.

    Foarte mare dreptate aveti domnule Adrian H.In momentul de fata e foarte greu sa comunici sau sa obti vreun aviz de la primaria Sibiu.Mai ales serviciul de autorizari si cel de urbanism sunt “coplesite ” de dosare avand intarzieri in a raspunde si peste 3 luni fata de termenul legal, dar vad ca timp pentru clientele lor politica au.

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ghiseul Unic:))))
    Incerc sa fac rost de 10 zile de niste informatii despre un teren din Sibiu. Dupa ce am fost trimis de la un birou la altul am ajuns la nr. 230. Au 8 ore program cu publicul pe saptamana(marti/miercuti 4 ore). Dar si in aceste 8 ore usile sunt inchise, ai nevoie de cineva din interior sa-ti deschida. Sau sa iti faca cineva “intrarea”, cum se zice.
    La telefon nu se raspunde, nici la email. Nu se scurge nici o informatie publica cetateanului sibian!

    Sunt foarte dezamagit cand vad ca pt. anumite interese se poate face orice.

    Aug

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact