Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Stelian Gal a încetat din viață

Stelian Gal a încetat din viață

Fostul director general al Transelectrica, Stelian Gal, a încetat din viață în noaptea dinspre miercuri spre joi.

Stelian Gal a încetat din viață la spital, în urma unei boli care s-a dovedit incurabilă. Trupul său neînsuflețit a fost depus la capela Cimitirului municipal Sibiu, înmormântarea fiind programată sâmbătă.

În perioada 1998 – 2011, Stelian Gal a condus, pe rând, din postul de director general compania națională Transelectrica, dar și filiala sibiană a societății de transport a energiei electrice. Din 2011, Gal a devenit manager al Centrului român al energiei, poziție din care a inițiat mai multe proiecte destinate comunității sibiene. Cel mai important dintre acestea – rămas însă la stadiul de inițiativă – este Sibiu Smart City, demarat în parteneriat cu administrația municipiului Sibiu. Proiectul pilot demarat în 2013 avea drept scop eficientizarea consumului de energie, inclusiv prin diversificarea tipurilor de producție a energiei sau de consum al acesteia: optimizarea energetică a clădirilor, dezvoltarea transportului electric în oraș și implementarea tehnologiilor legate de «smart grids» (rețele inteligente).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Antreprenor

Acum 7 ani

RIP :(
Raspunde

Nicu G

Acum 7 ani

Sincere condoleante familiei! Un om deosebit, foarte apreciat de prieteni, care a vrut mereu sa faca bine oamenilor din jur!
Raspunde

Petrovici Vasile

Acum 7 ani

Dumnezeu sa-l odihneasca! Sincer imi pare rau. A fost un om deosebit.
Raspunde

Cristi

Acum 7 ani

Cutremurati pana in adancul sufletului am aflat cumplita veste a plecarii dintre noi, la cele vesnice a celui ce-a fost dl. Stelian Gal. Dumnezeu sa-l aseze in loc special, de unde sa ne vegheze pe noi, cei ce l-am iubit si pretuit! Sincere Condoleante Familiei !
Raspunde

Rus Ileana

Acum 7 ani

Am avut ocazia sa- l cunosc cand am acfivat in cadrul Asociatiei LUCRUL SUB TENSIUNE. Un om si un profesionist deosebit! Dumnezeu sa-l odinneasca!
Raspunde

bit

Acum 7 ani

De ce boala a murit, saracutul? Oricum, despre morti se cuvine sa spunem numai de bine, indiferent ce au facut ei in timpul vietii. Intr-adevar, a facut numa bine celor din jurul sau. Rusine sa le fie celor care l-au denigrat in timpul vietii, pe plan profesional. Hodina usoara, pe cat posibil!
Raspunde

Dani Sorescu

Acum 7 ani

Devastat. Un om bun , integru, cu verticalitate. Bunic, tată... nu am cuvinte să-mi exprim durerea.
Raspunde

Cosmina

Acum 7 ani

Un om de nota 20. Dumnezeu sa-l odihneasca!!! :(
Raspunde

Cristiana Zirnovan

Acum 7 ani

Dumnezeu sa Il odihneasca ! Mare pacat, s-a stins un om de o calitate extraordinara, un adevarat domn, un suflet mare, oameni ca el putini mai exista in ziua de azi, ! Dumnezeu sa Il ierte si sa Il odihneasca!
Raspunde

Licenta_sase

Acum 7 ani

Un om carea facut bine celor din jurul sau. Dzeu sa-i bata pe ai de l-au denigrat pe plan profesional.
Raspunde

AP

Acum 7 ani

De acord. Ce mai conteaza o licenta amarata, acum, la apusul acestui mare OM, care a facut bine tutulol renelistilor apropriati lui. Omagiu acestui mare patriot, care a servit tara de la Bruxelles si nu numai.
Raspunde

Carmen

Acum 7 ani

Dumnezeu sa îl odihnească în care pace.Un suflet mare si un profesionist!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus