circulatie-iarna-zapada-copii-scoala-3

Cum explică Ștefan Firu, șeful Inspectoratului Școlar, decizia de a NU  închide școlile astăzi

Foarte mulți părinți din Sibiu s-au arătat astăzi nemulțumiți de faptul că Inspectoratul Școlar Județean Sibiu nu a închis școlile din cauza gerului extrem. O parte din aceste nemulțumiri au ajuns și pe adresa ziarului nostru.

Turnul Sfatului a stat de vorbă cu Ștefan Firu, inspectorul școlar general al ISJ Sibiu, pe această temă.

”Poziția mea este următoarea. Eu am obligația să ofer elevului toate condițiile pentru buna desfășurare a cursurilor. Acolo unde n-au fost îndeplinite condițiile, în cazuri concrete și punctuale – cum este grădinița de la Sadu, s-au întrerupt cursurile. Dacă părintele îl trimite sau nu-l trimite pe copil, dacă trotuarele sunt deszăpezite sau nu, dacă drumurile sunt deszăpezite sau nu, nu mai este problema mea. Problema mea, și nu știu de ce părinții nu se adresează direct Inspectoratului Școlar când au astfel de dileme, problema mea ca inspector școlar general și director este să asigur condițiile bune de desfășurare a cursurilor. Noi ne-am îndeplinit datoria și asta nu are nimic de-a face cu temperatura de afară. Dacă părintele nu vrea să-și trimită copilul la școală, cum am auzit că e veselie mare în București, e decizia lor. Eu cred că așa este normal, aceasta este o stare de normalitate, nu e treaba mea ce fac alții în Iași, București sau Craiova. Peste zece zile copiii au vacanță. Dacă le mai întrerupem o săptămână cursurile, când mai învață? Din moment ce avem căldură și îndeplinim toate condițiile necesare pentru desfășurarea normală a activității, de ce am întrerupe-o?”, a declarat Ștefan Firu.

Șeful ISJ a mai spus că a fost în contact cu toate școlile din județ și cerința principală a fost ca în sălile de clase să fie o temperatură de minim 24 de grade Clesius. În câteva cazuri răzlețe, precum la grădinițele din Sadu, Loamneș  sau la Bungard, centralele termice nu au făcut față gerului și doar în aceste cazuri speciale copiii nu vor face școală până nu se rezolvă problemele.

Pe de altă parte, spune Ștefan Firu, au existat unități de învățământ din județul nostru care au oferit zilele acestea copiilor ceai cald, iar majoritatea școlilor au desfășurat activități cu copiii în pauze, fără a-i lăsa să iasă afară, în frig.

30 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cititor

    Mai bine sa explice de ce nu se ma poate tine “scoala dupa scoala” in incinta scolilor in Sb, dar in alte judete se poate !!!
    Poate ma insel dar, dupa pungile de sub ochi si privirea “agera” este aproape explicabila atitudinea … Sau este doar o “poza proasta”?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Parinte

    Clar ca zapada de afara.
    Sa vedem cum justifica si recupereaza colegii dlui din alte judete absente 1 saptamana doar ca e iarna si ca unii nu sunt in stare sa deszapezeasca!

    Din pacate normalul a devenit anormal si invers.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Corina

    Dar copii se teleporteaza pana la școală?. Eu am un copil cu astm bronșic și este nevoit să meargă cu 2 autoubuze ca să ajungă la școală. Iar în sălile de clasă au stat cu gecile pe ei. Unde sunt cele 24°?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Parinte cu clase incalzite

      Da de ce nu merge la scoala de care apartine???? In cartier??? Ca l-ati dat la vreo scoala snoaba? Su de ce nu sunt incslzite clasele? Discutati cu dir nu cu presedintele. La noi a fost asa de cald ca a venit copilul cu bluza in ghiozdan .Pp ca nu- i adolescent ca in acest caz se- ncslzeste el cu ceva pana la liceu…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana-Gabi G

    Oare cum poți caracteriza un om după felul în care arata!!
    Pungi la ochi și altele….critica este ușoară dar sa faci ceva cu adevărat,este greu!
    Pungi la ochi are toată lumea 80% din populație…Sa nu credeți ca este ușor sa ai atâtea scoli subordine și sa i mulțumești pe toți…
    Asa ca,lăsați omul sa și facă datoria și nu mai criticați voi cei care va credeți fără păcat!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alt parinte

    Sigur copii care au fost in aceste doua zile la scoala sunt viitorul tarii pentru ca au invatat acum mai mult decat au invatat tot semestru. Sa fie de la ger oare?

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cris

    Ambitii politice. Noi trebuie sa dovedim Bucurestiului contrariul. Pe sanatatea copiilor si a nervilor nostri. Daca venea Turcana prima cu ideea, era excelent! Dar asa, trebuie sa-i dovedim lui Firea ca sibienii pot! Sa le fie de rusine edililor din Sibiu! Ati pus mai presus ambitia si mandria politica decat sanatatea copiilor nostri! Rusine!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        elev

        până*, ltie se pare ca ti s-a dat vacanta atat de lunga incat n-ai prins lectiile alea, comunist infect. Prin iarna nu deduci direct ca sunt -30 de grade, cap sec, nu-i ca si cum toate iernile au fost cu -30 grade. Avem aceeasi temperatura cu Antarctica, incompetentule, copiii de gradinita si de scoala primara nu pot fi expusi la -30 de grade, ca n-au organismul la fel de puternic, foloseste-ti dracu creieru ala de “brotac”, papagalule.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ContraFiru

    Incompetent. Sa ne spună și de școlile unde nu au reușit sa ajungă dascălii datorită frigului, iar copii au mers la aproape -30 grade la scoli și i-au așteptat chiar și 1-2 ore.
    Acestea nu le știe ? Deficaredata când sunt probleme contradictorii nu a reușit sa rezolve profesional. Ieri spunea ca se analizează situația, a mai dat și comunicatul de presa cu hotărârea care a luat-o, desigur ca nu.
    Problema cu Scoala după Scoala lafel rezolvată, ascuns in spatele comunicatelor de presa, și suntem printre singurele județe unde șeful ISJ nu are curajul de a lua o hotărâre, poate doar cele impuse, atât, fără autoritate.
    Oameni ca el găsim in aproape toate instituțiile publice, oameni de 2 lei, ca restul s-au saturat și au plecat la privat.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Apofys

    Din cate vad eu nici cum nu i bine. Asa ca bine a facut generalul ca a luat o decizie dreapta dupa parerea mea si in acelas timp tipica dansului – cu personalitate!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Coco

    Nu inteleg cu ce s-a pus in pericol sanatatea copilului? Ploua,ninge sau e soare parintii pot decide daca sa duca copilul la scoala sau nu. Din cate stiu parinti nu sunt amendati pe baza absentelor asa ca nu inteleg revolta asta in masa “ca la sibiu se merge la scoala ca noi suntem mai smecheri”, daca sunteti de parere ca e prea frig nu il mai duceti.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonim

    Daca inchidea scolile cum isi mai dadeau demisia in 9 ianuarie directorii interimari numiti in 20 decembrie, ca sa vina de azi tot pilele ISJ-ului si ale partidului? Deci n-ati inteles dragi sibieni ca grija nu era pt copii ci pt sistemul aiurea de numire si matrasire a posturilor de directori…

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Săndel

    Eu propun să închidem școlile până în aprilie, când se face mai cald.
    Acum serios: hai să nu mai fim așa niște amețiți: am fost ieri toată ziua pe afară, cu treabă prin diverse sate în județ și nu chiar mureai de frig. Da, îți trebuie niște mănuși, încălțăminte adecvată, izmene și o haină suficient de călduroasă. Drumul de acasă la școală durează cel mult 30 de minute în Sibiu, care în cele mai rare cazuri se parcurg doar pe jos. Mi s-ar părea aberant să închidem școlile pentru că e o țâr mai frig.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lau

    Mai jos de -20 C inseamna ger. Ar trebui sa se stabileasca prin lege ca atunci cand temperatura se prognozeaza a fi mai jos de -20 C scolile sa fie inchise. Asa se procedeaza in tarile civilizate.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    marian

    unde ai auzit tu ca la -20 de grade se inchid prin lege scolile? in tarile alea civilizate de care spui tu medicul iti recomanda sa dormi iarna la 18 grade in casa nu la 25 cum se doarme la noi.
    Oare parintii de acum nu-si mai amintesc de iernile din copilarie cand ningea cate un metru si erau zile intregi de ger, iar cea mai mare pedeapsa pe care o puteai primi era sa te tina in casa in timp ce toti copiii erau afara la zapada? Atunci oare cum am putut trai ???

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    elevu'

    Citat din marele clasic in viata, Firu: “Dacă părintele nu vrea […], e decizia lor”. Asa se exprima seful peste educatia din Sibiu. Cum a scris cineva mai sus, l-o fi intervievat la o nunta, poate se uitase prea adanc in sticla…

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Rococo

    Am citit toate comentariile si trebuie sa imi spun si eu parerea. Legat de ce a spus dl inspector, ca s-au asigurat conditiile in scoli, min 24 grade, fals! Stiu scoli cu 10 grade in clasa!! Ca nu e problema dansului ca nu s-a facut dezapezire…stiu ca fiecare institutie trebuie sa dezapeseasca trotuarul din fata cladirii…iar la scoala de langa mine nu a fost dezapezit!! Oare cei din Bucuresti nu puteau face 24 grade in clase sau datorita faptului ca nu pot ajunge la scoala au suspendat cursurile??!!
    Raspuns pt dl Sandel: ziceati ca nu era chiar asa frig daca aveati imbracaminte si incaltaminte adecvata. Dvs credeti ca bietii copii care fac naveta la sate au asa ceva??!! Stiti cum vin bietii imbracati pe gerul asta?? Mai mult, au asteptat microbuzul scolar in drum cam o jumatate de ora!!
    Sa le facem ceai??! Cu ce?? Apa a inghetat la unele scoli, nu era apa la baie, la toalete…
    Raspuns pt Coco: Daca hotarasti ca parinte sa il ti acasa, in 2 zile are nota scazuta la purtare(10 absente-
    1 punct).
    Si da, luni nici fiul meu nu a facut 2 ore ca nu au ajuns profesorii. Marti l-am tinut acasa!

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sony

    vorbeste lumea ca, marele firu cheama la covoru rosu cadrele care posteaza pe facebook despre nemultumirile institutiei…reprosandu-le ca strica imaginea institutiei pe care el construito cu sudoarea MUNCII LUI…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact