Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Minoritar în propria țară

M-am născut în Covasna și am crescut într-un soi de război permanent cu maghiarii. Dacă cereai pâine în română îți spunea cât costă în maghiară. Tu iar în română, vânzătoarea iar în maghiară. Am învățat să număr în ungurește ca să mă pot juca barem ”ascunselea” între blocuri. Români, unguri, la grămadă. Ei erau mai mulți și alegeau limba…

Sincer, nu i-am înțeles niciodată. N-am înțeles de ce vor să fie ei altfel. Să aibă altă sărbătoare, altă limbă, alte haine, alte obiceiuri, alt steag, alte idealuri. Doar trăiam în aceeași țară, în același oraș.

În Sibiu mi se spunea că am trăit minoritar la mine acasă. Cam așa a fost.

Azi, după votul de ieri, am senzația că sunt din nou acolo. Nu neapărat prin prisma politicului zic asta.

Pur și simplu îmi dau seama că fac parte dintr-o minoritate care gândește cu totul altfel. Nu vorbesc aceeași limbă cu majoritatea asta. Nu am aceleași preocupări. Nu ne îmbrăcăm la fel. Nu vorbim la fel. Nu avem aceleași gânduri.

Așa cum secuii se chinuie să-și pună steagul peste tot, tot așa ne chinuim și noi, o mână de oameni, 10% poate, să semnalizăm că nu suntem la fel ca ceilalți. Pe Facebook, în cafenele, pe stradă, în mașină. ”Nu suntem la fel ca restul!” ”Nu ne mai amestecați!” ”Nu vorbim aceeași limbă!”

Nu sunt USR-ist. Nu sunt PNL-ist. Nu sunt UDMR-ist. Nu sunt FDGR-ist. Sunt un om care nu se simte confortabil în societatea asta.

Nu sunt ungur, nu vreau federalizare, dar parcă mă îndepărtez tot mai mult de ce vrea majoritatea. Repet. Nu cred că are legătură cu votul de ieri. Ci mai mult cu reportajele de pe televiziunile centrale, cu oamenii intervievați pe stradă. Habar n-aveau ce votează, pe cine, cum. Am crezut tot timpul că ei sunt minoritatea. Nu sunt. Eu sunt. Din nou.

De data asta nu mai am chef să le învăț limba. Nu pot. Nu ne putem juca împreună.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

21 comentarii

O sibiancă

Acum 7 ani

Aveți dreptate,mă simt la fel.Dacă după 27 de ani de distrugere a României rezultatul e ăsta, mă întreb dacă nu cumva suntem noi cei care gândim greșit. Noi credem că trebuie schimbare,dar milioane de români zic că e bine așa,iar alte milioane se abțin, nu se pronunță!
Raspunde

alt sibian

Acum 7 ani

Partea buna este ca suntem cativa totusi, pe o insula intr-o mare rosie...dar unul " ghetosu" din Teleorman care gandeste ca noi,minoritarii???
Raspunde

funny

Acum 7 ani

Bratule, tu ai ajutat indirect la prezenta slaba la vot in Sibiu. Ai facut cu ou si cu otet PNL si USR (comparatia cu PPDD - really ?), ba chiar ai laudat PSD-ul. Uitat-te in oglinda si da-ti o pereche de palme. Ti-as da eu daca te-as vedea pe strada.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, te-ai gândit macar o clipa ca s-ar putea ca si tu sa fii greșit pe undeva?...Spui ca nu dorești sa înveți "limba"....Pai daca un ziarist, nu doreștie sa învețe "limba" unei "minorități" de peste 60 de procente, cum ai cataloga "Ambiția" acelei persoane? Dupa mine, daca ma intrebi, ti-as Răspunde ca a trăit degeaba....
Raspunde

Alin

Acum 7 ani

Pai cum sa castige PSD-ul cu Suditu, Sitterli si compania. Nu este vorba despre program sau partid ci despre oamenii care conduc.
Raspunde

Jean Claude

Acum 7 ani

Poți pleca oricând oriunde! Recomandarea este chiar a prietenului tău Băsescu!
Raspunde

gica

Acum 7 ani

"Jane " Ori esti timpit ori esti oltean "Am plecat de 32 de ani din Ro. si tot ma mai gindesc la Romania . Marsh !
Raspunde

m

Acum 7 ani

Pai cred ca dvs aveati pretentia sa fiti diferit, acolo in Covasna, având in vedere ca ungurii erau majoritarii. Pai daca ar veni valcenii si ar avea pretentia sa vorbim cu accentul lor,i-am trimite la pesti. Cum atunci sa ai pretentii de la unguri sa vorbească romaneste, când ei sunt majoritari. Cu aspectul celalalt, nu stiu, cred ca a fost de mult asa, dar bine ca-si da lumea seama ca suntem diferiti in tara asta, nu doar acei" romanii", vorba televiziunilor, asa, la pachet.
Raspunde

Mihăiță Conservă

Acum 7 ani

Bun articol Alin! Ma regasesc in mesaj!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, nu te mai/va mai victimiza/victimizați ! Capu' sus... Dac-ar fi asa ușor, toate găinile ar poza in păuni...
Raspunde

Ciolos out!

Acum 7 ani

Vai-vai! Ce ne mai deranjeaza democratia cand efectele sale nu sunt pe gustul nostru! Nu am treaba cu cei care vor forma guvernul, dimpotriva, m-am manifestat ACTIV impotriva lor, dar am si eu o satisfactie: nu o sa mai aud de Ciolos cel pretios, plin de bun simt si statator la cozi. Un prim-ministru ar trebui sa aiba alte preocupari, DECI PA!!!
Raspunde

gica

Acum 7 ani

Nepoate ! "out " ! Vrei o tara ca afara da cu o labä cain tara (romanica )
Raspunde

SibiuL Meu

Acum 7 ani

Sper ca toți ce nu s au prezentat la vot sa se simtă la fel de străini în țara lor, ca noi toți ce ne am străduit sa mergem an de an la vot sa votam pentru binele lor! Cred ca e timpul sa faceți un partid începând de azi ,campanie pentru următorii 4 ani pentru a ne putea și noi reprezenta.. cei care nu vorbim aceeași limba ! Din câte îmi dau seama din mediul online ...suntem mai mulți decât se crede!
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, eu nu ma simt deloc straina in aceasta tara.Voi rămâne aici, si voi milita pentru idealul meu, un alt fel de PNL, cu alti oameni, nu cei infiltrați de Basescu si Stolojan, si o alta conducere, cu oameni care sa reprezinte interesele membrilor din fiecare zona, nu "parașutați" de la centru la conducerea filialelor locale ....
Raspunde

Bbb

Acum 7 ani

E-manuela, esti o tuta proasta de impungi
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, ma simt onorata ca tu, care ești atat de "isteț" de dai cu capu-n perete si totuși nu te doare, catadicsești sa te cobori la nivelul meu...
Raspunde

Magda

Acum 7 ani

Cei care ati cistigat alegerile, sinteti multumiti sa va fie numai voua bine ? Egoisti pina in maduva oaselor , chiar frate sa va fie si nu va doare ? Cum puteti sa fiti fericiti cind majoritatea cetatenilor sint umiliti si nedreptatiti ? Ce simtiti cind va vedeti in oglinda? Ce spun copii vostri, sau gindesc si ei la fel ca voi ?
Raspunde

Magda

Acum 7 ani

Terea lup in cojoc de oaie ,cu fular rosu comunist !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus