X
bere-1717-6

Patru prieteni au reînviat berea tradițională a Sibiului – 1717

Patru prieteni din Sibiu și-au investit economiile pentru a readuce la viață berea originală a Sibiului. Puțină lume știe că în 1717 la Sibiu, pe strada Turnului, era inaugurată prima fabrică de bere de pe teritoriul României, la cinci ani după ce împăratul Carol al VI lea acorda sașilor care trăiau aici privilegiul de a construi o microberărie. Astăzi, sub brandul ”1717 Bere Artizanală” se comercializează bere de calitate superioară, care respectă rețeta originală săsească.

“Ideea înfiinţării unei microberării este o dorinţă pe care una din colege o are de mai mulţi ani. Ea a moştenit pasiunea pentru bere artizanală de la tatăl ei, care atunci când ieşea din ţară aducea familiei bere artizanală. Curiozitatea a împins-o să exploreze mai mult această zonă. Mixul dintre pasiune pentru bere artizanală, înalt calitativă şi înclinaţia ei către istorie, au dus la această bere 100% naturală cu ingrediente calitative, nepasteurizată, nefiltrată, produsă în șarje mici şi cu poveste înrădăcinată în arhivele sibiene. Pe mine m-au cooptat acum un an şi jumătate, am fost entuziasmat de iniţiativa lor de la început, neputând-o refuza”, a povestit pentru Turnul Sfatului, Ionuț Ciobota, reprezentantul firmei.

bere-1717-4

Încă de la început, noua bere s-a dorit a fi un omagiu adus orașului nostru. În trecut, Sibiului i s-a spus și cetatea roșie, datorită acoperișurilor văzute de la depărtare de cotropitori. Firma a primit numele Red City Transylvania, iar berea s-a numit 1717, de la anul inaugurării primei berării de pe teritoriul nostru. ”Am fost la Arhivele Naționale unde am găsit apostile după contractele de furnizare și producție pentru berăria condusă de sași. Am decis că în felul acesta omagiem istoria Sibiului”, explică Ionuț Ciobota.

Pentru început 1717 – Bere Artizanală se produce într-o microberărie specializată din Bavaria, după rețeta originală sibiană, în trei sortimente. Primul stoc a fost de 35 de hectolitri și berea se găsește de o lună în câteva locații atent alese din Sibiu, Cluj-Napoca și Brașov, unde se bucură de mare succes. Planul este ca după ce afacerea ia avânt, producția să fie mutată la Sibiu. ”Dorința de la care am pornit la drum și care rămâne ţelul nostru este de a deschide la Sibiu o microberărie. Deocamdată a trebuit să amânăm puțin. Însă rețetele după care este produsă berea sunt sută la sută sibiene, puse în practică de berari pricepuți din Germania”, spun reprezentanții firmei.

bere-1717-5

1717 produce trei tipuri de bere. Red Ale a fost denumită așa de la cetatea roșie a Sibiu și se dorește a fi berea simbol a orașului nostru. Are un gust ușor dulceag, echilibrat și miroase fructat, reprezentând o bere contemporană. Cel de-al doilea tip de bere produs se numește Weiß Bier și se dorește a fi o excursie în trecut, o bere tradițională săsească, tare și cu gust pregnant. Nu în ultimul rând, cel de-al treilea tip de bere se numește Kult Beer și este o bere aniversară, produsă în număr limitat de doar 999 de sticle/an. Kult Beer are rolul de fi o punte de legătură între trecut și prezent, în anumite aspecte ea fiind asemănătoare unei șampanii.

Dacă primele două sortimente se comercializează la prețuri cuprinse între 10 lei și 50 de bani și 17 lei, cea de-a treia poate fi achiziționată la peste 70 de lei.

bere-1717-3

”Suntem foarte atenți cu locurile de unde poate fi achiziționată berea noastră. Vrem să fim prezenți în localuri în care știm că suntem apreciați și care simțim că ne reprezintă”, spune Ionuț Ciobota.

La aproximativ o lună de la lansare berea artizanală 1717, se găsește în cinci localuri din Sibiu, precum Essenza Cafe şi Syndicat Gourmet, trei spații din Cluj-Napoca și unul din Brașov. ”Am fost plăcut surprinși să constatăm că avem parte de reacții pozitive. S-a întâmplat chiar să ne contacteze în scurt timp și să ne anunțe că au rămas fără beri și mai doresc.

Cât privește feedback-ul din partea clienților, evident că reacțiile sunt subiective, însă predomină cele pozitive și foarte favorabile, de la aspect și prezentare până la gust”, mai spun reprezentanții firmei.

bere-1717-1”Am conceput beri care să ne reprezinte, atât pe noi ca individualităţi, cât şi pe noi ca şi comunitate, ceea sibiană, pur ardeleană. Astfel, fiecare bere are propria identitate, individualitate, poveste şi ţintă, acest lucru se observă la o primă vizualizare a lor. Iar prin nume, arome, poveste şi prezentare în sticlă, am încercat să transpunem şi multiculturalitatea Sibiului,” spun reprezentanții berii artizanale 1717.

foto Silvana Armat

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

23 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion

    Felicitari pentru initiativa insa pana nu e produsa intre zidurile cetatii e un fel de Ursus facut la bucuresti. Adica o bere fara poveste, fara esenta.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Petre

      Nenea, inteleg critica constructiva, insa comentariile lu’ matale sunt orice altceva in afara de constructive. Ce-ar fi sa comentezi acolo unde chiar ai ceva de spus.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      !

      Bai Sile

      “Pentru început 1717 – Bere Artizanală se produce într-o microberărie specializată din Bavaria, după rețeta originală sibiană…..”
      Pentru tine ii Bavaria in Austria ?
      Reteta ii saseasca 100 %
      Daca iti place ramii tu la posirca aia 100% romineasca !

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Bai – “exclamare” -am gresit e adevarat cu “numele ” – Bavaria- ca eu beau apa din izvor de munte de la noi noi care sigur nu contine chemicale.Norocul meu ca nu mai beau bere .Daca beau, beau una adevarata din Romania ca am de unde alege.In primul rand fata de tine sunt roman si sunt mandru de asta.Eu am enuntat o parere si imediat ai sarit.Sa fii sanatos bai “exclamare “

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Pentru 😉 linie si punct ca asa e numele tau nu?! :-)

        In loc sa vii cu comentarii pertinente sa ne convingi ce buna e berea asta – prea pui patos- arunci cu vorbe murdare in Vasile.
        Pai asa voi credeti ca convingeti lumea sa bea aceasta licoare?
        Tu crezi ca eu nu am prieteni etc, care pot citi aceste minunate vorbe si la recomandarea mea sau a altora vor continua sa bea un – un Ciucas, un Neumarkt si chiar si un Zipfer sau un Pilsner Urquell si nu licoarea ta .Bai – linie punct – se vede ca nu ai lucrat in comert si nu ai cunostiinte de marketing.Noroc

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ciprian

      Bravo baieti si fete ce ati pus ceva pe rol din munca si sudoarea voastra, si vreti sa treziti traditii de mult uitate precum munca, respectul si integritatea de odinioara ceea ce face berea voastra 100% naturala. Nu cred ca consumatorii actuali de bere chiar citesc pe spatele produsului ce contine sau cine il distribuie si de ce dau 2 lei pe o bere in loc de 7 sau 70, nu cred ca se uita cineva cine il distribuie si chiar se intereseaza de unde importa berea. Singurele sperante au murit odata cu bergenbier si ursus ce au fost stramutate din locuriile natale pentru a eficientiza productia, iar mii de oameni au ramas fara loc de munca.
      Celor ce ati comentat mai sus uitativa in jurul vostu si veti observa ca tot ce consumati e produs peste granite ca e mai ieftin si cu multi aditivi iar la noi taranul este scos afara din supermarket cu suturi in fund cand vine cu ceva natural sau ii se face un pret de mai bine nu mai face agricultura! Oare noi romanii atata stim ? Sa incurajam prostia si lenea si nu mai avem nici o speranta pentru oameni ce vor sa ajute o comunitate sa se dezvolte, ce vor sa aduca un produs natural autohton la locul lui imperial unde era odata ? Sincer e mai bine facuta in germania de Sasi, care o produceau si pana atunci,decat de lenesii de la noi care stiu sa bage strambe. Domnule Piuariu Molnar va invit sa va mai documentati despre berarii oficial deschise pe teritoriul nostru nu de fabrici, toata documentatia o sa o gasiti la arhivele din sibiu, iar daca stiti unde sa cautati o sa vedeti ca aceea fabrica nu era singura care aproviziona Beraria atestata in perioada respectiva, iar acea fabrica este reprezentata prin beraria atestata in 1717 si e tot sibiana ca tot judetul de altfel!

      Cu stima si incurajari pentru oamenii ce chiar muncesc sa faca niste schimbari in bine !

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...-...

    La 1717 Romania nu exista… cum adica de pe teritoriul Romaniei… iara va consultati cu MR. ISTORIC-ul vostru? Si de ce toate sursele in care am cautat imi spun ca la TImisoara a fost prima fabrica de bere 1718…

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alex

    Lăudabilă inițiativa de a aduce berea înapoi la Sibiu, asta daca se va înfăptui mutarea producției la Sibiu – altminteri nu poate fi vorba de o bere “sibiana”.

    Ma surprind puțin numele alese pentru soiurile de bere. “Red Ale” de obicei se referă la o bere cu conținut ridicat de hamei, făcută după metoda “lager”, care își capătă culoarea specifica “roșie” prin învechire. Este o bere modernă întâlnită mai ales in braseriile “craft” americane. Nu prea văd legătura cu zidurile roșii ale Sibiului, si sunt convins ca sașii, la 1717, nu făceau “red ale”.
    Weiß Bier mai degrabă, deși denumirea corecta ar fi “Weissbier”.
    Kult Beer – odată e “Bier”, alta data e “Beer”, in sfarsit, despre gusturi nu se discuta.
    Eu le urez succes si m-aș bucura ca, in curând, sa pot bea o bere făcută in Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact