politie iarna circulatie

Sibieni înzăpeziți în Harghita. Au fost direcționați greșit de GPS-ul autoturismului

Trei sibieni au rămas înzăpeziți vineri seara pe un drum lăturalnic din zona Șicasău-Zetea. Ei au fost direcționați greșit de GPS-ul autoturismului și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de la ISU Harghita pentru a-i îndruma către drumul principal.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru Agerpres că autoturismul în care se aflau doi adulți și un adolescent de 15 ani a fost găsit la aproximativ 10 km față de drumul principal. Aceștia erau din Sibiu și doreau să viziteze fosta vila de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu, aflată într-o zonă forestieră, dar GPS-ul autoturismului i-a direcționat greșit și când au văzut că nu-și mai pot continua drumul, au cerut ajutorul la numărul de urgență 112.

Un echipaj ISU de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială complexă de primă intervenție a ajuns la fața locului, i-a găsit pe cei trei în stare bună și i-a direcționat spre drumul principal, de unde își vor continua drumul.

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact