Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Primăria Sibiu distribuie pachetele cu produse de igienă rămase în stoc celor aflați pe listele suplimentare

Primăria Sibiu distribuie pachetele cu produse de igienă rămase în stoc celor aflați pe listele suplimentare

După distribuirea pachetelor cu produse de igienă către persoanele defavorizate din municipiul Sibiu înscrise pe listele inițiale, în stocul Direcției de Asistență Socială au rămas peste 460 de pachete care urmează să fie distribuite persoanelor înscrise pe liste suplimentare care îndeplinesc condițiile legale.

Aceste liste suplimentare au fost întocmite de Direcția de Asistență Socială Sibiu în baza anchetelor sociale efectuate și cuprind următoarele categorii de persoane aflate temporar în situații dificile: • copii cu handicap grav și accentuat cu domiciliul /reședința în municipiul Sibiu; • persoane/familii ce se află în sărăcie severă și nu beneficiază de venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei; • persoane singure, vârstnice, cu pensie până în 500 lei; • cuplu de persoane vârstnice cu venit de până la 500 lei/ membru de familie; • persoane/ familii fără adăpost, fără domiciliu stabil; • victime ale violenței domestice; • vârstnici, veterani de război/deportați; • persoane aflate temporar în dificultate, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și alte situații asemănătoare, și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate.

Pentru o bună organizare a acțiunii de distribuire, beneficiarii vor fi contactați telefonic de către reprezentanți municipalității pentru a fi informați când trebuie să se prezinte pentru ridicarea pachetului cu produsele de igienă.

Persoanele în cauză se vor prezenta la Cantina Municipiului Sibiu, de pe strada Calea Gușteriței nr. 22 în ziua în care au fost programați cu următoarele documente: - cartea de identitate/buletinul/carte de identitate provizorie; - certificatul de naștere pentru copiii sub 14 ani, în original; - certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, în original.

Reamintim că pachetele acordate prin proiectul cofinanțat din Fondul de Ajutor European, cântăresc fiecare 5 kg și conțin: periuță de dinți - 5 buc., pastă de dinți -300 ml, săpun lichid - 500 ml, șampon copii - 800 ml, șampon adulți - 500 ml, detergent de rufe – 2700 gr.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus