X
jandarmi-montani-salvamont-muntii-fagaras-2

Frații dispăruți în Făgăraș ar fi fost găsiți morți

Actualizare Echipele de căutare au găsit un al doilea trup fără viață, presupus a fi al celui de-al doilea frate. Trupul a fost găsit cam în aceeași zonă unde fusese găsit și primul, transmite digi24.ro

jandarmi-montani-salvamont-muntii-fagaras-3 jandarmi-montani-salvamont-muntii-fagaras-1

foto digi24

Știrea inițială

Bărbatul găsit mort, sâmbătă după-amiază, în Munţii Făgăraş este unul dintre cei doi fraţi dispăruţi în urmă cu mai bine de o săptămână, salvatorii montani care au găsit cadavrul descoperind cartea de indentitate a acestuia. Jandarmi montani şi salvamontişti au pornit, duminică dimineaţă, în căutarea celuilalt bărbat dat dispărut, transmite news.ro

Purtătorul de cuvânt al Inspectoralui Judeţean de Jandarmi Braşov, Laurenţiu Stoian, a declarat că salvatorii montani care au descoperit cadavrul unui bărbat în zona Ferestra Mică din Masivul Făgăraş au găsit asupra acestuia o carte de identitate care confirmă că este vorba despre unul dintre cei doi fraţi din Haghita.

Trupul neînsufleţit urmează să fie coborât de pe munte şi transportat la Serviciul de Medicină Legală din Braşov.

Duminică dimineaţă, 15 jandarmi montani şi nouă salvamontişti din Braşov şi Sibiu au plecat spre zona Fereastra Mică din Masivul Făgăraş, pentru căutarea celui de-al doilea bărbat dispărut.

Cadavrul unui bărbat a fost găsit în Munţii Făgăraş, sâmbătă după-amiază, de jandarmii montani şi salvamontiştii plecaţi în căutarea celor doi fraţi dispăruţi în urmă cu o săptămână.

Cadavrul a fost descoperit în zona Fereastra Mică din Masivul Făgăraş, unde ar fi mers şi cei doi fraţi, potrivit declaraţiilor soţiei unuia dintre aceştia.

”Victima este bărbat şi a fost fost descoperită decedată în zona Fereastra Mică. Trupul este coborât de pe munte şi va fi transportat la Braşov la Laboratorul de Medicină Legală pentru necropsie. Deocamdată nu avem o identificare şi nu putem spune cu certitudine că este unul dintre cei doi turişti dispăruţi. Căutările pentru ziua de astăzi au fost oprite deoarece în zonă s-a pornit viscolul. Probabil vor fi reluate mâine“, declara Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov.

O echipă de salvatori montani a plecat, sâmbătă dimineaţă, pe munte în căutarea fraţilor dispăruţi în urmă cu o săptămână în Munţii Făgăraş, după ce soţia unuia dintre bărbaţi a spus că, ultima dată când a vorbit cu cei doi, aceştia se aflau în zona Fereastra Mică.

Cei doi fraţi, din judeţul Harghita, au pornit, în urmă cu o săptămână, pe un traseu spre Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş, din zona Fereastra Mare, creasta Viştea.

Turiştii au fost daţi dispăruţi de membrii familiei duminica trecută, după ce nu au mai putut să ia legătura cu aceştia. Rudele au spus că bărbaţii erau echipaţi de munte cu geci groase şi bocanci, dar nu aveau provizii.

Căutările celor doi fraţi au început duminică seară, fiind iniţial făcute de către salvamontiştii din judeţul Argeş. Ulterior, din cauza zăpezii care atingea chiar şi un metru, salvamontiştii argeşeni au solicitat ajutorul colegilor de la Braşov, care puteau ajunge mai uşor în zona unde se presupune că s-au rătăcit bărbaţii.

Luni, maşina celor doi turişti a fost găsită în zona Sâmbăta de Sus.

Marţi şi miercuri, operaţiunea de căutare a turiştilor a fost dificilă deoarece în Masivul Făgăraş exista risc de avalanşă de gradul II.

La căutările de miercuri şi joi a participat şi un elicopter al Institutului Naţional de Aviaţie care a survolat zona.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact