14585522_1263145690375073_1385778469_n

Pisică mutilată de câțiva elevi din Tălmaciu

Câțiva elevi de la școala din Tălmaciu au prins un pui de pisică căruia i-au scos dinții și i-au rupt maxilarul. Cazul a ajuns în grija Asociației Animal Life din Sibiu, animalul primind tratamente și fiind acum în siguranță. Conducerea școlii anunță că va lua măsuri.

Evenimentul a avut loc în cursul zilei de marți.

”Pisica a fost prinsă de niște copii care au ținut-o, i-au pus o creangă în gură, i-au strâns boticul în timp ce ținea creanga și au tras cu putere. Astfel i-au rupt maxilarul și i-au scos câțiva dinți. Cazul ne-a fost semnalat de o doamna învățătoare și pisica a fost preluată acum de o femeie de serviciu. Noi i-am ajutat și am dus pisica la veterinar, unde a primit tratamente iar acum se reface. Probabil va rămâne cu urmări, însă își va reveni”, a explicat pentru Turnul Sfatului Larisa Roșian, reprezentantul Animal Life.

Conducerea școlii din Tălmaciu spune că a aflat de caz, chiar dacă el nu s-a petrecut în curtea școlii, copiii aflându-se în afara orelor de curs.

”Este vorba despre niște copii care au găsit puiul de pisică în drum spre școală. El se află acum la femeia de serviciu a școlii, care a apelat la o colegă și mai departe au sunat la Animal Life. Nu se pune problema să trecem cu vederea o asemenea faptă, conducerea școlii cu siguranță va lua în discuție situația și vedem dacă se vor impune măsuri”, a declarat Elena Tinta, director adjunct al Grupului Școlar Economic ”Johannes Lebel” din Tălmaciu.

87 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      un cititor

      Nu cred ca poti sa afirmi despre niste copii ca sunt “gunoaie umane”. Mai repede parintii si mediul in care au crescut sunt de vina pentru comportamentul lor. Inclusiv deficientele din sistemul de invatamant …

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Ghita Pristanda

        Nu văd ce are de-a face sistemul de învățământ cu tendința lor de a fi violenți… E vorba de părinți care nu-și educă copiii sau o fac total defectuos, lăsându-i să urmărească toată ziua desene animate violente. Iar despre astfel de copii poți să afirmi că sunt pe cale să devină ”gunoaie umane”, nu mai au decât puțin până acolo.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        nu ne schimbam !

        gunoaie,gunoaie,nu le mai tineti partea,SINT GUNOAIE !!!si daca nu condamnati asemenea,comportamente,si dvs.sintei in aceiasi categorie!!!!!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        R

        este de vina si ceea ce vad in jur, insa asa cum sunt oameni rai sunt si copii rai, lipsiti de sensibilitate si de discernamant. Unii daca constientizeaza se pot indrepta, insa din pacate cei mai multi dintre ei care comit asemenea fapte, nu pot fi recuperati, devin niste inadaptati.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Sav Ioana

        Niste gunoaie si rebuturi. Poate in intelepciunea ei natura ii va neutraliza intr-un anumit fel. Sunt niste jeguri care constituie un pericol avand in vedere sadismul cu care au actionat. Sper din tot sufletul sa-i vad blurati la TV ca protagonisti ai unor imagini care nu pot fi privite.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Razvan Zidaru

        Lasa deficientele, gunoiul e gunoi cu scoala sau nu. Astia sunt cei care iti vor da in cap cand vor fi mai mari, acuma fac rau celor ce nu se pot apara. Niste mizerabili.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un animal

    Jeguri! Nu vor fi sanctionati pt ca traim intr o tara ce nu are reglementari legale pt aceste fapte! Si cadru legal nu exista pt ca asta e nivelul de educatie pe care il avem…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un tata

    “Cei sapte ani de acasa” sunt de acasa, nu de la scoala! Frica de Dumnezeu si rusinea de oameni este prima lectie dinspre parinti. Ori daca nu se preda aceasta lectie, inca din frageda pruncie, atunci atitudinea ce va urma nu ar trebui sa ne mire.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Pisi

      Animalele au un suflet mult mai curat decât mulți copii. După cum se poate observa și din articolul de mai sus, unii copii sunt niște jigodii și ar merita sa fie mutilați și ei. Așa ca mai bine “pup în bot o mâța” decât sa cresc un asemenea copil.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        un cititor

        Cat de bou / vaca esti !!!
        Daca niste copiii se poarta ca niste dementi, este in primul rand vina TUTUROR celor care se ocupa de educatia lor. Evident, si ei au o mare vina, dar parintii si mediul sunt principalii vinovati. Cum poti pune un animal inaintea unui copil? Esti bolnav/a la cap…

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Юлиан Дамиан

          Copilul ala cand se face mare , devine criminal si violator .E dovetit phihologic si stiintific , domnule ”cititor” ca cei care manifesta in coplilarie asemeanea comportament , cand devin adulti devin ceea ce am zs mai sus , adica infractori ! acei copii au discernamant , sunt fiinte rationale , oameni ( teoretic cel putin ) , dar prin gerstul lor nu au dovedit nimic altceva decat ca sunt sub acel pisic nevinovat pe scara evolutiei ! si inca ceva copiii zilelor noastre , multi dintre ei , nu mai sunt copii sunt monstrii , la fel ca si cei din cazul prezentat , copiiii , adica monstriii care nu sunt altceva decat progeniturile unei societati aflata in descompunere !!!!!!

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Laleaua Neagră

          Da. Pun un animal înaintea unui copil. Acel copil putea sa facă o fapta buna decât una f.rea, sau, putea sa nu facă nimic. Dar au făcut o fapta criminala, cu intenție. Aceștia sunt infractorii, criminalii si violatorii de mâine. Acel biet pisoi ce rău a făcut? Si din cauza celor ce gândesc ca tine se întâmpla astfel de fapte. Ar trebui sa fie pedepsiți așa cum se cuvine nu numai făptuitorii, ci si instigatorii si cei care gândesc astfel, asa ca tine. Dar poate o sa plătești, cine știe? Si care e problema ca este un animal? Ai impresia ca esti mai îndreptățit sa trăiești pe pământul asta? Sper ca acei derbedei sa fie pedepsiți pe măsura, dar ma îndoiesc. Cel puțin nu in țara asta. Din păcate.

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          ivănel

          Iar tu ești sănătos? Ce părere ai de puștii ăia care au violat și omorât o femeie a străzii? Sau de cei care învârtesc o biată bătrână până a amețește și apoi postează pe youtube? Animalele nu fac așa ceva! Nici nu se mănâncă între ele de dragul mâncătoriei, nici nu-și omoară și abandonează puii… Am putea învăța multe de la animale!

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ghita Pristanda

      domnu’ Vincent (intenționat cu ”d” mic), faptul că ne plac javrele (mâțe și câini) sau că ne e milă de ele, nu înseamnă că nu îngrijim copii. Tu câți copii ai crescut? Vitele alea din articol sunt cumva copii tăi, sau de ce te-ai atacat așa?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ivănel

      Un animal e lipsit de apărare ! Unui copil nu trebuie să-i dai doar mâncare, haine și telefon scump, ci și educație! dacă de mici sunt așa, la maturitate vor fi niște infractori!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Laleaua Neagră

      Privabil ca si tu “Vicent”, ai fost tot ca acei ticăloși de vârsta mică, pt ca se pare ca ești de acord cu ei. Păcat ca pe tine nu te-a prins nimeni.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ralu

      Ce are una cu alta? Se exclud sau ce, in creierul tau mic cat o boaba de mazare (si imi crer scuze bobului de mazare ca l-am jignit!). Am si un copil, si animalute in casa si le mai ingrijesc si pe cele de afara, fara nicio problema. Poate ca soarta iti va da dupa sufletul stramb pe care il ai si crede-ma ca de regula asa se intampla! Nu-ti doresc raul, stai linistit, singur ti-l doresti, pentru ca dupa fapta si rasplata! Dar stai linistit, vom pupa in continuare pe bot animalutele decat pe cineva ca tine!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    orasel

    Vincent, ce-ar fi sa ingrijesti tu un copil, doi, trei…adopta-i pe toti de la casele de copii, asigura-le un trai decent, educatie si tot ce trebuie…ce-ar fi?

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    O mama

    Sigur si acasa parintii lovesc animalele din gospodarie si drept urmare ceea ce ei au facut este perfect in regula in viziunea lor ,traim intr o tara in care pentru cei mai multi dintre noi animalele sunt niste “chestii ” de care ne putem descotorosi in orice mod pentru ca ….animalele nu au sentimente ,sunt proaste ! Orice copil la un moment dat in viata…fe obicei la inceput de drum are tendinta sa loveasca sau sa calce o fiinta vie fie ea si un gandacel ….eu am avut aceasta problema cu fetita mea pana i am explicat la un moment dat cand se chinuia sa calce o furnica ca ea acum nu va mai ajunge la mamica si taticul ei …din acel moment fetita mea a avut mereu grija pe unde calca (avea 3ani atunci ) …alta chestiune …din punctul meu de vedere este foarte important sa avem animale in jur nu doar pt hrana si paza ci pt simpla placere ,observ cu multa tristete ca parintii isi feresc copiii de contactul cu animalele pentru ca “sunt mizerabile si musca” …concluzia mea este pt aceasta situatie si pt multe altele asemanatoare este ca noi ca parinti suntem vinovati pentru ca am uitat sa ne invatam copiii sa iubeasca ,i am invatat sa sa ceara dar nu sa ofere ,i am invatat cu multe fara sa merite si noi larandul nostru ca si adulti am uitat sa fim fericiti si impliniti cu noi insine pentru a i putea invata si pe cei mici ce inseamna smerenia ,bunatatea si iubirea fata de ceilalti ….

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Virgil

    Eu nu as mai arunca, in stanga si in dreapta, cuvinte urate si injuraturi.
    Da, clar, fapta este foarte grava, si trebuie luate masuri corective.
    Dar poate ca niste masuri preventive, ar fi mai eficiente. Bineinteles prima masura preventiva este asigurata de familie. A doua societatea in care traim. Școală ar fi a treia, iar masurile de tip “pedeapsa” undeva spre sfarsit- nu trebuie sa nu savarsim asftel de fapte din cauza pedepselor, ci pentru ca sunt anormale.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Javra

    Pisoiul nu a greșit cu nimic. Copiii, da. Merită sancționați și ei și părinții lor și cei care i-au învățat să se comporte ca niște diavoli. Dacă pe tine te-a făcut vreun dumnezeu.. Dacă ți se pare că dacă ești ființă “umană” ai dreptul să mutilezi o ființă nevinovată pentru distracție, doar pentru a te simți tu superior. tu ești problema.

    “Javrele” și “mâțele” simt ca și noi, dar nu au păcate. Dacă nu-i iubești, cum poți iubi un om, care are sufletul mult mai murdar?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      În străinătate, dacă niște copii ar fi făcut așa ceva, ar fi fost obligați să meargă luni în șir la psiholog, de nu chiar la psihiatru!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un gand

    Acesta este rezultatul unei educatii precare! Daca, de mici sunt capabili de asemenea acte de cruzime, nici nu vreau sa imi imaginez de ce vor fi capabili peste cativa ani! Rezultatul nefast al unei societati sadice, meschine, mizere!!!! In care nu mai exista urma de blandete, iubire, discernamant!
    Nu inteleg parintii care isi lasa progeniturile sa actioneze asa! Dar, as avea un sfat pentru acesti parinti. Daca tot sunteti parinti, ocupativa de buna crestere a copiilor, nu ii lasati sa devina niste scursuri ale societatii. !!!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonim

    Buna-i vorba aia, bataia-i rupta din Rai, Sa puna cureaua pe ei pana le jupoaie spinarea si data viitoare se vor gandi de doua ori. Odraslele altoite zdravan, sa ramana urme, iar parintii o amenda sanatoasa sa-i usture in cur, si sa vedeti ce educatie vor primi plozii.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      Dacă bați un copil, mă rog, îl atingi nițel, nu-l bagi în spital, ești pasibil de pedeapsă! Dar puștii ăia de 14 ș 15 ani care au bătut, au violat și au omorât o femeie a străzii ce merită? Legile sunt prost făcute!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Laleaua Neagră

      Teoretic. Dacă se întâmpla si in practica poate ar fi fost mai putine cazuri. Dar cine sa aplice legea? Majoritatea gândesc ca jegurile care fac astfel de fapte sau zic ca e “doar un animal”!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iulian

    Astia sunt viitorii criminali de oameni!Acum se distreaza cu un biet suflet nevinovat,peste 5 ani vor viola in grup colege,vor agresa si maltrata ,chiar omori fiinte umane! Urgent stransi ,bagati la scoala de corectie, tinuti acolo pana la 18 ani! Asa sunt unii oameni ,facuti din material prost,iar acest fapt se observa inca din copilarie! !!Actele de cruzime la copii nu sunt firesti ,indiferent de educatie! !!Acestia reprezinta un caz aparte ,de cele mai multe ori necontrolat si asa ajung adulti infractori,abuzivi,rebuturi ale societatii!!!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Leo

    Așa probabil era și Vișinescu când era mic… Sper din tot sufletul ca acești copii să fie doar prost educați și nu psihopați (incapabili de empatie). Mamiferele simt ca și noi, e dovedit științific. Și emoții și durere și tot. Dacă sunt psihopați, acesta poate fi doar începutul, pentru că trăsătura asta este înnăscută, aproape imposibil de corectat prin educație. Iar dacă au sufletul atât de negru, măcar să știe de frica legii dacă nu de altceva.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, nu considerati ca prin limbajul agresiv si vulgar, pe care-l
    folosiți cu predilecție in “dialogurile” dintre voi, va aduceți contribuția
    la “educația” pe care o tot invocați?…”Eu” as putea fi considerată “rodul”
    atitudinii si mentalității de care faceți dovada….

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    doina

    parerea mea este k aceste vertebrate bipede care au facut asa ceva, sint cu certitudine viitorii criminali de mai tirziu, asta daca nu vor fi pedepsiti exemplar pentru asa o fapta.Nu stiu scoala ce mai poate face cu ei, dar cert au sarit peste cei 7 ani de acasa! si cred k au sarit in cap; sau si parintii sint la fel, abrutizati si cu lipsa de respect fata de orice forma de viata!imi pare rau sa zic dar viitorul nostru este cam sumbru cu asa descreerati

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihnea

    Sunt total de acord cu Ghiță Pristanda. Nu are legătură învățămîntul cu educația, noi suntem obisnuiti sa ne facem copii si de educație sa se ocupe alți. Cei sapte ani de acasă se învață si se definesc ca de acea se spune ca nu ai ce-i sapte ani de acasă. Deci de la sase-sapte ani se da copilul la scoală cea ce presupune ca copilul are deja un bagaj de educație format. De vina sunt părinți care sunt niste gunoaie umane niste depravati ai societăți. Si ar trebui sa plătească cu aceas monedă ca învățătură de minte pentru ei si odraslele lor.iar daca nu se va lua măsuri acesti copii la maturitate vor deveni un adevărat pericol public.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eu

    Asta vad in jur. Puterea exemplului este mai tare decât zicem. Păcat că vor crește cu aceasta educație de acasă, iar mâine vor omora un om. Este dovedit că criminalii așa încep. Ar trebui consiliați acum să nu ajungă mâine gunoaie. Să înțeleagă că o ființă suferă la fel indiferent de specie si daca lui i-ar face cineva la fel ar fi cumplit.

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eva Garleanu

    Asta este educația pe care o propaga irecul(denumirea întreaga inițiativa ptr responsabilitate civica îmi da fiori pe șira spinării când vad cat de jos sunt membrii acestei grupări și cu ce se ocupa de fapt), Ana Maita, mama exhibitionista care a facut din actul nasterii pornografie publica, care a riscat de doua ori viata propriilor copii nascand acasa…..atentie fara niciun fel de asistenta medicală. Care în prezent asmute la ura și violenta, cruzime, ucidere și numai ucidere a animalelor. Deci cea care a dat exemplu “mamelor” cu gânduri necurate sa nască acasă în secret ca ulterior sa scape de copii…..acum militează pentru creșterea infracționalității în rândul copiilor, azi ucizi un caine, schilodesti un pui de pisica …..nu-i nimic ești om și mâine poți ucide fără îndoială și un om. Și tot acest personaj numește fără rușine în nesimțirea și aroganță ei ignoranta o porcărie cererea oamenilor responsabili ca pedepsele împotriva celor care chinuie, omoară animalele sa fie aplicate și mai aspre. În nesimțirea ei i se pare o porcărie ca pedepsele pentru violul unui om sa fie egale cu schingiuirea sau uciderea unui animal fără apărare, ma întreb oare cat de jos trebuie sa fii din punct de vedere uman ca sa judeci astfel. Cred ca și obiectele sunt superioare acestor specii asemănătoare cu oamenii.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Dorina

      Aveti mare dreptate ! Din påcate, sunt din ce in ce mai multi ca ei si åstia sunt viitorul de måine al Romåniei ! Rusine , imi e scårbå cånd citesc asa ceva !

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simona

    Comportamentul asta nu tine de educatie! Compasiunea, dragostea pentru alte vietuitoare nu se invata, ci ne nastem cu ele, iar la copii ar trebui sa fie mai dezvoltate. Cine chinuie un animal, un suflet lipsit de aparare are clar probleme psihice. Deci sa nu le mai gasim scuze!

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lia

    Ăștia nu îs copii ci bestii în corpuri de copchii. De îi prindeam îi băteam de rămâneau fără un dinte sau măsea în gură. Nebuni și sadici și ei si ăia de cică au pretenția de a fi părinți. Cum să faci așa ceva? Cine e rău cu animalele e și cu oamenii mda.

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    daniela pisu

    imi dau seama ce parinti au asemenea scursuri. astea sint viitorul nostru. sa-ti mai fie mila de copii? niciodata. imi vine sa le rup mainile la toti…

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Madalina Hoffmann

    Ma uit la copii si ma gandesc ce parinti au. Rautatea nu este innascuta ci preluata, observata din comportamentul parintilor. As avea cateva idei ce anume trebuie facut cu astfel de specimene. Cazurile sunt din ce in ce mai dese cand asa numiti copii, eu i-as numi monstrii in devenire, abuzeaza de biete suflete fara aparare. Sa va fie rusine, voua ca parinti, voua ca profesori ca nu puteti sa va faceti datoria. Ce mai este nevoie sa analizati. Da-ti afara din scoala cu interdictie sa nu mai fie primiti la scoli pe o anumita raza. Sa mearga pe jos pana miii de km daca vreau o educatie, care cred oricum in cazul lor ca este irosita.

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dagmar

    Din pacate se intampla frecvent astfel de fapte in care copiii chinuiesc animalele.Clar,e vina parintilor,care nu iau atitudine in fata copiilor….pot sa va dau un exemplu mult mai grav petrecut vara trecuta intr-un cartier din Sibiu,unde,dupa ce un grup de fetite s-au chinuit sa salveze un pui de pisica abandonat,a aparut un baiat de 10 ani si a luat pisicuta de coada si a trantit-o efectiv cu capul de toate pietrele iesite in cale!! Intamplarea face sa trec prin zona de joaca a copiilor imediat dupa ce a omorat pisica si normal a aruncat-o deja in niste tufe si,cunoscandu-l pe baiat sa-l intreb cum a putut face asa ceva…raspunsul a fost “M-am distrat”….cruzime maxima!!! A aflat apoi si mama copilului iar raspunsul ei a fost “Da-o naibii ca a fost doar o mâţă”…..m-a lasat fara cuvinte acest raspuns! Deci,parintii dau tonul in comportamentul agresiv al copiilor…altfel nu cred ca se poate explica un astfel de comportament barbar.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ivona

      Copiii astia sunt bolnavi psihic. Am cunoscut un tanar care cand era mic se juca aruncand cu pietricela in ochii pasarilor din curte, Cand nu implinise inca 18 ani s-a sinucis. Mentionez ca parintii au facut totul pentru a-l educa, inclusiv au tinut legatura cu medici psihiatri, dar in zadar. In concluzie , parintii acestor copii si cadrele didactice de la scoala trebuie urgent sa-i duca la un medic de specialitate.

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @pupatori in bot si ... de javre

    Mai bine curățați dejectiile javrelor si pisicilor pe care le cresteti si nu mai cotcodaciti pe aici ofuscatiilor. Faceti copii si aveti grija de ei nu de tot felul de animale care nu au puterea sa va injure si sa va beleasca . Va e frica de raspunderea respectiva sau preferati animalul mic in loc de omul mare…… Parca asta are si o definitie……..

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Cristina

      Stai tu bland, ca cine iubeste animalele iubeste si oamenii si 99% din cei care au animale au si copii, de multe ori, nu doar un singur copil. In schimb astia ca tine nu sunt capabili sa creasca nimic. Pana si copiii aia pe care ii cresteti voi sunt niste ratati emotional si profesional. Copiii crescuti de iubitorii de animale ajung foarte bine, din toate punctele de vedere, pentru ca ei invata ce inseamna responsabilitatea, invata ce inseamna respectul fata de viata, invata mult, mult mai multe …Dar mintea voastra ingusta de “oamneni superiori” nu e capabila sa recunoasca asta. La voi iubirea se limiteaza la bani si sex si atat. Va inmultiti pentru ca asa trebuie, sau din accident, si dati nastere la inca o serie de nulitati umane, incapabile de trairi emotionale adevarate, cu sentimente dictate de “asa trebuie” si “asa imi place” nu de “asa e bine”. Habar nu aveti pe ce lume traiti, dar vorbiti si va rupeti piepturile cu batai de pumni, sa aratati cat de destepti si de superiori sunteti, dar in definitiv…sunteti niste nimicuri, frustrate de incapacitatea voastra de a iubi din tot sufletul, si gelosi pe fericirea iubitorilor de animale si pe iubirea pe care ei o simt si caldura cu care sunt inconjurati. Invatati sa deschideti ochii, sa vedeti si mai departe de propriul vostru nas, ABIA APOI deschideti gura…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      pupi

      Adica scopul cresterii unui copil este sa ” te beleasca”? Inteleg ca e normal ca un copil sa injure? D-zeule!!! ….Sper ca nu ai copii!!! Tu nici macar nu intelegi pe ce lume traiesti daramite sa mai ai aceasta responsabilitate!

  32. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  33. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    .,

    Copii sunt creația sistemului din care fac parte,oricum sa crezi că tu ca om ești superior unui animal trebuie să fi foarte naiv sau deficient spiritual,omul cea mai malefică specie de pe pământ,vă asigur dragi concetățeni ca sunteți mult inferiori multor specii numai trăiți în iluzii faptele voastre arată cine sunteți cu adevărat nu vorbele.

  34. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Raul B

    Astia trebuie ucisi pe loc ! Calcati pe cap cu camionul pna le sar dintii din gura ! Numai cretini si analfabeti in tara asta in special Talmaciu !!!!

  35. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  36. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mady

    Astia sunt copiii dracilor ! **************! M am saturat de atata barbarie in kktul asta de tara corupta si mizerabila ! Batuti scarbele de copii cu aceeasi salbaticie cu care au comis actele de cruzime !

  37. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @pupatori in bot si ...

    Umanul este mai presus de orice ! Noroc ca multi din …. astia de mai sus nu au urmasi in idei…. Mare gradina …. mai ales a noastra…..

  38. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  39. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  40. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    robert

    Observ că iubitorii de animale doresc pedepse brutale pentru acești copii , dar găsesc mii de scuze ca sa justifice agresiunile haitelor de maidanezi împotriva oamenilor

  41. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    hingher

    Mă întreb câți dintre “iubitorii de animale” de oe aici, s-ar scandaliza dacă ar știi în ce condiții trăiesc copii din orfelinate, cu cât sunt plătiți asistenții maternali, ce condiții sunt în spitalele de copii, dacă ar știi cât costă vaccinurile “gratuite” sau școala “gratuită”. Așa de pe margine, este foarte ușor să arunci cu pietre în oameni și să pupi javrele-n bot. Comportament tipic de sociopați și habotnici.

  42. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  43. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  44. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    andy

    pt hingher,
    Iubitorii de animale ajuta si copiii din orfelinate si unii mai au acasa si cate 2-3 copii de crescut, pe care nu ii neglijeaza. Am o intrebare insa. Dl hingher dumneavoastra stiti ce inseamna sa vezi un animal mutilat venit la o operatie, care nu se stie ce sanse de reusita are? Stiti ce inseamna animal intoxicat cu raticid, care sa-ti moara in mana cand incerci sa ii administrezi tratament sa-i pui perfuzii sa-l salvezi? Dar cand iti vine un pui cu parvo, il tratezi, dar nu stii daca iti scapa sau nu?…si exemplele pot continua. Daca dumneavoastra nu ati vazut toate astea nu mai spuneti ca oamenii pupa javrele in bot; sunt oameni care si-au dedicat viata spre a salva vieti si a caror raspundere atarna foarte greu. Probabil ca nu stiti ce inseamna, unii oameni stiu si credeti-ma nu este usor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact