Alegerile parlamentare 2016, act contributiv la procesul de disoluţie statală şi identitară a României

Gavril Dejeu

Se pare că mulţi români apreciază statul şi societatea românească ca fiind într-un proces involutiv pe fondul unui fenomen de disoluţie. Constatare pe cât de gravă pe atât de reală şi îngrijorătoare. Teritoriul, populaţia, limba, cultura şi capacitatea economică sunt elementele esenţiale care definesc statutul şi identitatea unui popor. Am evoluat pozitiv pe aceste elemente începând cu jumătatea secolului XIX până la jumătatea secolului XX, de când, începând cu al doilea război mondial, continuând cu regimul comunist de ocupaţie şi în fine cu degringolada postdecembristă, România s-a aflat (se află) într-un proces istoric de involuţie.

Cel mai grav aspect se raportează la teritoriu. Se spune că 40% din teritoriul agricol (de cea mai bună calitate) al ţării este vândut străinilor. Cifra nu este sigură. Poate fi chiar mai mare. Extrem de grav, autorităţile statului nu deţin date verificabile. Pe lângă pământurile agricole se iau în considerare şi pădurile. Este cel mai grav fenomen cunoscut în istoria României şi cu cel mai puternic impact în procesul de disoluţie statală.

Populaţia României este într-un continuu proces de degradare structurală şi calitativă. Natalitatea scăzută, depăşită de mortalitate, contribuie la diminuarea corpului social. Emigraţia aşişderea. Dezorganizarea familiei însoţită de grave situaţii în sfera sănătăţăii şi educaţiei, conduc la o stare deosebit de îngrijorătoare în privinţa calităţii corpului social.

Limba şi cultura sunt masiv agresate de limbile şi culturile străine şi nu de cea mai bună calitate. Nu este aici vorba despre faptul că suntem încorsetaţi tot mai mult de fenomenul inerent al globalizării în plin proces de desfăşurare, căruia trebuie să-i facem şi noi faţă, ci despre faptul că în paralel şi concomitent, tonusul, rolul şi calitatea limbii şi culturii autohtone sunt neglijate, se degradează şi trec pe plan secund.

Potenţa economică a României este involutivă, în tot mai mare suferinţă, în ciuda afirmaţiilor că suntem pe un trend de creştere. Fenomenul se cuvine analizat deoarece influenţează decisiv restul factorilor care duc la disoluţia statală şi identitară. Industria (câtă şi de ce calitate a fost) ne-a scăpat din mâini, mare parte intrând şi ea în stăpânire străină. În condiţiile moderne nu se ştie cât succes am obţine pe tărâm industrial în lumea aprigii concurenţe cu ţări şi state mult mai avansate. Am fost, am fi reuşit să redevenim o putere agricolă dar vai, în loc să ne muncim pământul, îl vindem străinilor. Ne înstrăinăm tot ce avem, banii îi risipim, după care întindem mâna muncind pe proprietatea strămoşească înstrăinată sau cerşind de la stat. De unde să dea statul? Profitul ce se obţine din economia aservită străinătăţii este luat în calcul ca element al creşterii economice dar o ia razna peste hotare. Noi ne alegem cu salariile mai mult sau mai puţin mizere, iar la buget cu taxele şi impozitele. Pentru a face faţă cheltuielilor, statul se îndatorează în draci. Se spune că numai datoria externă a depăşit 90 miliarde Euro.

Aceste probleme cum şi altele asemănătoare ar fi trebuit să stea la baza preocupărilor, a aprecierilor legate de campania electorală şi de alegeri. Şi nu numai de către politicieni sau partide ci deopotrivă de populaţie, de alegători.

Cu alte cuvinte, să se întrebe : în aceste condiţii dramatice ce este mai bine de făcut? Să se pună însfârşit accent pe dezvoltare economică autohtonă, premisă în perspectivă de creştere a venitului naţional fie şi cu preţul unor restrângeri temporare la consum, sau să se acrediteze promisiuni de creştere spectaculoasă a consumului (salarii, pensii şi nenumărate stipendii sociale ademenitoare) în detrimentul dezvoltării economice? Era simplu de judecat că nu se poate optimal şi una şi alta.

Populaţia s-a împărţit. Cei 60% care nu s-au prezentat la urne n-au insomnii pentru soarta României, în consecinţă nici pentru soarta lor. Dar n-au nici drept de apel. Niţel peste jumătate din cei 40% prezenţi la urne au decis irevocabil că promisiunile ademenitoare valorează mai mult decât angajarea la muncă productivă, eficientă, la iniţiativă şi responsabilitate, chiar dacă examinate critic şi obiectiv, promisiunile n-au şanse de realizare, sunt pur şi simplu manevre electorale mincinoase. Da, dar ele vin ca o mănuşă pe coordonatele mentalitare istoriceşte împământenite ale întinderii mâinii; odinioară la boieri, la moşieri, la mari capitalişti, acum la stat. Se întreabă cineva că dacă nu se investeşte în economia autohtonă n-ai de unde cheltui? Se întreabă cineva unde ajungem dacă o ţinem tot aşa?

Puţini, foarte puţini se frământă cu astfel de întrebări. Se ignoră cu uşurinţă că dacă tot iei din desagă şi nu pui la loc, ajungi la fundul sacului. Tot astfel se ignoră un lucru elementar : starea şi puterea economică a unui stat sunt chezăşia progresului. Fără ele, cu un teritoriu zdrenţuit, cu o populaţie pe cale de înjumătăţire, degradată structural şi calitativ, cu o limbă şi cultură aservite străinătăţii, nu se poate spera decât la involuţia ai cărei martori şi actori suntem.

Comments

comments

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, “proces” inceput ghici cand? Odata cu ajungerea la
    a CDR-ului si instalarea guvernului Chiorbea, din care cu onor
    făceați parte…Va mai aduceți aminte de primele concedieri din
    Valea Jiului?….

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Radu

    Mai dejeu, nu stii cumva de ce Sibiul are Curtea de Apel la Alba Iulia? Iti reamintesc : din cauza unor avocati batrani, betivi, curvari, care la momentul votului erau sau beti sau mahmuri. Poti face completari, ca unul care ai fost acolo. Scrie despre prostiile tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Opinii
  • Contact