X
circulatie-bicicleta-scuter-masina-6

Test drive în Sibiu cu mașina, scuterul, bicicleta și autobuzul. Mai încet decât acum cinci ani

Acum cinci ani și, mai apoi, în 2013, echipa Turnul Sfatului a realizat câte un ”test-drive” pentru a vedea care este cel mai rapid, dar și plăcut mijloc de transport prin Sibiu: mașina, autobuzul, bicicleta sau scuterul? Am reluat testul săptămâna trecută, pe aceleași cinci trasee, iar în ceea ce privește timpii petrecuți în trafic, concluzia este certă: se circulă mult mai încet decât acum trei ani și – pe alocuri – chiar mai încet decât acum cinci ani, când cele mai multe măsuri pentru fluidizarea circulației nu erau implementate.

Traseele pe care le-am parcurs măsoară, împreună, aproximativ 25 de kilometri și sunt aceleași ca și acum trei ani (două fiind modificate față de acum cinci ani): punctul de pornire a fost stabilit pe str. Zaharia Boiu, iar ieșirea din oraș înspre Mediaș (parcarea magazinului Hornbach) a fost prima destinație. Al doilea traseu e cel de la Hornbach până în parcarea Grădinii Zoologice, acesta fiind cel mai lung. De la Zoo am mers până în Piața Mare, iar de aici în parcarea centrului comercial din Șelimbăr (KFC). Ultimul traseu a fost cel de întoarcere pe strada Zaharia Boiu.
Regulile le-am păstrat: pornim împreună din fiecare punct, nu încălcăm regulile de circulație, nu forțăm limitele, căci nu e concurs. Din parcarea Hornbach, însă, am renunțat la a ne mai aștepta și colega ce folosea autobuzul: așteptam prea mult.
Aceste trasee le-am parcurs vineri, în aproximativ același moment al zilei ca și testele trecute (intervalul orar 13:00 – 15:00).

circulatie-bicicleta-scuter-masina-5

Mai înceți cu o oră

Testul din acest an n-a adus nicio modificare în ceea ce privește ”rapiditatea” cu care se mișcă prin oraș fiecare tip de vehicul: scuterul e cel mai rapid, urmat de bicicletă, mașină și ”la mare distanță” de autobuz. Noutatea constă în faptul că timpii petrecuți în trafic sunt mult mai mari decât acum trei ani și chiar mai mari decât acum cinci ani (pe cele trei trasee comune). Concret, anul acesta toți patru am parcurs cele cinci trasee în 387 de minute. Acum trei ani, aceleași cinci trasee au fost parcurse în 319 minute. Cele trei trasee comune cu anul 2011 au fost parcurse acum în 261 de minute, față de 216 minute în 2013, respectiv 227 de minute acum cinci ani.

Cu scuterul. Nu-i bai cu mașinile, cât cu drumurile

Pe două roți, dar și cu un motor în spate, un scuter îți dă câte puțin din avantajele bicicletei și ale automobilului. Ai libertate de mișcare, poți înainta fără probleme în trafic, nu există noțiunea de coadă. Pe de altă parte nici nu transpiri dând din pedale, iar viteza este una destul de consistentă, comparabilă cu a unei mașini aflate prin oraș. Da, într-adevăr, nu ai portbagaj și nu poți transporta în plus decât o singură persoană. Pe de altă parte, mersul cu scuterul, fie și în oraș, într-o amiază friguroasă de octombrie îți poate lăsa niște sechele medicale. E un frig crâncen dacă nu te echipezi așa cum trebuie. Sincer, a fost de fiecare dată o încântare să văd în trafic câte un autobuz, pentru că mă puteam ”cuibări” lângă motor, unde era cald și bine.

circulatie-bicicleta-scuter-masina-9
Sezonul scuterelor în Sibiu este foarte clar încheiat, însă mi se pare ciudat cum de nu sunt mai multe pe perioada verii. Sunt ieftine de întreținut, te ajută în trafic și te scutește de pedalat sau de transpirația de pe haine, dacă cealaltă opțiune e bicicleta. În cele cinci etape ale traseului cel mai ușor a fost pe porțiunea Grădina Zoologică – Piața Mare. Calea Dumbrăvii era plină de mașini și m-am putut bucura din plin de avantajul de a sta doar pe două roți. Cel mai neplăcut a fost Piața Mare – KFC, pentru că pe această porțiune drumurile sunt infecte. Nu știu cum se descurcă bicicliștii, dar am aflat din nou că în Sibiu sunt unele drumuri făcute la limita dosarului penal. Sunt gropi în care am intrat pentru că nu aveam o altă posibilitate să le evit și aproape că am scăpat ghidonul din mâini. Aproape peste tot sunt valuri de asfalt, guri de canal lăsate la 20 de centimetri, o întreagă batjocură. Și vorbesc de multe drumuri reabilitate în urmă cu o vară, două.
Traficul mi s-a părut mult mai îngreunat decât în trecut, însă pe un scuter nu e o așa de mare problemă. Timpii mai slabi înregistrați acum țin de capacitatea motorului. Am mers cu un scuter cu viteza limitată la 40 de km la oră și deși aveam în multe locuri posibilitatea de a merge mult mai repede, a trebuit să mă conformez. (Alin Bratu)

Scuterul folosit pentru acest test a fost pus la dispoziție de băieții faini de la Rent a Vespa Sibiu

Bicicleta. O experiență minunată

Am făcut cancer la prostată, ruptură de ligamente încrucișate la piciorul drept, febră musculară în tot corpul, am răcit și m-am enervat inutil. După aproape 25 de kilometri prin oraș cu bicicleta, în trafic intens, la vreo 6-7 grade Celsius, în niciun caz n-am fost încântat. De ce ai merge cu bicicleta prin Sibiu, dacă ai mașină? Greu de explicat…

Traseul 1 – Autoaccident. Am pornit din curtea ATCOM la exact 12:48, am ieșit pe Șaguna (pe care am traversat-o ilegal), am intrat pe pista de biciclete până la sensul giratoriu, apoi pe malul Cibinului spre ieșirea din oraș. Mi-au înghețat degetele de mâini și de la picioare, cele 6-7 grade Celsius s-au simțit, de fapt, minus un miliard. Am urât fiecare pedală dată, pe care am simțit-o până în vârful urechilor roșii de ger. Nu mai mersesem cu bicicleta de vreo doi ani. Podul de la ieșirea spre Mediaș nu are pistă, e îngust și prea abrupt pentru oameni normali. Mașinile trec la câțiva centimetri de tine și pentru o secundă mi-am dorit un accident minor ca să scap de chin. Am ajuns la Hornbach după 17 minute nesuferite. Am avut o viteză medie de 17 km/h pe cei 5,03 kilometri parcurși.

circulatie-bicicleta-scuter-masina-11

Traseul 2 – Porc de Bazna. De pe „Red Light District” al Sibiului, adică zona din fața târgului Obor, am mers înainte până la podul nou peste Cibin. De acolo am întors ghidonul către panta de pe strada Transilvaniei, unde mi-am dat seama că transpir mai rău ca un porc de Bazna într-o zi toridă de vară, în vreme ce extremitățile-mi sunt răcituri. Tot de porc. Am traversat parcul și am înjurat, în gând, toți îndrăgostiții care vinerea, la amiază, n-au nici școală și nici serviciu, dar care se plimbă pe pista pentru bicicliști. Care pistă e plină de frunze, noroi și crengi căzute. Și, culmea, prin pădure are iar zone în urcare! Au fost 29 de minute oribile. Sau 7,9 kilometri ca-n iad.

Traseul 3 – Record mondial. Partea bună la pista din parcul Sub Arini este că la întoarcere spre oraș e mai mult în coborâre. Cu voia lui Allah am pedalat mai puțin și am gestionat ospiciul. Un fel de ”anger management”. Când m-am uitat pe ceas și am văzut că am ajuns la Ibis în vreo 8 minute am fost convins că e un nou record mondial. Toată intersecția din Piața Unirii era blocată de mașini, una peste alta, și am avut bucuria de a rememora sentimentele piloților japonezi din al doilea război mondial. Un biciclist care intră într-un sens giratoriu în Sibiu are 10 la sută șanse să iasă viu. Șoferii nu acordă prioritate mașinilor, bicicliștii sunt mofturi! Am ajuns în Piața Mare după 17 minute, timp în care am parcurs 4,9 kilometri.

Traseul 4 – Minte proastă de-a 12-a. Ca să ajung la KFC am ieșit din Piața Mare înspre Parcul Cetății, am traversat prin fața teatrului și am intrat pe pista de biciclete în capăt la Milea. Pista e de fapt o amintire că s-a șters marcajul și din cauza lucrărilor toată marginea drumului e numai denivelări, gropi, șanțuri sau mocirlă. În stânga, două benzi pline ochi de mașini bară la bară, cu noxe direct în nasul tău. Cât de ecologist să fii, sau dus cu pluta, să spui că e mai bine pe bicicletă decât în mașină? Deja gluma era groasă și efortul se simțea serios. Nu mă puteam gândi decât la ce a fost în capul meu într-a 12-a de n-am învățat serios carte și am ajuns la Facultatea de Jurnalistică. Până la KFC am făcut exact 15 minute, parcurgând 3,2 kilometri. Colegii care au folosit mijloace mai civilizate de transport au făcut o pauză și au luat ceva de mâncare. Mie-mi venea să vomit.

Traseul 5 – Concluzia. 2,7 kilometri parcurși în 12 minute, de la KFC la ATCOM. Pe drum, când deja vedeam izbăvirea, am încercat să las gluma la o parte și să trag o concluzie utilă. Realitatea este că mersul cu bicicleta este foarte sănătos, are o alură romantic-hipsterească și ajută foarte mult la protejarea mediului înconjurător. Ne mai gândim și la Mama Natură, cum îmi place mie să-i spun. Cât mai mulți sibieni ar trebui să folosească zilnic bicicleta. În felul acesta aș avea și eu străzi mai libere și aș putea circula mai bine cu mașina. Altfel, pistele aproape au dispărut, mai sunt doar bucăți din ele fără nicio noimă dacă ai un traseu prin oraș, șoferii nu te respectă absolut deloc, drumurile sunt foarte proaste, numai denivelări și gropi, și, cel mai important, nu are nicio logică să ajung la o întâlnire obosit, transpirat și nervos de pe drum. Sibiul nu e cu nimic mai bike-friendly decât Slatina sau Bârlad. Totul e marketing. (Ștefan Dobre)

Mașina. A reapărut ”bară la bară”

Cu mașina începe să fie din ce în ce mai enervant să circuli prin Sibiu, asta ca o părere personală. Au reapărut cozi imens de lungi, iar șoferii par tot mai puțin dispuși să își dovedească unul altuia amabilitatea. Prima experiență ”bară la bară” am trăit-o de la primul traseu, pe strada Rusciorului, acolo unde în zona unei treceri de pietoni au fost montate limitatoare de viteză.

circulatie-bicicleta-scuter-masina-14
Dar această coadă nu avea să fie ”la pitici” față de ceea ce am descoperit pe al doilea traseu, către Zoo. Drum pentru care am folosit ”noul” pod peste Cibin din zona străzii Neculce, după care am urcat pe Transilvaniei cu gândul de a coborî pe Rennes și de aici, pe lângă parc, până la Zoo. Doar că pe strada Rennes se vedea o coadă lungă, pornită de la intersecția cu Victoriei, bulevard pe care am decis să îl folosesc pentru a nu ațipi ”bară la bară” pe Școala de Înot. La întoarcerea de la Zoo către Piața Mare am ocolit Calea Dumbrăvii de la intersecția cu Mihai Viteazu căci și aici se circula ”bară la bară”, prilej cu care am zărit de pe sensul opus al Școlii de Înot aceeași înfiorătoare coadă pornită de la intersecția cu Victoriei. Măcar pentru a ajunge cât mai repede în Piața Mare am reușit să parchez în Piața Mică, unde ”noroc” că mai erau locuri libere. Concluzia: m-aș cam reapuca de bicicletă, dar ce fac cu copilul spre școală dimineața? (Traian Deleanu)

Autobuzul. Înghesuială spre mall

Am pornit la drum la 12:47 și am ajuns la ultima destinație la 16:01, schimbând cinci autobuze. Din acest timp, am petrecut două ore și 22 de minute în autobuz, restul timpului așteptând unul sau fugind spre cea mai apropiată stație. De departe, cel mai lung și obositor traseu a fost cel de la Hornbach spre Grădina Zoologică. Am plecat cu autobuzul 1, care m-a lăsat în cea mai apropiată stație de Zoo, lângă cimitir. De acolo, două stații le-am parcurs cu un autobuz Sibiu – Rășinari, deoarece pentru autobuzul galben aveam de așteptat vreo 12 minute. Am plătit un bilet de 2 lei și într-un final am ajuns la destinație. Vântul m-a făcut să resimt cu cel puțin 10 minute în plus cele 20 de minute pe care le-am avut de așteptat în stația din fața Grădinii Zoologice pentru a lua autobuzul 13, spre centru. Am coborât lângă Spitalul Județean și am luat-o la pas, pe strada Gheorghe Lazăr și așa am ajuns în Piața Mare.

autobuz

 

Cea mai la îndemână cale de a ajunge la KFC mi s-a părut traseul autobuzului 2, pe care l-am luat de lângă Muzeul de Istorie Naturală. Dacă până atunci, autobuzele erau aproape goale, aici, se schimba situația. De la scări, nu am reușit să mai înaintez. Alături de zecile de oameni, timp de 10 minute, m-am simțit aproape ca peștele într-o conservă. Să cobor la Stația Peco de pe Milea și să merg pe jos până la destinație mi s-a părut de-a dreptul o ușurare.
Pentru a duce la bun sfârșit și ultimul traseu, am luat 15-le spre Valea Aurie, care era la fel de aglomerat. După aproximativ 16 minute am coborât în fața Centrului de Afaceri și am mers pe jos până pe Zaharia Boiu. Pentru toată plimbarea cu autobuzul am scos din buzunar 9,5 lei. (Mădălina Micu)

 

Traseu/mijloc 2011 2013 2016
str. Z. Boiu – parcarea Hornbach | Lung. medie:  4,8 km
Cu autobuzul 32 min 19 min 29 min
Cu bicicleta 12 min 14 min 17 min
Cu mașina 9 min 10 min 13 min
Cu scuterul 7 min 10 min 12 min
Parcarea Hornbach –  Zoologică | Lung. medie: 8,5 km
Cu autobuzul 37 min 35 min 49 min
Cu bicicleta 26 min 26 min 29 min
Cu mașina 17 min 17 min 21 min
Cu scuterul 20 min 19 min 21 min
Grădina Zoologică – Piața Mare | Lung. medie: 5 km
Cu autobuzul 21 min 32 min 22 min
Cu bicicleta 12 min 14 min 17 min
Cu mașina 21 min 13 min 19 min
Cu scuterul 13 min 7 min 12 min
Piața Mare – KFC | Lung. medie: 3,3 km
Cu autobuzul 25 min 22 min
Cu bicicleta 10 min 15 min
Cu mașina 15 min 18 min
Cu scuterul 8 min 13 min
KFC – str. Zaharia Boiu | Lung. medie: 3,2 km
Cu autobuzul 17 min 20 min
Cu bicicleta 10 min 12 min
Cu mașina 10 min 12 min
Cu scuterul 8 min 14 min

Citește și

Test drive in Sibiu: bicicleta, scuterul, masina si autobuzul

Test drive in Sibiu: masina, bicicleta, scuterul si autobuzul, episodul II

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

17 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alex

    Solutia e simpla – mai multe giratorii, mai multe sensuri unice si neaparat mai multe lucrari la orele de varf daca nu e deranju prea mare. Iar daca Tursib-ul ar putea sa circule mai rar si cu cat mai putine autobuze ar fi de vis.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Calin

      O poti mierli rau cu scooterul pe pista de biciclete. Si cu bicicleta “suprinzi” pe multa lume, ca soferii nu sunt obisniuti cand fac dreapta sa se si uite in oglinda retrovizoare. Am patit-o de prea multe ori, mergand cu bicicleta, sa imi intre o masina in fata (ultima data am ajuns cu soldul pe aripa masinii unei doamne) Si din proprie experienta, in giratorii, nici sa nu te gandesti sa urmezi pista de biciclete (daca exista) din exteriorul giratiei, ca esti victima sigura. Toti soferii considera ca daca esti pe exterior iesi la prima iesire. In plus de asta, aceeasi problema, la schimbarea benzii in giratorii, prea putini se uita in oglinda din dreapta sa vada daca au liber sa iasa!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Red light

    Cu limitatoarele puse la trecerile de pietoni o sa dati lovitura de gratie “fluidizarii” traficului. La cat de putine drumuri avem (si alea inguste) trebuia sa avem pana acum toate trecerile de pietoni semaforizate ca in lumea civilizata. Acolo unde s-a reusit montarea de semafoare cu buton se vede clar o imbunatatire. Acolo unde ati montat limitatoare se vede clar inrautatirea situatiei. Nu mai aruncati banii publici pe prostii. Puneti semafoare!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu

    1. Garantat cu bicicleta te miști mult mai repede comparat cu scooterul, am făcut testul ăsta toată vara. Poate avea pană la roată bicicleta din teste… asta nu pot să știu?!
    2. Se vede că sunteți niște imbecili care chiar nu folosesc bicicleta ca mijloc de transport. De ce nu ați făcut acest test, de Crăciun? Poate era și mai potrivită vremea…
    3. Traseele alese sunt cele mai NEREALISTE variante alese, în tot ce oferă satul ăsta. Cine Cristos merge doar pe linie dreaptă în oraș? Dacă vrei să dovedești eficiența unui mijloc de transport ÎN ORAȘ, o faci pe trasee realiste nu în halul ăsta.

    Niște teste exact pe nivelul ziarului, varză!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ghitza

    Se merge bara la bara ca multi soferi nu stiu de conduita preventiva si se baga ca animalele in giratori si le blocheaza. Daca ar lasa spatii libere in giratorii sunt sigur ca nu ar mai exista blpcaje, exemplu dimineata in giratoriu calea dumbravii si mihai viteazu unde toti de pe calea dumbravii blocheaza pe cei de pe mihai viteazu care vor sa ajunga pe scoala de inot. Prost pus semaforul la trecerea de pietoni de pe milea.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Călător

    Multe piste de biciclete sunt ocupate de mașinile parcate, mai ales în centrul orașului. Nu mai există poliție rutieră în zonele aglomerate. E foarte dificil să traversezi strada în anumite zone, cum ar fi Calea Dumbrăvii. Ar trebui repuse în funcție semafoarele. Cu autobuzul la orele de vârf e foarte aglomerat, se vede clar că autoritățile nu au utilizat niciodată acest mijloc de transport, așa că nu sunt interesate să ia măsuri.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Razvan

    Foarte buna initiativa, va felicit pentru idee, aplicarea este de un amatorism la fel de gaunos ca cel al planificatorilor si executantilor infrastructurii Sibiene.
    Poate faceti testul cu bicicleta, atunci cand vreamea o indica si cu cineva care are capacitatea sa sustina un “efort” de 27km prin trafic (@Stefan, ar trebuii sa te gandesti serios sa iti schimbi stilul de viata, din ce am citit e grav la tine). Infrastructura Sibiana este suprasolicitata si depasita, pentru toate mijloacele de transport. Cu toate acestea, bicicleta, motoscuterul si autobuzul sunt singurele soluții pe termen lung. Suntem asfixiati de propria “buna-stare” in conditiile in care orice familie are 2 mainsi la momentul de fata. Un oras proiectat pentru evul mediu cu o mantie comunista si planificare urbana de tip capitalist agresic (multe blocuri in spatiu ingust, fara considerație pentru trafic) rezulta într-un viitor dezastruos. Eu voi continua sa merg cu bicicleta chiar si fara infrastructura pentru ca e ieftin, sanatos si prietenos cu mediul. PS: Daca esti cat de cat in forma, nu transpiri cand urci un “deal” in oras, iar 10km dureaza 30min lejer.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bogdan

    cu motoru/scuteru la ora de varf prin sibiu e o placere, fac un sfert din timpul masinii si asta e fara depasiri pe dreapta sau trecut pe rosu, in schimb sunt biciclisti care zboara pe langa mine cand pur si simplu n-am pe unde sa ma bag. Deci bicla pe 1, motoru/scuter pe 2, masina pe 100.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    Stati sa vedeti ce bine va fi dupa ce apare Mallul de la Gara cu blocuri langa, cartierul-ghetto de la baza Tursib se populeaza si se extinde complet cartierul-ghetto de la Kaufland si se populeaza complet Arhitectilor din Cisnadie!
    Pe jos va fi cel mai rapid mod de a ajunge oriunde!
    Dar degeaba pentru ca nu exista un serviciu de urbanism si pana nu se infiinteaza unul avem deszvoltare haotica si fara nici un fel de planificare si prevedere!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Red light

      Perfecta dreptate din pacate. Nu pot decat sa observ cata ironie incape in numele cartierului: “Arhitectilor”. De ras si de plans in acelasi timp…

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, ce-ati spune daca circulatia intravilana ar fi autorizata doar pentru vehiculele proprietate personala cu o capacitate cilindrica sub
    1400cmc…Asa scapam si de poluarea produsa de rablele cu motoare
    diesel?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact