Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Ministrul de Interne: principalul vinovat - șeful Poliției municipiului Sibiu. A cerut lovirea ursului cu mașina

Ministrul de Interne: principalul vinovat - șeful Poliției municipiului Sibiu. A cerut lovirea ursului cu mașina

Dragoș Tudorache, ministrul de Interne, a anunțat în cursul dimineții de luni că prima concluzie a raportului întocmit ca urmare a împușcării ursului de la Sibiu este lipsa de proceduri. Totodată, acesta a mai anunțat sesizarea procurorilor, cărora le-a fost transmisă înregistrarea conversațiilor de pe stațiile folosite de polițiștii sibieni. În respectiva înregistrare, șeful Poliției municipale, Cristian Negru, cere subalternilor săi să lovească ursul cu mașinile de poliție.

Totodată, Tudorache a mai arătat că raportul întocmit de Corpul de control al ministerului indică vinovăția șefului Poliției municipale și din cauza că acesta din urmă nu a convocat Comandamentul pentru situații de urgență, relatează news.ro. În plus, la momentul în care a fost împușcat ursul, acesta nu reprezenta un pericol iminent și trebuia încercată tranchilizarea, mai arată ministrul. ”Atunci când s-a luat această decizie, medicul veterinar era prezent şi ar fi putut să mai încerce încă o dată o astfel de tranchilizare. Înţeleg din raport că la acel moment nu mai exista un pericol iminent pentru viaţa oamenilor. Era o curte bine delimitată unde se mai putea încerca o dată tranchilizarea”, a precizat Tudorache, citat de news.ro.

Corpul de control al ministrului de Interne susține că astfel de situații ar fi impus instituirea Comandamentului de urgență la nivel local, comandament care să reunească autoritățile ce ar fi putut interveni pentru capturarea ursului.

În fine, ministrul a anunțat că până la finele acestei săptămâni va fi elaborată o procedură care să poată fi folosită drept ghid pentru situațiile în care animale sălbatice pătrund în zone locuite de oameni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Bogdan

Acum 7 ani

si dup-aia il trageau pe roata sau aplicau picatura chineazeasca?
Raspunde

cris

Acum 7 ani

cum d-zeu s-a gandit sa-l calce cu masina? wtf????
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

Hahaha , sa-l calce cu masina? Nici daca era ursul atomic .... :)
Raspunde

ursul

Acum 7 ani

In sfarsit, un om destept in MAI....
Raspunde

cris

Acum 7 ani

buna ironia.....asa e! "destept"
Raspunde

cetatean

Acum 7 ani

Sa nu -l subestimam pe domnul m-inistru, merg niste niste ghilimele si niste puncte puncte la titlu. Ca daca n-a lasat in interventie loc de "..." e s-inistru.
Raspunde

Ministru

Acum 7 ani

Deci ....e blat politic!?
Raspunde

sibyanul

Acum 7 ani

Dragi prieteni, chiar ati uitat ca in structurile MAI toate comenzile se primesc de la centru, nimic nu se face fara ordin...in acest unic caz deosebit si neprevazut, dl. sef al politiei Sibiu a tot asteptat si asteptat, dar ursul putea sa fuga prin partea de nord a orasului catre dealul Gusteritei si scapa nevatamat...asa ca a luat singura decizie proprie din mandatul sau de sef, care s-a dovedit a fi neinspirata si mortala....sper ca acum sefii lui de la centru sa ia decizia necesara si corecta!!
Raspunde

Gargantuel

Acum 7 ani

Tara de barbari si incompetenti ! Politia sau Militia sunt de tot rasul si jalea. Corupti pana in maduva oaselor. De fapt cu astfel de politicieni nici politistii nu au cum sa fie ! Mi-e sila de voi !!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus