Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Gabriel Oprea şi-a înregistrat demisia la Senat: Plătesc pentru că am îndrăznit să vorbesc de interesul naţional

Gabriel Oprea şi-a înregistrat demisia la Senat: Plătesc pentru că am îndrăznit să vorbesc de interesul naţional

Fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a înregistrat la Senat demisia din calitatea de senator, începând cu 1 octombrie, el prezentând pe facebook facsimilul demisiei sale şi afirmând că împotriva sa şi nu numai a acţionat o reţea care încearcă să şteargă identitatea naţională şi valorile tradiţionale.

”Cei care mă cunosc, chiar şi cei care nu m-au plăcut niciodată, pot să confirme că am fost şi sunt un bun român, că ţin cu ţara mea, România. Se pare că acest lucru este de neacceptat de către unii. Plătesc de fapt pentru că am îndrăznit să vorbesc despre interesul naţional, despre valori tradiţionale, despre Armată şi Biserică, pentru că am îndrăznit să pun tricolorul românesc în ţinutul secuiesc, pentru că am încurajat arborarea drapelului. Iată că tot ceea ce am facut din suflet şi dintr-un patriotism sincer, aşa cum am fost educat în familie şi în Armată, se întoarce acum împotriva mea”, a scris Gabriel Oprea în postarea care însoţeşte facsimilul cu demisia sa din calitatea de senator, de la data de 1 octombrie 2016, citat de News.ro

Fostul vicepremier susţine că protestele din ultimii ani reprezintă o campanie de deznaţionalizare a României, prin care sunt luate în râs atât ideea de patriotism, cât şi Biserica. ”Se spune că în spatele acestei mişcări de deznaţionalizare şi a protestelor din ultimii ani, nu doar din România şi nu doar împotriva mea, stă o reţea de luptători pentru ştergerea identităţii şi a valorilor naţionale. Punctul principal pe agenda acestei reţele constă în susţinerea oricarei iniţiative care slăbeşte identitatea naţională. Credeţi că este o întâmplare faptul că Biserica este atacată sistematic de fiecare dată când există câte un protest de stradă? Lozinca «vrem spitale, nu catedrale» credeţi că este spontană? Credeţi că este o întâmplare faptul că aceleaşi cercuri, aceiaşi oameni şi aceleaşi ONG-uri poartă un război de uzură cu Parlamentul, cu Biserica şi cu toţi cei care apără interesele naţionale în România?”, scrie Oprea.

El apreciază că, în ultimii ani, a fost distrus sistematic principiul separării puterilor în stat, a fost dat jos un guvern legitim şi înlocuit cu unul scos din ”jobenul european”, au fost fabricate partide, iar acuzaţii neîntemeiate au dus la înlăturarea unor miniştri şi schimbarea majorităţilor în Parlament.

oprea-fb

”Cei care aplaudă când vinovăţia se stabileşte în stradă, sunt exact cei care vorbesc mieros despre drepturile omului. Cei care aplaudă dosarele aberante prin care se schimbă premieri, miniştri, guverne şi majorităţi sunt exact cei care dau lecţii savante despre separaţia puterilor în stat. Cei care îmi urează să mor, nu doar eu, ci şi toată familia mea, sunt tocmai cei care vorbesc despre toleranţă şi despre prezumţia de nevinovăţie. Cei care răspândesc conştient minciuni abernate despre mine – contrazise inclusiv de procurori – se dau mari somităţi ale jurnalismului românesc şi dau lecţii de integritate, profesionalism şi obiectivitate. Se premiază între ei, se susţin, se promovează, se pun în funcţii. Iar când scopul o cere, se coordonează atent şi planifică asaltul. De curiozitate, verificaţi hăţişul de ONG-uri şi asociaţii şi veţi vedea cum sursa fondurilor este permanent disimulată prin finanţări încrucişate, prin proiecte şi premii care rotesc aceiaşi 30-40 de oameni prezentându-i ca mari deţinători ai adevărului absolut”, a scris Oprea.

El îşi clamează din nou nevinovăţia, nu doar faţă de acuzaţia de ucidere din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, ci şi în ceea ce priveşte modul în care şi-a exercitat de-a lungul vremii funcţiile publice şi a modului în care şi-a făcut averea. ”M-am întrebat adesea ce şi cui am greşit. Eu ştiu că am fost mereu un om corect. Nu am furat, nu am luat mită, nu am făcut afaceri ilegale. Nu am niciun dosar, nicio suspiciune de corupţie, nici măcar un articol de presă în care să se spună cu subiect şi predicat că aş fi făcut ceva ce intră în categoria faptelor de corupţie. Am fost verificat de zeci de ori şi mereu concluziile au fost clare: am respectat legea, iar averea mi-am făcut-o pe căi cinstite şi verificabile”, afirmă Oprea.

Fostul vicepremier susţine că a sprijinit constant justiţia, pe preşedinţii Băsescu şi Iohannis şi şefii DNA, SRI şi SRI atunci când a fost vorba de interesul naţional. ”La un moment dat, se pare că interesele unora nu s-au mai potrivit cu valorile mele. Şi de-atunci, asaltul. Ca la manual: elaborat, planificat şi coordonat după toate regulile propagandei, cu atacuri, cu denigrări, cu minciuni, cu proteste. Demisia mea, pe care am transmis-o preşedintelui Senatului, i-a liniştit. Deocamdată. Însă vreau să-i anunţ că românii îşi iubesc ţara. Şi chiar dacă cei mulţi nu ies în stradă, asta nu înseamnă că au fost reduşi la tăcere. Nu înseamnă că înghit pe nemestecate minciunile propagandei”, crede Gabriel Oprea.

Fostul preşedinte al UNPR crede că ”agresiunile” la adresa vor înceta după ce se va pronunţa justiţia în cazul său.

”Am fost educat cu steagul şi icoana în casă. Tatăl meu a fost militar, iar Armata mi-a fost familie de când m-am născut, mi-a fost casă, şcoală şi reper. Cine vrea să facă din România un experiment, mă va avea adversar. Nu ca senator, nu ca ministru, nu ca premier. Ca simplu român. Ca unul dintre cei mulţi care nu ies în stradă să-şi facă poze. Ci ies să-şi apere familia, naţiunea, ţara”, a încheiat Oprea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2115

Comentarii

4 comentarii

Mihăiță Conservă

Acum 7 ani

Un gunoi pe care il arunci din greseala si neatentie in wc iti va face probleme si cand tragi apa. Nu va vrea sa se centreze si sa alunece pe teava si dupa multe incercari, in timpul luptei cu el, cu gunoiul, vei si stropi cativa stropi pe langa vas, motiv de neliniste si frustrare. Asa face nulitatea asta de om. Cine va vota la iarna cu mucul asta sau cu partidul lui, maica-sa e ..., taica-so lingurar si el/ea, foarte foarte foarte prost.
Raspunde

Odin

Acum 7 ani

Interesant articolul iar argumentele pe lângă: nimeni nu desconsideră realizarile și/sau patriotismul lui Oprea dar acestea nu-l absolvă de abuzul săvârșit care a dus la moartea unui om!
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 7 ani

Sinonim si cazul "gunoaielor" de la TS, știu ei despre cine-i vorba... Nu avem intenția sa generalizam. Nimeni nu desconsidera meseria de ziarist sau taximetrist, ci caracterul celor din respectiva "vizuina"....
Raspunde

Vasilica Proptea

Acum 7 ani

O zdreanta !! Un curvar si betiv a ajuns sa vorbeasca de Interesul National
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus