tencuiala cazuta cladire mitropoliei (3)

Atenție la cap! Strada Mitropoliei

În urmă cu șapte ani, o sibiancă murea după ce i-a căzut în cap un ornament pe strada Nicolae Bălcescu. Problema fațadelor vechi din centrul orașului, nereabilitate de ani de zile continuă să fie de actualitate, iar o cititoare atrage atenția autorităților. ”Nu se face nimic cu aceste clădiri de pe Mitropoliei. Acum am trecut și ne pică pur și simplu în cap cărămizi de pe clădiri și nu se face absolut nimic. Acum o săptămână am sunat la primărie și am dat de un domn de la investiții, cred, nu a știut să spună nimic. E pur și simplu lipsă de interes. Mi s-a spus să iau legătura cu proprietarii clădirilor. Trec copii, oameni… Măcar să le dea proprietarilor o amendă, am ieșit din magazin și a căzut pe o mașină, am luat-o la fugă…”, ne-a semnalat o cititoare.

Chiar dacă, de anul acesta, proprietarii de clădiri neîngrijite care ar putea pune în pericol sănătatea trecătorilor ar putea fi supraimpozitați cu 500%, măsura nu este aplicată la Sibiu. Conducerea administrației locale spune că a luat această decizie având în vedere că majoritatea clădirilor ”periculoase” sunt monumente istorice. Iar în Sibiu, și anul acesta, clădirile monument-istoric sunt scutite de impozite.

În cazul sibiencei ucise de un ornament căzut de pe o clădire de pe strada Nicolae Bălcescu, în urma cercetărilor, dosarul a fost clasat. ”Pe 18 martie 2014 s-a dat o soluție de clasare față de Roman Cornel pentru ucidere din culpă în baza articolului 31 din Legea 10 pe 1995, referitoare la calitatea în construcții”, au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Despre acest dosar s-a mai scris aici

Șapte ani de la moartea femeii lovite de un ornament. Cazul este închis a doua oară

Comments

comments

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact