Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

O.A.R.-e de ce...? Telenovelă urbanistică în șapte acte

O.A.R.-e de ce...? Telenovelă urbanistică în șapte acte

Actul 1

În urmă cu zece ani, o firmă privată de proiectare (a mea) împreună cu o persoană privată, posesoare de teren în zona Pădurii Dumbrava, pornesc la drum, pe baza unui contract (privat și el...) și a unui avans (fără de care în lumea arhitecților nu se trage nicio linie) ca să facă acolo un PUZ, și anume pe un teren de vreun hectar jumate, niște locuințe... Nu multe, cîte s-or potrivi și cîte s-or aproba.

”La treabă, domnu' arhitect...!”

Actul 2

După vreun an sau doi, PUZ-ul -cu toate avizele de rigoare- este aprobat în octombrie 2008 de către Consiliul Local Sibiu, (vezi: http://www.sibiu.ro/ro2/pdf2008/hot408.pdf). Prin PUZ se prevede construirea unui cartier de 21 de case unifamiliale, parter și mansardă, fiecare pe un teren de cca 500 mp, cu ceva străzi, spații verzi, pomi etc.

Adică 21 (douăzecișiuna) de familii, punct.

Actul 3

Ordinul Arhitecților din Sibiu, prin președintele său de atunci, sare în sus de indignare și atacă în contencios administrativ HCL nr. 408/2008, sub motivul că PUZ-ul are ceva racile: că acolo e Pădurea Dumbrava, că accesul se face prin zona verde, c-o fi, c-o păți... PUZ-ul cu cele 21 de case nu era bun defel, eu -ca arhitect urbanist- încălcasem toate reglementările urbanistice în vigoare, niște coduri deontologice, ceva legi organice și anorganice... Pe scurt, nu eram buni nici eu, nici PUZ-ul meu.

Nota bene: acesta este singurul PUZ atacat de către Ordinul Arhitecților Sibiu-Vâlcea de la înființarea sa. Se puteau ataca, bunăoară, documentațiile de urbanism care aprobau blocurile din Șelimbăr, sau cele care aprobau Hotelul Golden Tulip, de pe strada Școala de Înot, sau Hotelul Roberts, dintre case, sau multe alte aberații urbanistice care au produs nemulțumiri în rândul societății civile, nu și în rândul conducerii arhitecților, care nu s-a sesizat oficial în aceste cazuri și a rămas la clasicele bârfe informale...

Actul 3, 4 și 5

...sunt instanțele de judecată la care s-a judecat procesul, apoi apelul, apoi recursul, respectiv Judecătoria și Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel de la Alba, etc. etc., vreme de vreo patru ani, cu termene, avocați, experți, o dată a câștigat Primăria, de vreo două ori O.A.R.-ul, pînă la urmă PUZ-ul a fost considerat prost întocmit (mea culpa...!), iar HCL-ul care-l aproba a fost anulat în instanță.

Actul 6

În anul 2013, firmei Planwerk i-a fost atribuit de către Primăria Sibiu prin încredințare directă un contract care avea ca obiect întocmirea unui PUZ pe -unde credeți...?- exact terenul privat de care vorbim... Șef de proiect este fostul președinte O.A.R., care de trei ani încearcă să obțină avizele necesare (...și nu reușește...), probabil dorind să bată toate recordurile de elaborare, avizare și aprobare a unui PUZ. Trei ani e, orișicât, o perioadă tare lungă pentru a desena câteva blocuri pe-un hectar jumate, chiar dacă pe răbdarea incredibil de generoasă a Primăriei Sibiu....

Nu știu unde a fost interesul public în toată treaba asta, terenul e în continuare privat, banii cu siguranță au fost publici (un pic mai mulți ca ăia privați, asta e clar...), iar dl. arhitect elaborator al noului PUZ pe vechiul amplasament susține -de data asta- necesitatea apariției unor blocuri acolo unde vechiul meu PUZ aprobase 21 case de vacanță...

Iar acești noi indicatori urbanistici sună cam așa: Suprafață teren: 16,500 mp; CUT = 0,92; Scd = 15,180 mp; Apartamente: 72.

Actul 7 (pe post de concluzie)

Dacă facem socotelile necesare, suprafața desfășurată totală (CUT x Steren) este de 15,180 mp, la 72 de apartamente ar fi cam 210 mp/apartament, ceea ce o minciunică gogonată, lesne demascabilă de oricine a traversat clasa a II-a fără să fie dislexic, oligofren sau rău-intenționat...

Oare cele 72 de apartamente propuse acum (și care lesne se vor transforma în apartamente normale de 60-70 mp, adică pentru vreo 200 de familii), sunt mai bune decât cele 21 de case aprobate în 2008...?

O.A.R.-e cine știe...?!

(Foto: simulare după PUZ-ul propus de Primăria Sibiu în acest an)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

eu

Acum 7 ani

Si noi ce ar trebui sa intelegem din toata telenovela, domnu arhitect? Ca PUZ-ul tau nu a mai fost aprobat, si nu ti-ai mai luat banii de la client? Sau ca era bine daca luai tu banii de la Primarie? Ca in vremurile bune cind erai prieten cu Sz Gutman (vremelnic arhitect sef in Primaria Sibiu), si abonat la bani publici, fara numar? Si cind proiectele tale (indiferent cit de aiurite erau) se aprobau, iar cele ale concurentilor - nu... Adica prin 2002 - 2008... Citeodata strugurii sunt tare acrii!
Raspunde

@tu

Acum 7 ani

or fi strugurii acri cum zici dar eu citind telenovela ma cam apuca dorul de baseball cu capetele unora sus pusi pe gramada de bani adunata din impozitele platite de noi... NB-ul din Actul 3 este de-a dreptul sare pe rana. Haita asta de arhitecti latra doar la comanda. Imi place si faptul ca aberatia urbanistica de pe Calea Cisnadiei se numeste cartierul "Arhitectilor" :)))) E atata ironie si adevar in denumirea aia! Da, aberatii dianstea sa va poarte numele, in vecii vecilor, amin.
Raspunde

Ovidiu

Acum 7 ani

dincolo de "rafuiala" personala, de inteles in definitiv, trist e ca Primaria Sibiu e de o incompetenta crasa si asta e principala cauza a acestor episoade telenovelistice. ajunsi in acest punct, ne putem imagina orice: ca se vor aproba acolo blocuri ... sau nu, ca daca se vor aproba, instanta va anula PUZ-ul (daca se gaseste (alt)cineva sa-l atace in instanta); ca se vor si construi blocuri cu apartamente de 210 mp (oare vor veni niste elvetieni bogati sa le cumpere cu vreo 300.000 euro/apt?) care mai apoi vor trebui eventual demolate daca OAR ajunge sa realizeze ce mare dezastru urbanistic reprezinta ele. si mai trist este ca, de fapt, stim cu totii care e adevarul: e o mare coruptie in spate. odata cu aprobarea acestui PUZ vor intra in legalitate si toate constructiile ilegale din spatele hotelului Hilton care sunt in proprietatea unor "personalitati locale", si care functie de acest PUZ ajung fie la bal, fie la spital :-) despre calitatea oamenilor (a profesionistilor implicati), ce sa mai vorbim? cat de penibil trebuie sa fie sa ajungi in situatia de a demonstra ca 72 de apartamente in blocuri sunt mai putin decat 21 de case (fie ele si obisnuite, nu de vacanta)? nu e de mirare perplexitatea ONGistilor sibieni in fata unor asemenea monstruozitati ... marca Primaria Sibiu, cu participarea extraordinara a unor figuranti bine platiti (oar.e?).
Raspunde

Andrei

Acum 7 ani

Acest articol este o dezinformare. Primaria este clientul, ei cer nr acela de apartamente, ei sunt cei care transforma ultima fasie din zona de camping in locuinte prin acest PUZ. Si asta se intampla la presiunea investitorului, fara ca Primaria sa ia in seama realitatea ca zona este inconjurata de padure si ca cetatenii orasului isi nu doresc cartier de locuinte acolo.
Raspunde

...

Acum 7 ani

poate acest articol contine date inexacte, insa abuzurile sunt foarte clare si intentiile celor ce imping aceste proiecte duhnesc de la o posta
Raspunde

marginan

Acum 7 ani

deci 200 de familii in 72 de apartamente, se construieste pentru tigani? In alta ordine de idei, a cumparat primaria terenul, sau de ce plateste proiectantul?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus