Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Micile afaceri. Covrigul de Buia: rețetele bunicilor pentru nepoți

Micile afaceri. Covrigul de Buia: rețetele bunicilor pentru nepoți

În urma unui proiect cofinanțat din fonduri europene, în satul Buia al comunei Șeica Mare a fost înființată o patiserie cu produse ”100% naturale”, produse după rețetele cu care bunicile își mai răsfață, tot mai rar, nepoții.

În satul Buia, la doamna Maria Marin în curte, 20 de săteni vin zilnic la relativ noul lor serviciu: patiseria Covrigul de Buia. Covrigii simpli sau umpluți, salamul de biscuiți sau cozonacul sunt numai câteva din produsele care îți lasă gura apă numai gândindu-te la ele.

Produse naturale după rețete tradiționale

„Produsele noastre au un ingredient pe care nu ne este teamă să-l destăinuim și anume dragostea pentru bunici și dragostea pentru tradiție. Covrigii cu nucă și miere, merdenele, brioșele cu ciocolată și brioșe cu cacao sunt produsele pe care le oferim la rândul nostru, cu dragoste. Așa cum le-am învățat a le prepara de la bunicii din Buia”, spune Florina Canciu, reprezentanta patiseriei „Covrigul de Buia”.

covrigul-de-buia-1 La Buia, din mâinile a 20 de oameni, care lucrează în trei schimburi, ies zilnic zeci de preparate, de la pâine și covrigi, până la cozonac, salam de biscuiți și paste de casă. Toate acestea sunt realizate după rețete tradiționale adaptate la tehnicile moderne și cu ingrediente sută la sută naturale. „Noi nu punem conservanți sau amelioratori. Toate produsele sunt exact ca la bunica la țară”, menționează Florina. Printre covrigi cu nucă și miere, simpli sau cu semințe, își fac apariția și brioșele cu ciocolată și plăcinta cu varză. Produsul vedetă este reprezentat de un chec în trei culori, de care Florina spune că lumea e interesată deoarece e mai deosebit și nu-l întâlnești la tot pasul. Materiile prime care se folosesc la preparate sunt procurate direct de la producător. „Am căutat mereu furnizorul principal. Ouăle le procurăm de la oamenii din sat, iar făina o luăm direct de la moară, de la Boromir ”, explica reprezentanta patiseriei.

Calitatea înainte de preț

Imediat după implementarea proiectului, în 2015, produsele realizate la Buia au fost supuse mai multor teste în diferite spații de comercializare. Acestea au ajuns și la Piața Transilvania, unde oamenii care au gustat din ele au rămas de-a dreptul impresionați. De câteva luni, preparatele marca „Covrigul de Buia” ajung în mai multe magazine din Sibiu, Făgăraș și Alba. Mai mult decât atât, oricine dorește să guste din preparate poate să-și comande direct de la patiserie. „Prin rotație, toate preparatele noastre ajung în magazine. Acum, depinde foarte mult și de gusturile oamenilor. Poate într-un magazin se vinde mai bine salamul de biscuiți, iar în altul cozonacul”, spune Florina.

covrigul-de-buia-2 La preț de producător, un cozonac cu nucă este 16 lei, iar covrigii cu cașcaval ajung la 18 lei kilogramul. Cele mai scumpe preparate sunt bomboanele ”tip Raffaello” și Choux a la crème, pentru care trebuie să scoți din buzunar 20 de lei/kg. Pastele se vând cu 4,5 lei 200 de grame. „La început, lumea ne-a zis că prețurile sunt un pic cam mari la unele produse, dar după ce au cumpărat și gustat produsele și au văzut calitatea au zis că merită să dea mai mult cu un leu sau doi dar să știe că mănâncă ceva sănătos”, adaugă Florina.

covrigul-de-buia-3

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vecin

Acum 7 ani

Dupa ce am vazut maiourile alb-negru-gri in care lucrau brutarii n-am mai avut curajul sa cumpar paine de acolo. Aia fumau langa cazanul cu aluat.
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, da' azi nu mai produce nimeni produse "artificiale", ca mie tare mi-i dor?....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus