Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Redal Expo, noua locație de spectacole pentru Teatrul de Balet sibian

Redal Expo, noua locație de spectacole pentru Teatrul de Balet sibian

La aproape un an de la închiderea scenei mari a Casei de Cultură a Sindicatelor, Teatrul de Balet se întoarce în forță pe scenă și prezintă publicului din Sibiu, în luna octombrie, patru evenimente mari, la ,,Redal Expo”, de pe strada Johann Sebastian Bach, nr. 4, Intrarea B.

În locația de spectacole de la Redal Expo, Teatrul de Balet a amenajat o scenă potrivită pentru spectacolele de balet clasic, iar locurile pentru public, în număr de 350, sunt amplasate în amfiteatru, pentru a oferi în felul acesta tuturor spectatorilor prezenți la spectacole o experiență plăcută și condiții optime de vizionare a spectacolelor.

În luna octombrie, sala de la Reda Expo va găzdui patru evenimente, după cum urmează: ,,Concursul Internațional de Dans Clasic și Contemporan – Young Stars Ballet Competition”, ,,Gală de balet”, ,,Lacul Lebedelor” și ,,Giselle”.

1-redalexpo-tbs

Concursul Internațional de Dans Clasic și Contemporan, ediția a IX-a

În perioada 21 – 23 octombrie, se va organiza la Sibiu cea de-a IX-a ediție a ,,Concursului Internațional de Dans Clasic și Contemporan – Young Stars Ballet Competition”. La eveniment vor participa un număr de aproximativ 100 de concurenți din România, Macedonia, Japonia, Belgia, Franța și Bulgaria. Din juriul concursului fac parte nume importante ale scenei baletului. Evenimentul este singurul de gen din țară ce oferă tinerilor șansa reală de a obține burse la cele mai importante școli de balet din Europa. Concursul se va încheia cu o gală de balet în cadrul căreia vor dansa atât concurenții, cât și artiștii Teatrului de Balet Sibiu. Accesul publicului în sală, pentru cele două zile de concurs, 21 și 22 octombrie, este gratuit.

„Lacul Lebedelor” se dansează la Sibiu după un an

„Lacul Lebedelor”, unul dintre cele mai mari spectacole de balet clasic din repertoriul Teatrului de Balet Sibiu, va fi dansat din nou la Sibiu la mai bine de un an distanță de la ultima reprezentație. Teatrul de Balet Sibiu va pune în scenă două reprezentații ale spectacolului „Lacul Lebedelor” pe 25 și 26 octombrie de la ora 19 și o reprezentație a spectacolului de balet clasic „Giselle”, pe 29 octombrie de la aceeași oră. Gala de balet în închiderea Concursului Internațional de Dans Clasic și Contemporan, va avea loc duminică, 23 octombrie, începând cu ora 19:30.

3-adagonzalez

Biletele pot fi cumpărate direct de pe pagina de Facebook a TBS

Teatrul de Balet Sibiu este primul de gen din țară pentru care biletele pot fi cumpărate online, direct de pe pagina de facebook a teatrului. Biletele pot fi cumpărate online și de pe siteurile partenerilor TBS, kompostor.ro și bilet.ro. TBS nu percepe niciun comision nici pentru vânzarea online a biletelor, nici pentru printarea lor acasă, mai mult decât atât, pentru biletele cumpărate direct de pe pagina de Facebook, nu mai e necesară printarea lor, acestea urmând a fi scanate direct de pe telefonul mobil al cumpărătorului. În Sibiu, biletele pentru spectacolele pot fi cumpărate și din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus