X
20090510074900-muntii-fagaras-166916832

Munții Făgăraș, cel mai nou Parc Național al României

Guvernul a aprobat inițierea procesului de înființare a Parcului Național Munții Făgăraș ca un parc emblematic al României și Europei, conform unui memorandum adoptat astăzi în ședința Executivului.

Actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc național, care se vor derula în perioada octombrie 2016 – 2020. Totodată, în acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare.

Ca prim pas, Ministerul Mediului va iniția o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen lung constituirea parcului național, autorităților statului și celor locale din zona viitorului parc.

“Munții Făgăraș constituie cel mai reprezentativ și mai valoros sector al lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de aprox. 2000 kilometri pătrați, iar noul statut ar reprezenta o oportunitate foarte bună pentru dezvoltarea economică durabilă la nivel local care să susțină comunitățile și mediul. Mai mult, prin declararea masivului muntos ca arie naturală protejată, se va asigura conservarea și punerea sub protecție a unui capital natural extraordinar de bogat ce trebuie bine gospodărit în prezent pentru a fi lăsat moștenire generațiilor viitoare,” se arată în actul normativ aprobat de Guvern astăzi.

Parcul Național Munții Făgăraș va constitui cel mai important rezervor de biodiversitate din Munții Carpați cu 27 de tipuri de habitate naturale, 6 specii de mamifere, 3 de amfibieni, 4 de pești, 13 de nevertebrate și 66 de plante endemice, toate de interes european, rezervor de apă curată cu debit constant și cel mai mare bazin forestier al României. Sub raportul suprafață/bogăția biodiversității, această arie va deveni un veritabil “Yellowstone European”, se arată în motivarea deciziei Guvernului.

România are 13 Parcuri Naționale cu o suprafață totală de aprox. 317.500 ha, care reprezintă 1,5% din teritoriul României, la nivel european existând 271 parcuri naționale care acoperă 2,8% din suprafața Europei.

foto Ovidiu Sopa/Sibiul.ro

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Olingpia Gafosdea

    “Salutam” inițiativa Guvernului, deoarece numai si numai in acest areal se
    afla o “specie” unica in lume ,denumita impropriu bou românesc, căruia-i place sa-si ducă viata in singurătate, nefiind capabil sa accepte in preajma alte specii…Tot datorită “grijii” guvernanților, in ultimul timp S-a reușit “salvarea” de la dispariție speciei, ajunse in stadiul in care nici funcția de reproducere nu mai putea fi îndeplinită, prin “metisarea” cu ajutorul “materialului biologic” adus din alte regiuni

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    faust

    Parcul național este un teritoriu delimitat clar, prin lege, unde se respectă anumite reguli impuse cu scopul de a proteja mediul natural (fauna, flora și cadrul natural) de activitățile omului. Scopul este deci protejarea biodiversității, nu turistic sau comercial. Romania are declarate in acest moment 13 parcuri nationale, 12 parcuri naturale completate de 2 geoparcuri. Faptul ca apare si PARCUL NATIONAL MUNTII FAGARAS, nu face decat sa protejeze arealul (prin lege) de viitoare exploatari neadecvate, deci principial este un lucru de admirat, ramane de vazut cum va fi “aplicat” statutul de parc national fata “oportunistilor” care vor sa faca bani din orice .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact