Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
5°C

30 de euro ca să renunți total la plastic. Made in Sibiu

30 de euro ca să renunți total la plastic. Made in Sibiu

Treizeci de euro costă setul de ambalaje ecologice inventat de o echipă de tineri din Sibiu, determinați să își trăiască viața cu zero reziduuri din plastic. Ideea a plecat de la Ioana Tănase, o tânără care s-a întors în România special ca să-și pună proiectul pe picioare. Nicio pungă de plastic nu mai folosește, astăzi, sibianca.

"Zero waste" este, deja, un concept familiar pentru societățile din vest. Oamenii încearcă să producă din ce în ce mai puțin gunoi, pe o planetă sufocată de deșeuri. Unele administrații europene, ca Elveția, impun chiar costuri mai mari la salubrizare pentru cei care produc mai mult gunoi. Până acolo, însă, schimbarea ține de fiecare în parte. Este crezul Ioanei Tănase, care știe că plasticul este cel mai nociv material uzual de pe planetă - nu se descompune nici în o mie de ani. Iar, într-un singur an, tânăra a calculat că ea însăși a folosit 3.500 de ambalaje. Era anul 2014, dar după ce a luat atitudine, a ajuns ca, în 2015, să folosească doar 21 de ambalaje. Apoi deloc, printr-un sistem inventat chiar de ea.

ioana-tanase-alternative-pungi-4

200 de pungi/zi/vânzător din piață

Fiecare vânzător din Piața Cibin consumă, zilnic, peste 200 de pungi din plastic. "Două-trei seturi consum, depinde ce vânzare avem. Asta înseamnă 100 de punguțe într-un set, faceți socoteala. La o legătură de verdeață, omul vine și ia punguță. Trebuie să le pui în pungi la oameni, că altfel... Așa s-a învățat omul la market. Așa i-au învățat magazinele", recunoaște unul dintre comercianți.

Per total, doar în Piața Cibin se consumă peste 10.000 de pungi în fiecare zi. Se adaugă piețele de cartier, supermarketuri, mici magazine... Într-un singur minut, au calculat activiștii de mediu, pe planetă se consumă două milioane de pungi de plastic. Doar 20% dintre acestea se reciclează, restul ajung pe străzi, pe câmpuri sau în oceane. Cifrele arată că deșeurile din plastic reprezintă 90% din totalul deșeurilor marine.

ioana-tanase-alternative-pungi-6

Înapoi acasă, pentru un proiect inovator

Ioana Tănase a rămas marcată de o imagine din timpul călătoriilor pe care le-a făcut: gunoaie și plastic. "Am văzut, la un moment dat, o imagine care a rămas cu mine. Era vorba despre un puișor de pescăruș, din atolul Midway, care este undeva pe lângă Hawaii, dar oricum, foarte departe de orice așezare omenească. Și puii de pescăruș erau hrăniți, de părinții lor, cu obiecte de plastic, din bucățele care erau confundate cu peștișori sau viețuitoare marine", spune sibianca.

Tânăra a fost convinsă, din acel moment, că omenirea trebuie să renunțe total la plastic. S-a îngrozit când și-a dat seama cât de multe ambalaje din plastic folosește ea însăși. "M-am gândit care este consumul meu săptămânal și am înmulțit cu 52. Și mai erau obiecte pe care le consumi anual, cum ar fi periuța de dinți, îți dai seama cam câte consumi pe an. Și am calculat matematic. Sunt în jur de 3.467", povestește Ioana Tănase.

Calculul a fost făcut în anul 2013. A ajuns, în 2015, să consume doar 21 de ambalaje din plastic. Primul obiect înlocuit a fost chiar punga din plastic. "Apoi am înlocuit peturile. Orice cumpăram, cumpăram în sticlă sau mi-am cumpărat, tot așa, o sticlă de oțel inoxidabil, unde pot să îmi pun apa", mai spune sibianca.

ioana-tanase-alternative-pungi-1

Ioana are 32 de ani și a terminat Facultatea de Economie și Marketing în România. A lucrat în mai multe țări, ultima oară în Belgia. A trecut la pasul următor: să convingă pe toată lumea că aceasta este calea către o planetă mai respirabilă. A inventat un set de opt ambalaje din materiale eco, pe care îl propune, acum, ca alternativă la ambalajele din plastic. Este proiectul Alternative, pentru care s-a întors în România și pentru care lucrează, acum, aproape exclusiv.

Oricine poate comanda setul de ambalaje eco, de pe site-ul indiegogo, unde a fost inițiată o campanie de foundraising. Pungile eco pot fi folosite și în supermarket.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 15133

Comentarii

25 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cl. Anul Politic

Acum 7 ani

Foundraising ? Încet-încet, înlocuiți limba română. Mai faceți și pe democrații !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cl. Anul Politic

Acum 7 ani

E drept că și site-ul e tot în engleză...s-a dășteptat rumânii.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ovidiu

Acum 7 ani

Fix in Romania s-au gasit si astia. Cea mai primitiva natie de pe continent. Cel putin periutele de dinti nu sunt o problema la noi intrucat sunt folosite extrem de rar.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

alzara

Acum 7 ani

Oh ,ce frumos e idealismul ! Când nu se găseşte o soluţie practică / rentabilă ,se numeşte patul lui Procust . Sper să fie o sursă financiară consistentă pentru ca tânăra peteche să ne aducă în oraş trei copilaşi ; pe rând ,desigur !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

mutu

Acum 7 ani

Ce vrei să spui că eu pricep mai greu?
Raspunde

Achim

Acum 7 ani

Bravo Ioana!
Raspunde

Maria

Acum 7 ani

Interesant! Succes!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

m

Acum 7 ani

@primul comentariu Cu ce? Ca in engleza e fundraising, nu found. Strângere de fonduri e ok, dar crowdfunding (la ce se referea de fapt autorul)daca e vorba de indiegogo, e putin mai dificil de tradus, chiar si in 3 cuvinte.
Raspunde

axel

Acum 7 ani

s-au trezit pulimile din Sibiu să critice munca extraordinară și inițiativa deosebită a acestor oameni. sunteți o populație de mizerbili, toți care găsiți motiv de comentat negativ la acest articol. îmi e rușine că sunt sibian, pentru că majoritatea populție este mult prea înapoiată, încuiată, imbecilizată dar cu nasul pe sus că vezi doamne orașul a fost capitală de căcat cultural europeană. un oraș cu evenimente doar pentru prostime fiindcă asta e în oraș, se oferă ce se cere. țâțe goale blonde oxigenate și tot tacâmul. iată, când vezi o inițiativă mult prea departe de nivelul de înțelegere, arunci cu păreri de retard. ăsta e sibianul, un mizerabil! bravo ioana, bravo mihai! avem nevoie de mai mulți oameni ca voi, ce ne dau speranță că într-o țară înapoiată precum a noastră, mai sunt vizionari și mai ales, ceea ce nu pricepe prostimea, oameni cu simț civic foarte dezvoltat deoarece protejarea planetei respectiv distrugerea ei (ce fac majoritatea), ne afectează pe toți.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 7 ani

daca e asa de toxic Sibiul pentru tine...esti un om liber...oamenii si-au spus parerea...aia e parerea lor...buna sau rea...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, ce ai cu blondele? Sa le facem si la astia statuie?
Raspunde

Ghanem Alexe

Acum 7 ani

Excellente initiativa! Curaj si putere pentru a lupta mai ales cu mentalitatea!
Raspunde

Pravale Baba

Acum 7 ani

Stimati, nimic nu e bun pentru voi. Tot urmaresc cu stupoare comentariile. Negativ, negativ .... si iarasi negativ. Buna dimineata, a trecut campania electorala!!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, da de ce ar fi ceva bun? Mai bine ne bagam picioarele in tot si toate. Sa facem un exercitiu de gandire
Raspunde

Anca

Acum 7 ani

Ce e cu negativismul acesta, domnilor? Da, Romania este inca o tara care a ramas mult in urma, dar sunt oameni care fac eforturi sa schimbe ceva. Comentariile acestea fara sens fac parte din categoria lucrurilor care ne intoxica natia. Totul este criticat, ne plangem de orice, dar stam comozi in fata televizorului fara sa facem nimic. Bravo, Ioana pentru initiativa ta. Am inceput si eu sa elimin plasticul din viata mea si sa fac tot ce pot pentru aceasta planeta. Chiar daca efortul unei singure persoane este nesemnificativ, comportamentul este cel care atrage dupa sine comportamente similare, asa ca sper intr-o lume mai verde. Sper sa reusesc in curand sa achizitionez setul tau de ambalaje ecologice. Succes!
Raspunde

m

Acum 7 ani

@axel si Andra Ho mah, numa un comentariu negativ a fost, plus comentariul criptic al lui alzara Pe de alta parte, axel, in mod ironic, infatiseaza prin el insusi exact pe aia pe care-i critica
Raspunde

Ovidiu

Acum 7 ani

Ma baieti. Uitati-va putin in jurul vostru cand iesiti pe strada. Nu numai in Sibiu. In toata tara. Nenorocitii astia de politicieni cu concurenta intensa a statelor europei au reusit sa imbecilizeze aceasta natie. Suntem un popor pierdut. Daca printr-o minune am avea de acum o scoala cu adevarat de calitate ar trebui cel putin 20 de ani ca sa se vada efectele ei pe termen lung. Eu cand am zis ca suntem cea mai primitiva natie am spus-o cu o foarte mare parere de rau. Dar din pacate asa este. Ultimele alegeri sunt dovada clara a acestui primitivism: inconstienta, ignoranta, prostie si lasitate. Atitudinea noastra trebuie sa fie de recunoastere in primul rand. Sa vedem unde ne aflam in sec 21. Plasticele sunt ultima noastra problema, credeti-ma.
Raspunde

Vlad Boldan

Acum 7 ani

Bravo! As fi mandru sa reusesc sa nu mai folosesc plastic.
Raspunde

mihai

Acum 7 ani

felicitari si succes cu proiectul!
Raspunde

Adriana

Acum 7 ani

Felicitări /Știu că nu o să te impresioneze comentariile negative (si e bine așa ) .Urmeaza-ți visul și o să fie bine .Incă odată felicitări !
Raspunde

m

Acum 7 ani

@ovidiu Unii oameni traiesc in lumea reala, nu in valea plangerii, ca tine. Parte a educatiei de care zici e si sa-ti pese de plastic. Pai unii din afara daca aud ca intr-o tara UE plasticul e ultima problema, abia atunci o considera tara primitiva. Toate sunt legate, educatia nu se face doar in scoala aia, ca asa asteptam aia cel putin 20 de ani sa se schimbe ceva, timp in care ne plangem de orice lucru mic bun, pentru ca nu e destul de mare sa schimbe ceva. Multe lucruri mici conteaza si ele.
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, unii inca mai cred! Cred, creduli fiind, ca traiesc intr-o "lume reala" dar, traiesc un "vis"...visul vietii lor....
Raspunde

Ela

Acum 7 ani

Nu inteleg. Copii astia vor crowdfunding ca sa vanda sacose de panza?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus