X
gunoaie-colectare-selectiva-soma-15

Colectarea selectivă: se ieftinește taxa de salubrizare

La nicio lună de la demararea – cu numeroase deficiențe – a proiectului de colectare selectivă, autoritățile județene au ajuns la concluzia că taxa de salubrizare poate scădea. Atât pentru persoanele fizice, cât mai ales pentru cele juridice.

În cele trei orașe în care a fost demarată colectarea selectivă (Sibiu, Cisnădie și
Ocna Sibiului) taxa de salubrizare scade cu aproximativ 11%, de la 9,23 lei/lună pentru fiecare persoană, la 8,42 lei. Cu 15% scade taxa de salubrizare și pentru locuitorii din mediul rural: de la 4,21 de lei/lună pentru fiecare persoană, la 3,62 de lei. Scăderea este și mai importantă în cazul persoanelor juridice, fiind de aproape 25%: tona de deșeuri va fi facturată cu 282,44 lei, inclusiv TVA, față de 372 de lei, inclusiv TVA. Noile taxe urmează a fi aplicate de la 1 decembrie 2016.

Scăderea taxei vine ca urmare a ultimei Adunări generale din cadrul Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Eco Sibiu, asociație formată din toate cele 21 de localități în care a fost implementat proiectul colectării selective. Iar noile taxe au scăzut, deoarece contractele pentru colectarea și transportul deșeurilor și pentru operarea stațiilor de sortare și compost au fost semnate la valori mai mici decât se estima înainte de licitațiile pentru atribuire.

La Sibiu se modifică și termenele de plată

În plus, la Sibiu, autoritățile locale intenționează să modifice regulamentul pentru instituirea taxei de salubrizare și în ceea ce privește termenele de plată. Regulamentul inițial, adoptat în vara acestui an, prevedea că această taxă de salubrizare trebuie plătită cel puțin trimestrial. ”Având în vedere cerințelor instituțiilor publice, care potrivit dispozițiilor Legii privind finanțele publice (…) nu au voie să efectueze plăți în avans, cât și doleanțele persoanelor fizice, care solicită respectarea termenelor de încasare lunare, propunem modificarea termenului de plată pentru persoanele fizice și juridice, începând cu 01.01.2017, astfel încât plata să se efectueze lunar, până în data de 15 a lunii următoare celei în care s-a prestat serviciul de salubritate”, se arată într-un raport înaintat consilierilor locali ai Sibiului, care se vor întruni săptămâna viitoare în ședință ordinară, în vederea adoptării acestor modificări.

În ”pregătiri”

Implementarea proiectului colectării selective a început, oficial, din 1 noiembrie. Problemele, însă, sunt numeroase. Zilele acestea urmează a fi împărțite și ultimele pubele către persoanele fizice care locuiesc la case, în timp ce numărul firmelor care trebuie să își ridice recipientele de colectare este, încă, mare. Sibienii reclamă, între timp, numeroase nereguli în punctele publice de colectare: fie cantitățile mari de deșeuri care se adună peste zi, fie numărul insuficient de recipiente. Acest număr de recipiente a fost estimat pe baza unor date vechi de aproape zece ani, iar acum ADI Eco Sibiu nu mai are fonduri pentru achiziția altora. ”Noi, în Șelimbăr, avem doar puncte de colectare selectivă amenajate pe domeniul public. Și atunci ar trebui înmulțite punctele de pe domeniul public. Am cerut punct de vedere legal de la ADI Eco Sibiu, pentru a vedea care este modalitatea prin care putem achiziționa noi, Primăria Șelimbăr, astfel de recipiente, pentru a acoperi necesarul”, arată primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

15 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    la vremea cand s-a facut acel sondaj si analiza de necesar Selimbarul era doar o comuna simpla fara atatea case, vile si blocuri, multe dintre strazi nici nu existau in planul urbanistic daramite in realitate…
    eu zic sa cumpere alte pubele cu banii de la Maricuta (sa ii vanda proprietatile si casa) si sigur se rezolva problema :)

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ups

    Eu tot n-am primit pubelele. Sambata de ce nu distribuie daca motiveaza ca cei ce nu le-au primit nu au fost găsiți acasa? Nu se gandesc ca unii mai merg si la serviciu?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Wtf

    Cetatenii colecteaza selectiv in acele iglu-ri, dar vine masina operatorului si toate sunt varsate in masina la gramada ! Care e smecheria ? Cine poate explica de ce sa sortez in casa si in cintainere ca totul sa fie apoi amestecat de operator ?

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    Avand in vedere ca acum sunt gunoaie lasate pe langa containere in locuri unde inainte nu erau nici containere, nici gunoaie, putem spune ca platim taxa de insalubrizare. Perfect.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lucia

    La blocurile din Scoala de Inot inca nu s-a intamplat nimic in sensul celor mai de sus . Am inteles ca deja trebuie sa platim taxa de salubrizare in noua procedura . De ce nu se mai poate plati prin asociatia de locatari ?Cum se fac contractele la blocuri , pe apartament ? Mizeria din jurul zonei de colectare o sa fie la fel ? Cine matura zona ? Orasul a devenit tot mai murdar , acum se adauga si gunoiul neridicat ! Nu stiu daca cinteste si mai ales daca intereseaza pe cineva cele scrise de noi, dar poate se afla ca cei care primesc salarii pentru maruratul strazilor (zona blocuri Scoala de Inot, Parc Sub Arini , probabil si alte zone ), le primesc de pomana . Nu este normal ca firul de drum pe care acum sunt parcari sa nu fie maturat NICIODATA de-a lungul unui an , este noroi si gunoi ! Sunt foarte nemultumita din acest punc de vedere !!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian Licareti

    Nu se poate discuta de colectare selectiva în Sibiu, e doar o gogorita pe care primăria ne -o vinde… UNDE SUNT IGLU-URILE PENTRU STICLA ȘI CARTON/ HÂRTIE ÎN ZONELE DE CASE? Străbat jumate de Sibiu de acasa (Turnisor) pana la serviciu (Ciresica) ȘI NU AM VĂZUT UN IGLU ÎN ZONELE DE CASE!!!Cu atât mai puțin în Turnisor.Ca sa nu fiu nesimțit, car după mine cutii cu cartoane/hârtie si pungi cu sticla, în masina sa le pun în IGLU-URILE prezente, totuși, în zona unde lucrez…Mulțumesc Primăria Sibiu, îmi faceți viata foarte ușoară, păcat ca v-am votat, doamna Primar,păcat ca v-am votat Consiliu Local… alta data nu ma mai păcăliți!!!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    DatInCapSelectiv

    Eu îmi pun întrebarea de ce să plătesc gunoiul, lunar, dacă în fiecare an sunt plecat 3 luni din Sb? Cum fac sa nu plătesc cele 3 luni? Si având în vedere că încă nu am primit pubelele încă, plătim pe noiembrie? Bătaia de joc e mare, dacă întrebi ceva te trimit la CJ, de acolo la Adi Eco si de acolo în Cisnădie la Soma. Adică de unde ai plecat. Sa le dai în cap nu alta.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      e-manuela

      Buna! Nenea, “votati totusi, USR”o sa-ncerc sa fiu serioasa ca ai spume
      in coltu gurii, banuiesc ca-i de bine….Raspunzand la intrebare, n-are,
      da’ stii cum e, “acum ai cu cine”….

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea “votati, totusi, USR” ora 2 “a trecut, omu’ negru n-a
    sosit”…Scoala de te culca, deja ai cearcane, si n-o sa fii apt in
    campania ce “va sa vie”

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    ?!
    E clar, n-ai treaba cu limba romana
    Inca un pic daca te mai zgandaresc si nu o sa mai reusesti nici sa scrii cuvinte, ci doar litere aruncate la intamplare

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    Ceva tot am inteles din ce-ai scris, adica ca recunosti ca n-ai fost serioasa. Partea trista e ca dupa ce ai zis ca incerci sa fii serioasa, n-ai mai fost coerenta. Chiar ai doar tarate in cap, este?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact