X
accident-autocar-atlassib-2

Autocar Atlassib răsturnat pe autostradă în Italia | video foto

Un autocar Atlassib care făcea o cursă între Franţa şi România s-a răsturnat pe marginea Autostrăzii 4 din Italia, între localităţile Latisana şi San Giorgio. 8 dintre cei 36 de pasageri au fost răniţi. Cel mai grav dintre aceştia a fost transportat cu ambulanţa la Udine. Alţi 4 au fost duşi la Latisana şi 3 la Palmanova.

Incidentul a avut loc în timp ce autocarul cu români se apropia de graniţa cu Slovenia. Din primele constatări ale poliţiei se pare că vehiculul companiei româneşti, care avea şi o remorcă pentru bagaje, a încercat să depăşească un jeep al Protecţiei Civile. Autocarul a agăţat maşina de teren şi s-a răsturnat, scrie digi24.ro

Opt persoane, toate pasageri români ai autocarului, au fost rănite, însă viaţa niciuneia nu este în pericol. Răniţii au fost transportaţi la spitale din 3 oraşe. Pentru preluarea celorlalţi pasageri, Atlassib a trimis un alt autocar, din Padova.

 Ambasada României în Italia precizează, pe pagina de Facebook, că în urma accidentului au fost persoane rănite uşor, care au primit îngrijiri medicale, transmite news.ro. “În noaptea de sâmbătă spre duminică, la data de 27 noiembrie, a avut loc un accident în care a fost implicat autocarul unei firme de transport româneşti, care se deplasa dinspre Franţa către România, tranzitând Italia. Nu au fost victime în stare foarte gravă, doar răniţi uşor, care au primit îngijiri medicale de specialitate”, scrie pe contul de Facebook al ambasadei.

accident-autocar-atlassib

foto Messaggero Veneto

Conform reprezentanţei diplomatice, consulul general de la Trieste, Cosmin Dumitrescu, s-a deplasat la faţa locului şi s-a aflat în legătură permanentă cu ambasadorul şi cu Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Ambasada a fost în contact cu conducerea firmei de transport, care s-a mobilizat rapid pentru a oferi soluţii pasagerilor.

foto video Messaggero Veneto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      gigi duru

      Altădată nicio publicație sibiană nu avea curaj să dea o știre în care să fi fost implicată vreo mașină a lui nea Carabulea! Dar de când dl. Ilie a căzut în dizgrație,apar și știri de genul acesta, se pare că și autocarele dumnealui sunt implicate în evenimente nefericite. Păcat de pasagerii răniți și de șofer, că autocarul o fi asigurat!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    trafictube

    Ceva previzibil vezi doar doua incidente filmate in sibiu ******//www.youtube.com/watch?time_continue=18&v=dZxZsfBlOlk si ******//www.youtube.com/watch?v=dm8N8cRipIM

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bsk

    De ce nu faceti un articol despre incidentele in care sunt implicate autocare atlassib?Sunt o gramada de filmulete pe net cu incidente in care sunt implicate autocarele companiei sibiene.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cititor

    “În total, 36 de persoane se aflau în autocarul care aparţine firmei Atlassib. Martorii spun că o maşină de teren a încercat să depăşească autocarul şi l-a lovit puternic din spate. În urma impactului, autocarul s-a răsturnat într-un şanţ.” SibiuNews.
    Pana la urma care este varianta corecta? A depasit sau a fost depasit?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Florin

    La cum sunt forțați soferii sa conducă încălcând tot ceea ce înseamnă program de condus legal este normal sa se întâmple accidente.oare cand s-o sparge buboiul si la Atlassib?daca soferii tac in continuare isi merita soarta dar călătorii ce vina au?

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simon Andra

    Vă rog informati-vă bine înainte de a transmite o știre care poate denigra personalitatea unui om nevinovat . Ați fost la fata locului ? Întâmplarea este total în antiteza postarii dumneavoastră ! [ jeep-ul depășind și acroșand autocarul ]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact