Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Banca Națională a României a aprobat fuziunea Băncii Carpatica cu Patria Bank

Banca Națională a României a aprobat fuziunea Băncii Carpatica cu Patria Bank

Banca Naţională a României (BNR) a aprobat fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica, emitent bancar de talie medie listat la BVB, şi Patria Bank, se arată într-un document pe bursă. 

“În data de 29 Noiembrie 2016 Bancă Comercială Carpatica a fost informată cu privire la faptul că în şedinţa din data de 25 Noiembrie 2016 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României a fost aprobată prealabil operaţiunea de fuziune prin absorbţie dintre Bancă Comercială Carpatica, în calitate de bancă absorbantă şi Patria Bank în calitate de bancă absorbită”, se arată pe bursă, conform zf.ro.

Într-o prezentare pe bursă a BCC se arată că instituţia de credit care va fi creată prin fuziunea Băncii Comerciale Carpatica şi Patria Bank va deveni profitabilă în 2017, iar în următorii trei ani îşi va majora activele cu circa 30%, până la 1,1 mld. euro.

În ceea ce priveşte creditarea, banca rezultată vizează o triplare a stocului de credite nete până în 2019, acestea urmând să ajungă la 646 milioane de euro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

NICI O SCHIMBARE

Acum 7 ani

s-a mai scurtat capitalul romanesc !!!!
Raspunde

mihai

Acum 7 ani

deh... romanesc dar din furaciuni nu din munca cinstita
Raspunde

Gargantua

Acum 7 ani

In stil nemtesc, pas cu pas, firmele romanesti care au strans cate o gramajoara de bani si vor sa o tina aci la noi sunt puse la pamant precum padurile....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus