Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Șoferii de peste 70 de ani vor avea permisul auto valabil doar un an

Șoferii de peste 70 de ani vor avea permisul auto valabil doar un an

Șoferii care au împlinit vârsta de 70 de ani vor fi obligați să efectueze un control medical anual pentru a primi dreptul de a mai conduce o mașină pe drumurile publice, permisul lor auto urmând astfel să aibă o valabilitate de 1 an și fiind prelungit ulterior cu câte 1 an, în funcție de rezultatul controlului. Astăzi, permisul lor auto este valabil 10 ani,  scrie profit.ro.

Modificarea în acest sens a legislației rutiere a fost pregătită în Parlament în această lună, sub forma unui proiect de lege, de către un deputat care a fost reales, în decembrie, pentru încă un mandat de 4 ani și care își va susține ideea și în dezbaterile din noul Legislativ.

Limitarea valabilității este argumentată prin faptul că datele statistice indică numeroase accidente rutiere provocate de persoane care au atins vârsta de 70 de ani, din cauza înrăutățirii stării de sănătate care survine în intervalul celor 10 ani în care, astăzi, carnetul auto le este valabil. Limitarea este astfel văzută ca o garanție a siguranței atât pentru șoferul în vârstă, dar și pentru celelalte persoane din trafic.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 5349

Comentarii

18 comentarii

Graur

Acum 7 ani

Bun, de acord, dar având în vedere motivarea inițiativei legislative care se referă la numărul de accidente/categoria de vârstă, ar trebui ca cei între 18 - 35 de ani sa fie verificați săptămânal. Măcar psihologic, dacă nu chiar psihiatric.
Raspunde

Matyas Andrei

Acum 7 ani

NU ESTE ADEVARAT persoanele cu varsta de peste 70 ani nu au comis abateri sau infractiuni pe drumuriile publice-acest lucru a facut un tembel ca sa faca si el ceva sa justifice milioanele de lei pe care primeste degeaba!sa fie rusine-concret cate infractiuni au comis persoanele respective din cat?
Raspunde

o cititoare

Acum 7 ani

sunt de acord cu opiniile d-lor graur si matyas andrei intrucat majoritatea accidentelor rutiere nu sunt comise cei peste 7o de ani ei conducand cu multa prudenta respectand disciplina rutiera.
Raspunde

Gargantua

Acum 7 ani

Majoritatea fiind soferi de Duminica, facand putini km, necontribuiind la vanzarea de carburanti si incurcand traficul (de cele mai multe ori) mi se pare normal a li se baga mana in buzunar , chiar daca acest lucru e fortat :) Treaba e destul de simpla : costurile de depalasare pe un km echivalent trebe sa fie cam la fel indiferent de varsta...
Raspunde

NICU

Acum 7 ani

Cel care a propus a discutat cu părinţii, bunicii şi rudele sale peste 70 de ani dacă sunt de acord?
Raspunde

gheorghe

Acum 7 ani

Probabil ca dumnealui nu are nici mama nici tata !
Raspunde

sofer

Acum 7 ani

In alte tari sunt soferi aproape de 100 de ani .Problema nu este a soferilor ci a idiotilor alesi care nu inteleg ce inseamna infrastructura si dau vine pe oricine si orce .Doar atat stiu , prostie cat incape doar in Romania.Votati idiotii cu ciurda.
Raspunde

Sofer

Acum 7 ani

Statisticele arata ca cele mai multe accidente le fac soferii intre 18-35 ani, cu acestia cum procedam ?.Mai sunt si inconstienti care se urca la volan fiind bonlavi,o vina o au si cei din jur care nu ia atitudine.
Raspunde

Ion

Acum 7 ani

Statistica spune: "... din cei peste 10.000 de soferi care au fost implicati (nu neaparat vinovati) in accidente urmate cu vatamari corporale sau deces, peste 6.400 detineau permisul de conducere de mai putin de noua ani. Dintre acestia, 4.159 dobandisera dreptul de a conduce in urma cu mai putin de patru ani"... "numarul soferilor cu peste 20 de ani de experienta implciati in accidente rutiere a fost, anul trecut, de numai 573." Sa respectam proportia rezultata: aprox 1-10. Cei cu vechime carnet de peste 20 de ani sa faca verificarea la 10 ani, iar cei cu vechime carnet sub 9 ani sa o faca anual.
Raspunde

Mihnea

Acum 7 ani

Eu as legifera verificarea medicala psihiatrica precum si o evaluare a IQ - ului a celor ce aspira la functia de parlamentar. Costurile verificarii (la fiecare 6 luni), obligatoriu, sa cada in sarcina aspirantului sau "alesului" (dupa caz). Poate s-ar mai elimina astfel o parte din sinecuristii iresponsabili si tampiti care huzuresc acolo pe banii nostri. Este o rusine nationala ca nu se instituie un filtru care sa selecteze adevarata crema demna de a activa in acest for important si este loc (perpetuu !) pentru toate cazaturile.
Raspunde

Boghez Ionica

Acum 7 ani

Ionica Nesimtitule,de parlamentar,tu asa vrei sate faci remarcat luindu-i permisul auto lui tatast-0,sa nu se mai poate duce la piata,la doctor si in wikend.Tiganul cind a ajuns imparat intii pe tata-so la spinzurat. Fa si tu o propunere de lrge,care sa imbunatateasca viata rominilor.nu s-o mai inrautatesti.Conducerea auto era una din ultimile placeri ale virstnicilor,iar tu prapaditule le-o iei si pe asta ? Doamne ajuta ca in parlament sunt si oameni care au o judecata sanatoasa si o dsa se opuna unei astfel de propunere besmetica
Raspunde

Tu es stultior quam asinus

Acum 7 ani

Buna! Nenea, freaca-i-o lu' Ra! Da' freaca, freaca-i-o bine-bine, ca si cum ai freca-o pentru tine....
Raspunde

Boghez Ionica

Acum 7 ani

nU BATRINII VIRSTNICI ,CEI ce au peste 70 de ani ridica procentul de accidente grave in Romania.Intereseaza-te si tu si punete la punct cu statisticile politiei rutiere
Raspunde

Acasim Uleg

Acum 7 ani

O noua taxa - dati cu o mana si luati cu doua, birocratie mai mare - celor carora va adresati sunt pensionari si cu venituri limitate. Initiati un proiect de lege prin care sa ne rotim toti in Parlament pentru a beneficia si ceilalti cetateni privilegii.
Raspunde

ralu

Acum 7 ani

De ce nu dati numele acestui-PAR-lament-ar,sa aibe lumea unde sa scuipe-aceasta minte bolnava-un handicapat-nu stiu cum de l-au pus pe liste pentru a fi ales.Asta nu reprezinta neamul nostru,daca ne uraste.dece iti urasti parintii mai neispravitule@?
Raspunde

ADY

Acum 7 ani

Asa o prostie parlamentara, mai rar.....Cine este nesimtitul asta care a propus o astfel de aberatie ?! Pai du-te bai netotule in Ungaria sau Austria (ca sunt aproape) si o sa vcezi cati soferi sunt trecuti de 9o de ani ! Masina pentru ei este o necesitate, nu un lux inutil.....dar tartacuta acestui idiot (cum dreacu a mai fost ales-pe baza valului general PSD ?!) .Dobitocule, si tu o sda ajungi la 70 de ani si nu o sda mai ai sofer platit din banii nostri !
Raspunde

Lazarov Tomislav

Acum 7 ani

URMARESC STIRILE LA POSTURI TV MAI CUNOSCUTE ;INACA NU AM VAZUT UN ACCIDENT DE MASINA PROVOCAT DE U VARSTNIC ;DIN CONTRA .
Raspunde

gheorghe

Acum 7 ani

Iata macar doua aspecte: 1.- Iata cine comite accidentul ! (sofer 22 de an care nu se asigura ...) 2.- Cine este victima si suporta consecintele neatentiei conducatorului auto : varstnic -63 ani ! 3.- Opimia unui alt conducator auto - il citez : "Ce cauta cu bicicleta pe vremea asta? Sigur nu avea nici vesta." Acest "om" de buna seama va face curand o "nefacuta" cu o astfel de atitudine si de judecata mentala. Si, astea ne sunt - din pacate, reactiile . A se vedea : http://www.turnulsfatului.ro/2017/02/06/biciclist-ranit-usor-i-a-deschis-portiera-in-fata/
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus