La nicio lună de la demararea – cu numeroase deficiențe – a proiectului de colectare selectivă, autoritățile județene au ajuns la concluzia că taxa de salubrizare poate scădea. Atât pentru persoanele fizice, cât mai ales pentru cele juridice.
În cele trei orașe în care a fost demarată colectarea selectivă (Sibiu, Cisnădie și Ocna Sibiului) taxa de salubrizare scade cu aproximativ 11%, de la 9,23 lei/lună pentru fiecare persoană, la 8,42 lei. Cu 15% scade taxa de salubrizare și pentru locuitorii din mediul rural: de la 4,21 de lei/lună pentru fiecare persoană, la 3,62 de lei. Scăderea este și mai importantă în cazul persoanelor juridice, fiind de aproape 25%: tona de deșeuri va fi facturată cu 282,44 lei, inclusiv TVA, față de 372 de lei, inclusiv TVA. Noile taxe urmează a fi aplicate de la 1 decembrie 2016.
Scăderea taxei vine ca urmare a ultimei Adunări generale din cadrul Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Eco Sibiu, asociație formată din toate cele 21 de localități în care a fost implementat proiectul colectării selective. Iar noile taxe au scăzut, deoarece contractele pentru colectarea și transportul deșeurilor și pentru operarea stațiilor de sortare și compost au fost semnate la valori mai mici decât se estima înainte de licitațiile pentru atribuire.
La Sibiu se modifică și termenele de plată
În plus, la Sibiu, autoritățile locale intenționează să modifice regulamentul pentru instituirea taxei de salubrizare și în ceea ce privește termenele de plată. Regulamentul inițial, adoptat în vara acestui an, prevedea că această taxă de salubrizare trebuie plătită cel puțin trimestrial. ”Având în vedere cerințelor instituțiilor publice, care potrivit dispozițiilor Legii privind finanțele publice (…) nu au voie să efectueze plăți în avans, cât și doleanțele persoanelor fizice, care solicită respectarea termenelor de încasare lunare, propunem modificarea termenului de plată pentru persoanele fizice și juridice, începând cu 01.01.2017, astfel încât plata să se efectueze lunar, până în data de 15 a lunii următoare celei în care s-a prestat serviciul de salubritate”, se arată într-un raport înaintat consilierilor locali ai Sibiului, care se vor întruni săptămâna viitoare în ședință ordinară, în vederea adoptării acestor modificări.
În ”pregătiri”
Implementarea proiectului colectării selective a început, oficial, din 1 noiembrie. Problemele, însă, sunt numeroase. Zilele acestea urmează a fi împărțite și ultimele pubele către persoanele fizice care locuiesc la case, în timp ce numărul firmelor care trebuie să își ridice recipientele de colectare este, încă, mare. Sibienii reclamă, între timp, numeroase nereguli în punctele publice de colectare: fie cantitățile mari de deșeuri care se adună peste zi, fie numărul insuficient de recipiente. Acest număr de recipiente a fost estimat pe baza unor date vechi de aproape zece ani, iar acum ADI Eco Sibiu nu mai are fonduri pentru achiziția altora. ”Noi, în Șelimbăr, avem doar puncte de colectare selectivă amenajate pe domeniul public. Și atunci ar trebui înmulțite punctele de pe domeniul public. Am cerut punct de vedere legal de la ADI Eco Sibiu, pentru a vedea care este modalitatea prin care putem achiziționa noi, Primăria Șelimbăr, astfel de recipiente, pentru a acoperi necesarul”, arată primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ocna Sibiului , Primăria Șelimbăr , colectare selectivă , Asistenţă Socială Sibiu , Marius Grecu , Dezvoltare Intracomunitară Eco , taxa de salubrizare , deseuri , Pentru Sibiu , Adi Eco Sibiu , Soma Salubrizare Sibiu
Vizualizari: 6238
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
MB
Acum 13 ore
Claudiu
Acum 13 ore
Liberal autentic
Acum 13 ore
Neli Oproiu
Acum 13 ore
Bobo