X
strangere-gunoaie-soma-colectare-selectiva-1

Colectarea selectivă. Ce e de făcut după prima săptămână

După cum era de așteptat, sistemul de colectare selectivă a deșeurilor din Sibiu, Cisnădie, Ocna Sibiului și alte 18 comune învecinate a fost departe de a funcționa ”ca la carte” în prima săptămână de implementare. Din 1 noiembrie, discuțiilor de genul ”ce pun la hârtie și ce arunc la biodegradabil” li s-au alăturat și întrebările ”dar unde sunt tomberoanele”, ”cine mi le aduce acasă” sau ”de nu s-au adunat gunoaiele de la blocul meu”. Sistemul încă este în perioada de aranjare.

Primăria Sibiu este cea care, săptămâna trecută, în cea de-a patra zi de colectare selectivă, a emis un comunicat de presă în care anunță că a sintetizat din problemele reclamate de sibieni. Cele patru principale probleme enumerate de Primărie au fost transmise celor de la ADI Eco Sibiu (asociația care reunește toate localitățile în care se implementează colectarea selectivă), de unde problemele să fie transmise mai departe către SC Soma SRL. Soma este operatorul desemnat pentru a colecta și transporta deșeurile din cele 21 de localități în care a demarat procesul de colectare selectivă.

gunoaie-colectare-selectiva-soma-18

 Problema containerelor de la blocuri

”Primăria Sibiu a reușit până în acest moment amenajarea a 137 de platforme în zonele de blocuri. Pe acestea nu au fost amplasate de către SC Soma SRL containerele pentru deșeurile biodegradabile (maro) și cele pentru deșeuri reziduale (negre)”, se arată în comunicatul emis de administrația locală. De cealaltă parte, reprezentanții Soma arată că, de fapt, problema este mai complexă. Cele 137 de platforme invocate de administrația locală (dintr-un număr de peste 740 care trebuie amenajate) nu pot fi folosite, deoarece lucrările nu sunt în totalitate finalizate. Spre exemplu, în majoritatea cazurilor nu sunt finalizate rampe de acces către aceste platforme (rampe pe care să fie urcate containerele). Iar firma care a fost angajată să producă aceste platforme – SC Prodial SRL din Cisnădie – are termen de finalizare a acestor lucrări abia în decembrie.

Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că cei de la Soma au preluat prin semnătură aceste platforme. ”Noi avem foi semnate și de noi și de ei pe tot ceea ce am putut preda până acum”, susține viceprimarul Sibiului, Răzvan Pop.

În aceste condiții, reprezentanții fostelor firme care ridicau până acum deșeurile – Schuster și Brantner – au fost de acord să permită noului operator Soma să folosească vechile containere. În care sibienii să arunce deșeurile biodegradabile și pe cele reziduale, până la finalizarea noilor platforme pe care să fie amplasate containerele pentru cele două tipuri de deșeuri.

Tot pe tema platformelor din zonele de blocuri, reprezentanții Primăriei Sibiu au sesizat și faptul că igienizarea acestora trebuie asigurată de SC Soma. În primele zile ale săptămânii trecute, angajații SC Schuster & Co SRL au ridicat ”deșeurile istorice” acumulate în mai multe zone ale Sibiului. Pentru o parte din zonele unde gunoiul a fost ridicat, explicația celor de la Soma este legată de faptul că ”vechile” puncte de colectare a deșeurilor nu au fost comunicate oficial de vreo instituție. Practic, cei de la Soma au început să ridice deșeurile pe baza datelor culese de la fostele firme care au operat în Sibiu.

În aceste condiții, reprezentanții firmei de colectare îndeamnă sibienii să sesizeze telefonic aceste aspecte. ”Din cauza numărului mare de sesizări, linia telefonică aferentă numărului 0269 988 a fost suprasolicitată. De săptămâna viitoare, vom instala un nou sistem telefonic, astfel încât să putem fi contactați mai ușor telefonic”, arată reprezentanții SC Soma SRL.

masini-de-gunoi-colectare-selectiva-soma-14

 Lipsa pubelelor de la case. Și de la instituții publice

În urma semnării contractului pe 25 august 2016, cei de la Soma SRL au început să împartă recipiente locuitorilor din zonele de case din a doua săptămână a lunii septembrie. Nu toți sibienii au primit astfel de pubele, iar explicațiile pentru această situație țin fie de faptul că sibienii nu erau acasă, fie că unele străzi au fost omise sau fie pentru că, pur și simplu, în lista transmisă de autorități celor de la Soma nu au fost cuprinse unele străzi, cum ar fi exemplul Cartierului Veteranilor. ”Lipsesc pubele atât de pe străzile care au fost transmise, cât și de pe celelalte”, arată viceprimarul Sibiului, Răzvan Pop. Până la finele săptămânii trecute, cei de la Soma au primit peste 800 de sesizări de la sibienii care nu au primit astfel de pubele. 400 din aceste sesizări au fost rezolvate. Discuțiile, și în aceste situații, sunt însă mult mai complexe: o parte din sibienii ce au curți comune doresc recipiente comune, de mai mari dimensiuni, în timp ce o parte din acești sibieni doresc să primească recipiente individual, fapt care duce la aglomerarea curților din cauza numărului ridicat de recipiente.

În ceea ce privește instituțiile publice, responsabilitatea distribuirii de recipiente pentru colectarea selectivă revine celor de la Soma. În acest caz, la fel, chestiunea este mai complexă: cei de la Soma distribuie aceste recipiente numai după ce instituțiile depun la Primărie declarațiile de impunere în vederea calculării taxei de salubrizare. O parte din aceste instituții, deși au depus aceste declarații, nu au înștiințat mai departe SC Soma SRL. ”Sunt câteva școli, care deși au depus declarațiile nu au primit recipientele, iar numărul instituțiilor care nu au primit containere este destul de mare”, declară viceprimarul Răzvan Pop.

Mult mai amplă este situația în cazul persoanelor juridice private. Acestea au obligația să își ridice singure recipientele, la fel, după depunerea declarației de impunere. Până pe 1 noiembrie, doar 20% din aceste firme au depus declarația de salubrizare. Și mai puține au fost cele care s-au dus să ridice recipientele, corespunzătoare informațiilor din declarațiile depuse la Primărie. Reprezentanții firmelor din Sibiu au început să facă drumuri la sediul SC Soma din Cisnădie abia după ce vechile lor recipiente au fost ridicate de firmele care asigurau transportul deșeurilor până pe 1 noiembrie.

 

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

32 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    IIntr-un cuvant DEZASTRU. Asta e pana acum situatia. Autoritati depasite. E de 10 ori mai mult gunoi la toate ghenele fata de situatia anterioara. A fost implementat pe repezeala si se vad rezultatele. Consiliul judetean Sibiu ce face? Doarme? Sau se fac ca ploua!? E pentru prima data cand in Selimbar si comunele implicate in s-au umplut de gunoaie totul in jurul tomberoanelor. Cum ati crezut voi ca un cartier intreg o sa arunce totul selectiv in 3 tomberoane cu o gura cat mana? Chiar atat de naivi sunteti? Am ajuns acum sa stam la rand si la tomberoane sa bagam cate o sticla in container??? Am o intrebare ? De ce la satele din jur implicate in proces nu se colecteaza de acasa gunoiul selectiv si nu s-au dat tomberoane pentru selectiv? Cum adica sa platesti pentru selectiv dar de fapt mai este ridicat doar menajerul si restul trebuie sa il ducem noi in saci la rampe care nu exista sau este una la 2000 locuitori. Bai, dar nu va este rusine??? De ce nu ati dat la oameni tomberoane si sa ridicati fiecare selectiv in anumite zile? Voi nu va ganditi ca sunt oameni batrani care habar nu au unde trebuie sa duca selectivul si ca nu au acces la internet sau facebook? De aia nu merg lucrurile bine , ajung in functii toti incompetentii. Sunt curios cum o sa o scoateti la capat. Poate se vor sesiza si alte institutii. Aici miroase a altceva….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      garbage man

      Într-adevăr prima săptămână este un dezastru. Incompetență managementului proiectului, paralelismul celor din conducerea ADI, viteza de reacție și de implicare a Primăriei, combinate cu lipsa de experiență și managementul defectuos a celor de la SOMA și cu reticența și chiar opoziția populației prost informate, au dus la mizeria din zona platformelor de colectare și la haosul din oraș. După mine miroase doar din cauza neprofesionalismului și incompetenței celor care gestionează situația Ar trebui să se trezească, altfel reacția va fi una de refuz al implicării din partea populației. Dar așa se întâmplă în țara asta când sunt cooptați în altfel de proiecte doar indivizi și individe aleși pe considerente politice. Habarniști de prima mână!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cocosb

      Pe Daliei zona de colectare arata mai bine fata de cand se facea colectarea de celelsle firme…,zona containelor este curata,containerele nu se umpla sa nu ai unde arunca gunoiu..

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gunoieru alb cu zambet negru

    Iata ca domnul Deleanu stie ceva…. citat din articol # Soma este operatorul desemnat pentru a colecta și transporta deșeurile # Asadar se pare ca licitatia a fost trucata, Soma fiind DESEMNATA…., adica nu a castigat licitatia…. interesant .Si, exact cum zice si Dan, miroase a ceva ciudat, poate a Aiud ?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      garbage man

      Dacă nu ai habar de terminologia specifică achizițiilor publice, mai bine taci și nu mai elucubra în spațiul public. În mintea unora (mai limitați, e drept…) scenariile aferente conspirațiilor cresc invers proporțional cu nivelul medicației…. Oameni buni ar fi bine să ne (re)cunoaștem limitele…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        .....

        Iarai ai aparut? Nu faci altceva decat sa jignesti pe toti cei care conenteaza. Cu toate ca te “scremi” sa pari intelectual, este evident ca nu esti decat un “Gica contra” ranchiunos, cu un IQ mediocru.
        Nu meriti sa fi bagat in seama ….

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            garbage man

            Lasă-l, săracul mai are mult până departe… Habar n-are despre de este vorba. Nu prea înțelege el de i se întâmplă. L-a lovit civilizația. De aceea a sărit din scală. Brusc, lunea lui micuță, micuță a fost bulversată de fantele tomberoanelor, trezindu-i simultan nevoile transcendentale și un spirit activ de frondă. Dar mai bine nu mai zic nimic. Cum are probleme de percepție va zice că îl jignim…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        .....

        Doar asa te poti tu manifesta. Sa contrazici din spatele tastaturii. Stai linistit, un personaj ca tine, nu ma poate jigni. Esti nesemnificativ…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mario

    Ce se intampla cu hainele sintetice?
    Unde se arunca tuburile de spray?
    Unde se arunca o seringa si acul acesteia…nu sunt oameni in jud Sibiu cu diabet sau alte boli?
    Bucatile de geam spart, lustrele, resturile de vopsea nefolosita?
    Cum se arunca gunoiul biodegradabil si cel rezidual(in saci menajerisau nu?)

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dumping stress

    In primul rand sibienii sunt nesimtiti si arunca unde pot fara discernamant. Nu vorbesc doar despre situatia actuala. Avem nevoie inca de multa educatie si simt civic. Proiectul in sine este bun. Despre gaurile mici ale containerelor de selectiv de acord dar si sibienii arunca cutii de mari dimensiuni goale langa ele. Astfel ca fara un pic de initiativa proprie de a rupe impaturi si infunda cartonul pe gaura aia nu se va rezolva nimic curand. Cred ca problema abía se naste.
    In rest va spun tratati zona de gunoi ca si cum ar fi in casa sau curtea dumneavoastra. Doar atat si lucrurile cu ajutorul firmei vor merge mai bine.
    O alta atitudine tampita este necesitatea ca persoanele juridice sa se deplaseze sa isi ridice pubelele. Cu ce dragii mei ca nu toti avem in bussines dube.
    in rest multa intelegere si initiativa.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      .....

      1. Nesimtit esti tu.
      2. De ce sa rup / sa impatur / sa ma chinui eu si ceilalti sibieni pentru ca, cei responsabili, nu au fost capabili sa vina cu niste containere mai “utilizabile”?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        garbage man

        Facem pariu că vei împătura, vei rupe, vei plia pet-uri și doze etc. ??? Așa ca face toată lumea. Mai puțin nesimțiții…asta așa e.

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          .....

          Pariu ca nu? Mai ales pet-uri si doze. Locuiesc “la casa” asa ca pliaza altii pentru mine. Dar tu, nu ai de unde stii, dint-un amarat de apartament. Acum, fa putine spume la gura, si mai “baga” un comentariu :)))

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Unu

      Măi domnule dragă sa integ ca ești de-al lor, respectiv ești direct implicat în aceasta mascarada-selectogunoiera. Mai bine taci și asculta pe omul de rand sa își spună păsul.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Român din cetate

    Primaria si garda de mediu ce parere are de faprul ca cei de la SOMA arunca la un loc gunoiul biodegradabil si cel rezidual? Oamenii se chinuie sa il colecteze separat si soldovenii isi bat joc de ei.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    civilizatie

    Eu am 3 tomberoane ca stau la casa dar am vazut si unde sunt containerele ptr. sticla si hartie. In casa am trei cosuri cu pungi diferite ptr. tomberoanele mele si doua cutii ptr. sticla/hartie afara…am printat instructiunile de la primarie desi stiu cum trebuie facuta colectarea selectiva din anii petrecuti in strainatate. Pe langa cele necesare colectarii selective si bunavointei pe care o am sa fac aceasta , mai am si 2 vecini ce colecteaza intr-un tomberon de la schuster si pe care-i doare la basca de toata actiunea!
    Ideea este ca daca vrei, se poate!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      .....

      Si eu colectez intr-un singur tomberon pentru ca, inca nu le-am primit pe cele noi. Si nici in punctul de colectare zonala nu au fost amplasate. Ce ar trebui sa fac? Poate este aceeasi situatie si in cazul vecinilor tai. Sau, poate nu …

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Cisnadian fara acte

        Flicitari, temberonul pe care tu il folosesti, la mine a fost ridicat impreuna cu gunoiul Sambata dimineata. De atunci arunc gunoiul pe geamul masini in drum spre oras…sticla cu sticla….hartie cu hartie…ca de… suntem oameni moderni…occidentali …nu ? Am incercat sa dau de cei de la SOMA sa vedem cum facem …dar ei nu vor sa vb cu mine…am sunat de 120 de ori …ba ocupat…ba nu rasp nimeni…. asa e cand ai contractul in buzunar cu o zona asa mare nu ?

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cisnadian fara acte

    Doresc pe aceasta cale sa le urez sa se duca draq de mafioti urmatorilor : Adi ECO sibiu (mafiotii de la judet), SC SOMA SRL (marii tepari de la Bacau) . Sunt perfect de acord cu colectarea selectiva, dar mafiotii de la putere, iti bat joc de noi! In cart Arhitectilor din Cinsnadie ne-au luat pubelele de la case date de fosta firma, si NU avem unde sa aruncam gunoiul ca nu ne-au dat altele ! Nu raspunde nimeni la telefon la SOMA !!!! Absolut nimeni ! La primaria Cisnadie mi-au zis ca nu au ce sa faca. Adi ECO Sibiu, si mafiotii de la CJ sa se duca naibii ! Cine imi plateste mie benzina sa ma duc din Cisnadie la cea mai apropiata bena ? Daca indrasnesc sa imi ia bani pe luna Noiembrie pt gunoi ii traznesc ! Puteti sa le multumiti vinavatilor de aceasta stiuatie aici : http://www.adiecosibiu.ro/contact.html , cu siguranta doamna directoare nu va da doi bani pe noi ! Cea mai mare hotie din lume e monopolul. De ce nu au luat doua – trei firme, macar sa putem alege ?Sa ne zica…in judet…cu astia 3 lucram…alegeti 1! Cineva a impins bani grei sa creeze situatia asta favorabila pt o firma din Bacau….

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iok

    O țigănie tipic românească din care unii câștigă bani frumoși pe răbdarea și naivitatea sibienilor. Chiar asta ne lipsea acum având în vedere că în majoritatea cazurilor s-au luat din locurile de parcare pentru a fi ocupate de containere, fără sa mai punem la socoteală ca containerele sunt puse pe marginea unor străzi intens circulate pentru ca mașinile de la firma “Soma” sa le preia ușor, respectiv pentru a reduce consumul de carburant.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Una din cele mai slabe actiuni organizate de catre Primaria Sibiu si dupa cum se actioneaza nu vad o solutionare corecta in viitorul apropiat. Eu stau la curte si nimeni, din jurul meu n-=a primit acele pubele. Gunoaiele se inmultesc si pe edili ii doare-n cot.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cititescu

    Indicatiile privind colectarea selectiva, mult prea amanuntite, au avut darul sa zapaceasca populatia. In fond ce se recupereaza? Cartoane si hartie curata, plasic si metal, sticla, materiale bioderadabile. Restul e gunoi care trebuie distrus intr-un fel sau altul, singurele precizari fiind cu privire la baterii, acumulatoare, etc care se pot preda la oricare magazin care vinde asemenea produse si care are obligatia sa le primeasca. SOMA a mers cam prea departe cu pretentiile, vor sa colecteze de la populatie un gunoi “rezidual” mai curat decat e cazul?!!

Lasă un răspuns către Dan Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact