O lume în relații tot mai puțin predictibile

Gavril Dejeu

La sfârșitul celui de al doilea război mondial omenirea dorea și spera într-o lume potolită, așezată, pașnică. Se ignora realitatea cauzală a întrepătrunderii binelui și răului, deopotrivă aplicabilă și societății omenești ca fenomen al devenirii și mișcării. Nu la multă vreme, războiul rece avea să tulbure conștiințele, iar de atunci și până în zilele noastre am trăit într-o pace mereu subminată de conflicte zonale, locale, nu lipsite de pericolul de a arunca lumea din nou în haos.

Azi, contradicțiile lumii noastre se adâncesc, ele se manifestă din nou la arii și scară planetară. O lume nouă, noi centre de putere se afirmă în scenariul mondial perceput până mai ieri doar ca frământări intraeuropene sau între Est și Vest. O nouă ordine mondială este clamată direct, pe față, (Putin), sau prefigurată de dezvoltări precum China, India, Orientul Îndepărtat sau Apropiat, țintind punerea în cauză a supremației post belice arogate de Statele Unite ale Americii. Este altceva decât pericolul fascismului sau al comunismului. Este, în parte, o evoluție firească, în care unele popoare își revendică dreptul la propria viață, la propria dezvoltare, la propria devenire, iar altele aspiră la afirmare sau dominație mondială, la o redistribuire a influenței și puterii. Nu se spune pe șleau, dar în realitate, în vederea posibilei confruntări pe aceste teme, sau a speranței evitării ei, omenirea s-a înarmat până-n dinți și continuă să se înarmeze, cu toate eforturile mai mult sau mai puțin realiste sau sincere de a pune capăt cursei care oricum, a ajuns deja la capacitatea totalei autodistrugeri.

Un paradox cât lumea înseși. Întreaga planetă este real amenințată de degradarea necontrolată a condițiilor de viață: hrană, apă. aer, mediu, stres. Cooperării, alocării resurselor în scopul ameliorării condițiilor de viață în favoarea tuturor, le ia locul confruntarea, aspirația maladivă la mărire și putere, irosirea fondurilor pe arme, pe alocuri pe o viață extravagantă. Pare că omenirea își pierde simțul măsurii, al echilibrului.

Pe fondul acestor realități, America, cea mai puternică economie, cea mai puternică forță militară, intră într-un con al impredictibilității. Nu se știe cât și până la ce punct noul președinte Donald Trump își va pune în lucru ideile avansate în campania electorală. În principiu, orice guvernare se supune responsabilității, mai puțin injoncțiunilor populiste ale campaniilor electorale. Apoi, oricât ar fi de voluntar, nu numai președintele conduce America. Acum, America resimte presiunea tot mai puternică ce se exercită asupra dominației sale quasi mondiale. Cum va răspunde? Ce însemnează acum „visul american” promis de Trump?
Două idei de fond se desprind din proiecția președințială : fortificarea Americii pe coordonatele interne proprii, respectiv înlocuirea confruntării cu dialogul în relațiile internaționale. Ambele cu probleme.

Izolaționismul nu pare a fi o soluție viabilă într-o lume în plin proces obiectiv de globalizare. Și de fapt, câtă capacitate internă mai are America? Se spune că este cea mai îndatorată țară. O fi procesul de îndatorare un panaceu al revigorării economice sau dimpotrivă, indiciul unui declin greu controlabil? Și cât mai poate miza dezvoltarea pe procesul speculativ financiar-bancar? Cineva spunea că secolul XXI nu va mai aparține Americii cum a fost secolul XX. Totuși, ea are resursele necesare fortificării vieții sale interne, numai că trebuie să facă față deopotrivă efortului de menținere a influenței mondiale, care costă enorm.

La rândul său, substituirea confruntării cu dialogul în relațiile internaționale este o idee pe cât de excelentă, pe atât de idealistă, raportată la realități. Prin ce fel de dialog va tranșa confruntarea din bazinul pacific cu China? Vor conveni la o împărțeală cedând din zona sa actuală de influență? Dar în zona europeană, arctică și Orientului Mijlociu, unde tinde să joace în forță Rusia? Acceptând că ar fi dispusă să cedeze o parte din influența sa și în aceste zone urmare unor înțelegeri, ce garanție poate avea că odată întins un deget nu i se va prinde întreaga mână? Tupeismul poate juca un rol esențial sprijinit pe șantajul nuclear.

Post belic, America a făcut tandem cu Europa, mizând pe refacerea acesteia din propria-i cenușă. Acum, ea va face un pas de retragere spre propria-i carapace față cu o Europă încă departe de realizarea propriei unități. Va risca noul președinte punerea colaborării atlantice sub semnul întrebării? Își poate asigura Europa propria securitate când ea tinde spre dezbinare? Ce altceva semnifică Brexit-ul? Va putea juca Europa un rol de sine stătător când ea este dependentă de sursele energetice rusești?

Iată atâtea întrebări care se adresează lumii de azi și lumii de mâine, fără a li se putea da un răspuns pertinent și convingător. Poziția declarată a lui Donald Trump pare a le adăuga elemente în plus de îngrijorare.

Comments

comments

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    D-le Dejeu, de ce va tot framantati sa ne explicati noua politica actuala si de viitor?
    Daca va ingrijoreaza situatia politica, imi permit sa va dau un sfat: lasati-o incolo de politica.
    La 84 de ani (multi inainte) nu va mai doare capul ce va fi in sec. XXI. Faceti plimbari, vedeti-va de sanatate si savurati zilele si anii care v-au ramas.
    Ca de analisti si specialisti care ne tot avertizeaza e plina tara.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Opinii
  • Contact