Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Elevii şi profesorii nu fac cursuri, miercuri, de Ziua Internaţională a Educaţiei

Elevii şi profesorii nu fac cursuri, miercuri, de Ziua Internaţională a Educaţiei

Elevii şi profesorii nu vor merge la cursuri, miercuri, când este Ziua Internaţională a Educaţiei, rămânând la latitudinea unităţilor de învăţământ modul în care vor fi organizate activităţile în acea zi.

Ziua Internaţională a Educaţiei a fost stabilită de UNESCO pentru 5 octombrie. În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 - 2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate, notează News.ro

În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

"Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar, stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017, veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a declarat, duminică, pentru News.ro, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Conform structurii acestui an şcolar, "unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus