costel-giurca-sef-nou-politie-13

Interviu cu noul șef al Poliției Sibiu: ”Nu e de schimbat nimic aici”

De mai bine de trei săptămâni Sibiul are un nou șef al Poliției. Comisarul-șef Costel Giurcă a fost detașat de la Direcția de Control Intern al Inspectoratului General al Poliției Române pentru a-i ține locul lui Tiberiu Ivancea, la rândul lui detașat la București. Costel Giurcă spune că se bucură să fie la Sibiu, oraș  despre care a auzit numai lucruri bune. Însă nu știe dacă se va limita la a semna acte sau va lăsa ceva în urma lui.

Rep.: Din observațiile mele pot spune că sibienii au tot mai puțină încredere în Poliție. De ce am avea încredere în dumneavoastră?

Costel Giurcă: Faptul că dumneavoastră spuneți că încrederea sibienilor a scăzut în aparatul polițienesc nu știu de unde vine sau din ce surse aveți această informație, dar pot să vă spun că din punctul meu de vedere o să încercăm la nivelul Poliției Sibiu să dispunem niște măsuri în sensul acesta. Măsuri cu specific polițienesc, adică în măsura competențelor noastre. Pot să mai spun că în perioada sărbătorilor de iarnă la nivel național se desfășoară o serie de planuri de acțiune care sunt preluate și de poliția Sibiu. Chiar acum avem în derulare o acțiune amplă de prevenire, din câte am înțeles mica infracționalitate în zona aglomerărilor este de luat în seamă, cum ar fi fenomenul de cerșetorie, tulburarea liniștii publice, proxenetism…

Rep.: Spargeri din mașini mai avem pe centru.

C. G.: … furturi din auto, furturi din buzunare, tocmai pentru a întâmpina situații de acest gen s-a creat un plan de măsuri de prevenire, care o să aibă două componente. Una este la vedere, de transparență, de creștere, vizibilitate a numărului polițiștilor în stradă, chiar în zona respectivă. Și a doua componentă operativă cu muncă specifică polițienească. Chiar am apelat și la sprijinul colegilor de la Centrul Chinologic care ne vor pune la dispoziție niște echipaje cu câini, tocmai în sensul de a crește gradul de siguranță a cetățeanului. Aceasta nu este singura măsură la care ne-am gândit, urmează și altele în perioada imediat următoare, dar pe măsură ce vor fi derulate o să vi le comunicăm.

Rep.: Ați apelat la Centrul Chinologic pentru că sunteți prieten cu domnul Caragea?

C. G.: Nu. S-a vehiculat această idee prin Sibiu. Într-adevăr, aveți dreptate, au apărut prin presa din Gorj acum câțiva ani niște articole care sugerau o legătură de prietenie, dara cestea au fost generate de faptul că în acea perioadă erau în derulare niște controale la IPJ Gorj, când domnul Caragea era inspector-șef. Nu avem decât o relație principială, nu există o altfel de relație între mine și el.

costel-giurca-sef-nou-politie-7

Rep.: Deci nu vă trimiteți cadouri de Crăciun.

C. G.: Nu, e doar o speculație.

Rep.: Când am spus că a scăzut încrederea în Poliție mă gândeam inclusiv la faptul că au fost proteste în centrul Sibiului împotriva modului în care a fost gestionată situația cu ursul. Domnul Ivancea a fost pedepsit și trimis la București, dvs. cu ce ați greșit de v-au trimis la Sibiu?

C. G.: Domnul Ivancea nu a fost pedepsit și nu a fost trimis la București pentru că a fost de acord să plece. La fel și eu, am fost de acord să vin la Sibiu. Într-adevăr, cazul cu ursul a trezit un viu interes în rândul opiniei publice, atât din țară cât și din străinătate. Nu discut eu modul cum a fost gestionat pentru că nu sunt în măsură, există și un dosar care va clarifica toate aspectele. Pot să vă spun că o să încercăm să luăm măsuri pentru ca pe viitor, dacă mai aveam situații de acest gen, să le tratăm la un mod care să nu prejudicieze sub nicio formă imaginea Poliției Române. Dacă vreți părerea mea, la acel eveniment au participat mai multe structuri de la ordine și apărare, nu numai Poliția. Întâmplarea a făcut ca modul de gestionare a condus la rezultatul pe care îl cunoașteți.

Rep.: Cel puțin în teorie, în momentul de față aveți șase luni de stat la Sibiu. Ce puteți face în șase luni? Vă puteți lăsa amprenta asupra Sibiului sau vă limitați la a asigura mersul instituției?

C. G.: Pentru început o să încerc să asigur funcționarea instituției, din toate punctele de vedere, o să încerc să asigur un climat de încredere între polițiști, o să am ușa larg deschisă tuturor celor care au de ridicat probleme care, în anumite etape, nu au fost rezolvate, în măsura în care ele pot fi rezolvate. Din acest punct de vedere pot să vă spun că activitatea IPJ nu va avea de suferit. Pe urmă, dacă această perioadă se va prelungi, sunt și alte genuri de măsuri, alte priorități în sensul îmbunătățirii activității inspectoratului.

Rep.: Eu vă înțeleg, dar sibienii au probleme concrete. Exemplul care se poate vedea oricând este cel al traficului. Ce măsuri puteți lua? Probleme de genul acesta am avut și în trecut și soluția găsită a fost să se pună limitatoare de viteză prin oraș, fapt care a crescut nemulțumirile unora.

C. G.: Chestiunea aceasta este o preocupare pentru Poliția Sibiu, Poliția Rutieră și toate celelalte structuri. Cu privire la limitatoare, acestea au fost puse, din câte cunosc, într-o analiză a comisiei de urbanism de la Primărie, Poliția are doar rolul de participant, decizia nu ne aparține. Nu știu detalii, dar din câte cunosc au fost instalate limitatoarele doar în anumite intersecții cu caracter de încercare, nu este o măsură permanentă. În funcție de rezultate, de opinia publică, să se extindă măsura sau să renunțe la ea, dacă se dovedește a fi ineficientă. Deci nu e o măsură permanentă. E provizorie și, încă o dată, a fost luată sub aprobarea unui colectiv din care face parte și un polițist de la rutieră.

costel-giurca-sef-nou-politie-9

Rep.: De acord, dar de obicei Poliția propune astfel de măsuri, unde observă că apar probleme. Iarăși, de sărbători, jumătate din Sibiu va fi blocat în trafic, de ce nu veniți cu propuneri pentru fluidizare? Toată lumea o să meargă la mall că noi, aici, avem numai unul și cozile ajung pe tot bulevardul Milea.

C. G.: Măsura cu limitatoarele a fost propusă de Poliție pentru că statistic s-a dovedit că majoritatea accidentelor rutiere au fost datorită neacordării priorității la trecerile de pietoni. Chiar ieri a fost un accident, cu victimă spitalizată și așa mai departe. Repet, este o măsură provizorie și utilitatea ei poate fi dovedită numai în statisticile ulterioare ale dinamicii operative. Dacă își va dovedi utilitatea poate fi generalizată, dacă nu se va renunța la ea.

Rep.: Tot referitor la Poliția Rutieră, sibienii și în general românii sunt nemulțumiți pentru că prevenția este înțeleasă prin radare ascunse după case sau tufișuri. Aici schimbați ceva sau rămânem la fel?

C. G.: Nu e de schimbat nimic aici. Radarele nu stau ascunse, ele sunt la vedere, sunt inscripționate…

costel-giurca-sef-nou-politie-2

Rep.: Da, se văd numai când te apropii de ele. Și nu toate sunt inscripționate, aveți parcă două Loganuri albastre fără însemnele poliției.

C. G.: Mergeți cu viteza legală și nu trebuie să vă fie teamă de radare.

Rep.: Nu mi-e teamă de radar, problema era că nu se iau măsuri clare, nu se văd oameni în stradă, ci doar radare ascunse ca să dea amenzi.

C. G.: Aveți dreptate, Poliția Rutieră este o interfață a Poliției Române. Ca și imagine, într-adevăr, activitatea Poliției Rutiere e comentată cel mai des. Dar eu vă asigur că nu e vorba de nici un fel de disimulare, totul se lucrează ca la carte și dacă mergeți legal nu aveți nici un fel de problemă. În al doilea rând, este componenta umană, adică și noi solicităm sprijin din parte cetățenilor, a participanților la trafic să înțeleagă că există un grad de indisciplină în trafic. Sunt situații în care în mod deliberat conducătorii auto opresc pe prima bandă, blochează circulația…

Rep.: E plin orașul de astfel de șoferi, nu sunt situații rare!

C. G.: Noi încercăm să sancționăm astfel de situații de comportament în trafic, dar vă dați seama, nu putem să acoperim întreaga zonă la orele de vârf, să zicem, atunci când polițiștii participă exclusiv la fluidizarea traficului.

Rep.: Mai nou zice lumea că am ajuns ca-n București. Dvs. cum vi se pare, că știți mai bine?

C. G.: Nu, nu, e aglomerat într-adevăr, la anumite ore, dar nu este atât de aglomerat încât să se blocheze total circulația. N-am întâlnit nicio situație și n-am avut nici măcar o semnalare în sensul acesta.

costel-giurca-sef-nou-politie-11

Rep.: Tot în București au propus ca soluție pentru fluidizarea traficului aplicarea de amenzi șoferilor care opresc pe unde îi taie capul. În Sibiu se dau amenzi celor care opresc unde se nimerește?

C. G.: Dacă un conducător auto încalcă o regulă de circulație și este observat de către un agent constatator, atunci el are obligația să-l sancționeze.

Rep.: Eu știu asta, dar e în teorie, în practică se dau amenzi?

C. G.: Păi, trebuie să dea, dacă a oprit într-un loc interzis și a blocat prin asta traficul atunci trebuie sancționat contravențional.

Rep.: Înțeleg și nu caut să fiu contra acum, dar pun pariu că în clipa aceasta, în fața inspectoratului sunt o mulțime de mașini oprite aiurea și care blochează traficul.

C. G.: Mașini oprite neregulamentar?

Rep.: Pe cuvânt că mă duc jos acum și fac niște fotografii.

C. G.: S-ar putea să aveți dreptate și promit că imediat cum terminăm interviul o să verific și un echipaj o să meargă prin zonă.

Rep.: Revenind la discuție, prin Sibiu oamenii sunt foarte mândri de orașul lor. Cred că ați văzut Târgul de Crăciun…

C. G.: Da, l-am văzut.

Rep.: Ați văzut înseamnă și proiecțiile pe clădiri care atrag turiști. Ce asigurări le dați turiștilor că nu le fură cineva portofelul sau le sparge mașina?

C. G.: Într-adevăr, sibienii sunt foarte mândri de orașul lor. Eu știam că Sibiul e oraș civilizat, oraș european, foarte multe obiective turistice aici de vizitat, Sibiul trebuie să rămână la nivelul Capitalei Culturale Europene. Din punct de vedere al Poliției doar atât pot să vă asigur, că vom face absolut tot ce depinde de noi ca să reușim acest lucru, adică să ne facem datoria cum trebuie pe stradă. Obiectivele Poliției Române sunt și obiectivele Poliției Sibiu, adică asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

costel-giurca-sef-nou-politie-8

Rep.: În cele două săptămâni de când ați ajuns la Sibiu, v-ați întâlnit cu ceilalți șefi din conducerea orașului și a județului? Ați aflat ce se întâmplă prin oraș?

C. G.: M-am întâlnit cu toți factorii de decizie de la nivelul orașului, am participat la toate ședințele organizate că sunt și membru în toate comisiile, am fost la Parchet, am fost prezentat tuturor, am fost la toate instituțiile publice și cu toată lumea m-am văzut.

Rep.: Și, sunt primitori sibienii?

C. G.: Foarte primitori, eu sunt foarte încântat de modul cum am fost primit la Sibiu.

Comments

comments

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cotoara i.

    In Politia Romana prostia e la loc de frunte. Cum sa pui un venetic, un strain, sa conduca Politia. Astuia ii trebuie cativa ani sa cunoasca judetul…Pai daca “capii” politiei judeca asa, ce sa te mai astepti la cei din strada?…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nemilosu

    Cadru de nadejde al aparatului politienesc. Sper ca i s-a facut cunostinta cu interlopii mari ai sibiului de care nu se leaga nimeni. Sase luni trec, omul stie sa vorbeasca si sa nu spuna nimic.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    Contribuabilul cinstit nu simte organul de ordine ca un aparator al lui , furturile nu sunt rezolvate , vedeti A.N. urile din judet . . . Toleranta maxima catre omul cinstit si rezolvarea problemelor in spiritul legi fata de infractori , atat la nivel politienesc cat si al procuraturi .

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cl. Anul Politic

    Aproape toate mașinile de Poliție sunt garate lângă instituție, în loc să fie în patrulare. Nici polițiști nu prea vezi pe stradă. Cerșetorii s-au tot înmulțit în centru, nimeni nu-i trage la răspundere. E o adevărată industrie a cerșitului.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Popa

    Felicitari pentru cum ati realizat interviul ! Desi , din raspunsuri , se pare ca vrea liniste domnul . Nu il deranjeaza ca sunt masini parcate aiurea , chiar in fata geamului biroului lui .
    Daca acolo nu e ordine , cum poate sa faca ordine in tot orasul ?
    Apoi , nu spune nimic de CAMERE DE LUAT VEDERI – montate in intersectii cel putin !
    Oricum nu vezi politisti pe strazi , macar sa stea in fata ecranelor si sa amendeze teribilistii ! Sa amendeze si folosirea telefonului si nesemnalizarea schimbarii directiei de mers ! Nu doar viteza in deal la Rusi !

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    6房子

    Daca s-ar da amenzi celor cu masini parcate aiurea prin oras, la o simpla plimbare prin oras agentii ar putea incasa bani pentru benzina parcului auto pe o saptamana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact