parc-magura-cisnadie-foto-google-street-view

Primăria din Cisnădie va ridica anul acesta un centru Spa. Și pregătește primul hotel

1,5 milioane de euro va fi suma alocată de Primăria Cisnădie pentru ridicarea unui centru de tip Spa în Parcul Măgura al orașului. Primarul Gheorghe Huja speră ca inaugurarea acestui centru să aibă loc anul acesta.

Viitorul centru de tip Spa cu o suprafață totală de aproximativ 1.000 de mp va fi construit în zona Parcului Măgura (după blocurile ANL din Cisnădie – vezi foto). Primarul aproximează că investițiile necesare vor fi de aproximativ 1,5 milioane de euro, bani care provin din bugetul local.
”Proiectul este finalizat 90%, săptămâna aceasta vom discuta ultimele detalii. Așteptăm apoi să fie finalizate atât proiectul, cât și avizele necesare pentru a lansa procedura de atribuire a contractului de execuție. Planul meu ar fi ca acest Spa să fie finalizat până în luna decembrie 2017”, declară Gheorghe Huja pentru Turnul Sfatului.

Tarife ”de bun simț”

Potrivit primarului, planul viitorului SPA include un bazin ”semi-olimpic”, cu o lățime de 15 metri și o lungime de 25 de metri, sală de fitness, saună, sală de masaj și loc de joacă pentru copii. Politica tarifară nu a fost, deocamdată, discutată în detaliu. ”La handbal, biletele costă 5 lei la peluză și 10 lei la tribuna oficială. La ștrand, un bilet este trei lei pentru copii și șase lei pentru adulți. La patinoar, cinci lei pentru copii, zece – pentru adulți. La fel ca și aceste proiecte, nici pentru Spa nu vrem să impunem tarife mari. Vor fi prețuri de bun simț să se folosească lumea de acest Spa. Pentru că aceste investiții sunt pentru cisnădieni. Tarifele vor fi aprobate de Consiliul local, dar nici nu mă gândesc la sume astronomice”, spune Huja.
El admite că este posibil ca acest Spa să fie dat în administrarea unei societăți comerciale private. ”Mai întâi vrem să demarăm investiția și vom decide mai apoi. Dar trebuie să avem în vedere că s-ar putea să fie dificil ca Primăria să administreze și o casă de cultură, și un ștrand, și un patinoar și un Sspa, de exemplu. Această dare în administrare este o gândire mai de viitor, să spun așa. Primăria să își ia partea leului pentru amortizare, iar de restul să fie menținute în funcțiune aceste investiții. Dar, repet, nu este o decizie discutată măcar”.

Un hotel. Tot de Primărie plătit

Dacă pentru anul acesta este programată execuția centrului spa, pentru anul viitor ar putea fi demarată o nouă investiție într-un prim hotel al orașului Cisnădie. Planul acestui hotel ar urma să fie dezvoltat pe cei aproximativ 3.000 de metri de teren existenți lângă sala de sport din Cisnădie. ”Inițial, pentru acest teren am căutat un investitor, care să primească această suprafață în condiții clar stabilite pentru ridicarea unui hotel. Dar nu am găsit un astfel de investitor. Și atunci, dacă vom avea bază legală și vom avizele necesare, vom demara noi investiția”, arată Huja.
El spune că o astfel de inițiativă din bani publici are nevoie de avizul Guvernului, pentru a cărui obținere au fost demarate primele discușii. ”Cisnădia nu are niciun hotel. Și avem o problemă destul de complicată cu societățile străine de pe raza orașului Cisnădie, ai cărei reprezentanți sunt nevoiți să meargă la Sibiu. În plus, mai sunt cei care vin la Cisnădie cu activități sportive, cum sunt echipele de handbal. Și multe alte astfel de situații, în care cei care vin la Cisnădie trebuie să se cazeze la Sibiu. Avem nevoie de câteva avize de la Ministerul Turismului, din partea Guvernului, pentru a investi bani publici într-un hotel. Anul acesta avem în plan doar discuțiile, eventualele avize și proiectarea hotelului. Eventual și accesarea unui mic împrumut pentru asigurarea finanțării”, mai arată Gheorghe Huja.

Foto: Google Street View

Comments

comments

42 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Tu es stultior quam asinus

      Bah bou da balta, tu crezi ca Huja-i prost sa faca drumurile din Arhitecților, ca apoi sa vina baba Astrid si sa treacă cartierul in subordinea Primăriei Sibiu?
      Poți sa-ti uiți bah, si tu si toti amărăștenii ce va făcurăți cotețe in câmp.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Tu es stultior quam asinus

          Bah, javra sa-i spui fiului ma-ti, te-ai pripășit si tu pe aici ca un câine rebegit de sărăcie.Nu-ti spuse ma-ta la plecare între străini sa stai cu capul plecat, ca sabia nu-l taie?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Linux

    Aeroport pe cand? Sa nu mai mergem pana la Bucuresti…
    Nu le mai duceti pe handbaliste la Marinica? Le duceti la hotel acum. Bravo!
    Sunt drumuri de pamant, drumuri denivelate, drumuri cu gropi si astia nu mai stiu cum sa spele bani

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    horsti klein

    Camatarul semianalfabet huja ghita si slugile lui din primarie nu-s in stare sa curete vaile orasului care-s pline de balarii de 3 metri si peturi ,in schimb lui ii arde de spa si hotel ,a luat-o razna paranoicul asta ,in loc sa refaca toata canalizarea orasului .facuta gresit acum 2-3 ani de o firma de bozgori incompetenti .DNA …baga cate o vizita si pe la primaria Cisnadie…ca ai de lucru serios acolo!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    ..cei care locuiesc in cartierul Arhitectilor,mergeti toti in Cisnadie sa va luati de primarul vostru ca va face Spa in loc sa va luati de primarul Sibiu-ului ca de el apartineti

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @Sibian : esti prost,. Sunt 3 entitati de vina pt calamitatea din zona Cimitirului formata din cart Arhitectilor ce e pe partea stanga si apartine de Cisnadie si Sibiu pe partea cimitirului, entitati reprezentate de Mare Primar Mafiot Huja, Baba “Dezapezirea” Fodor si Mizerabili de la Consiliul Judetean .Daca si Sibiul e de vina…de ce sa nu te iei si de ei ? Noi nu facem discriminari…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    @cisnadian fara acte.esti prost tu….ce are cimitirul cu zona aia.Primaria Cisnadie inainte sa dea avize de constructie trebuia sa rezolve infrastructura zonei..iesire spre dedeman de exemplu,si pe langa cimitir spre Dumbravii in colaborare ce Sibiu-ul.Eu am zis doat sa mergeti la primarul vostru,sa nu sa se mai sparga toate oalele in capu” la Fodor

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @sibian : Iti mai fac pe plac o data…pt ca continui sa vorbesti prostii : Pe partea cu Cimitirul e Sibiu, pe partea cealalta Cisnadia. Tot ce e dupa Cimitir….cartierul ala mare de se duce pana la padure e tot Sibiu jane ! Primaria Sibiu a dat avize peste drum de Arhitectilor haotic….la fel ca si Cisnadia. Primarita fantastica de la Sibiu e in aceasi masurea responsabila ca si Primarul Mafiot de la Cisnadie sa rezolve problema de infrastrucura. Si sa te mai luminez odata iti spun asa : Aia de au case pe partea cu cimitirul….care in viziunea multora fac parte din Cartierul Cisnadian Arhitectilor…da ei de fapt sunt in SIBIU…..cine le face drum si infrastructura…..Cisnadia ? Eu zic sa te informezi inainte …..ca poate dusmanu’ acuzator de care vorbesti ….e chiar fratele tau sibian 😉

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu locuiesc în cart. Arhitecţilor, plătesc impozit la Cisnădie şi nu sunt de acord ca mafiotul Gheorghe Huja să facă hotel şi centru Spa! Voi face tot posibilul ca să împiedic construcţia celor 2 obiective atât timp cât nu este rezolvată problema infrastructurii de transport spre Sibiu.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Tot din cartierul arhitecților

      Subscriu! Nu sunt de acord ca din bugetul local să plece o sumă imensă către un spa, atâta timp cât din impozitele noastre nu ni se asfaltează străzile! Pentru strada Horia Creangă, primăria a dat, în scris,răspunsul că o va prelua numai asfaltată ( de către cine, nu contează)…Propun să organizăm un miting în fața primăriei Cisnădie și să chemăm și televiziunea. S-ar putea să funcționeze și să nu mai fim tratați cu nesimțire.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Slick

        Pai faceti ba voi o colecta cu suma de impozit ce o platiti la primarie in Cisnadie si vezi daca va ajunge sa va asfaltati strazile, arhitectilor ce sunteti.Nu va ajunge nici de un ghiveci de muscate.Deci majoritatea babelor sunt in Cisnadie da! de ce sa nu mearga si ele la spa?
        o sa vedeti voi asfalt acolo la urmatoarea eclipsa cel mai probabil :)))

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Tot din cartierul arhitecților

          E o idee bună să nu mai plătim impozitul pentru care nu primim nici asfalt, nici iluminat stradal. Ce ziceți, dom’primar, facem târgul?…Noi ne asfaltăm străzile, iar primăria se va ocupa de spa-uri și de hoteluri …Facem un calcul simplu: pentru o stradă ni s-a cerut cam 3-4000 de lei de casă, deci vreo 8 ani de-aci-nainte nu mai plătim impozitul inutil și asfaltăm strada. Logic, nu?!…

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    @cisnadian fara acte…daca nu stii stai in banca ta.municpiu Sibiu nu are nici o propietate pe partea dreapta.Se gata parcela Sibiu-ului unde se afla cimitirul,atat.In rest tot terenul se aflla in propietatea orasului Cisnadie.Nu te-ai intrebat de ce nu exista linie de autobus in acea zona?pentru ca Sibiu-ul nu are locatari pe acte

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Asfalt cu SPA

    Canalizare nu, rigole nu, asfalt nu, bariera daaaa-(( stapanii trec, iobagii ocolesc, asa se vede cel mai bine cum gandeste un vechil de oras pe care-l doare in cur de petitiile prostilor:)).., giratorii da, piste de biciclete decontate ca si strazi-da..in general numai investitii de unde iese banul si sunt greu de controlat ca si decont;)) Daca are 3 mil euro din impozite DE SPART pentru un SPA inutil, calculati cati bani se invirt in mica Cisnadie. Mai este vizitat de la Consiliu si felicitat ca vrea sa faca inca o pista de biciclete pina la Sibiu.. :)) In loc sa vina primarul la Consiliu, e invers…se vede cine e a dat banul in campanie:)). Sau a fost vizita de lucru, ca pe vremea lui Ceasca?? Bravo celor din PNL, strangeti randurile:)) Am votat PNL si am fost tot timpul de dreapta dar..incepe sa imi fie greata..

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    hai-hui

    Pe Sibiu e toata zona din stanga de Scoala de Caini (cum te uiti din DJ), oricine poate consulta un PUG poate vedea asta. Nu sunt pe Sibiu cele aflate imediat la sosea, acelea sunt tot pe Cisnadie.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Cisnadian fara acte

      @Tu es stultior quam asinus : Tantalau esti tu, cart Arhitectilor e doar in Cisnadie…..nu stiu cum a numit Sibiul ce au ei vis-a-vis de Arhitrectilor…da te las sa te uiti pe pug si sa ne zici tu ….leguma…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Tu es stultior quam asinus

        Scuze omule, nu ti-am spus ca joia la mine e zi de Drobeta? Da’ nu-i bai ca ui ni acum, ma duc sa-mi niste Scandic, si minteni ma pun pe chicioare!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cisnadian fara acte

    @Tu es stultior quam asinus : Bai omule….tu ori esti prost cat duce trenu ori esti platit de cineva sa dezinformeze. Exact in linkul pe care l-ai dat, in zona roz dupa cimitir ala e caretier ma !!! It arata si casele pe PUG …..esti prost ? Tu te intelegi ca stau in zona si oamenii aia au buletine de SIBIU ? Te-ai facut de tot rahatul bre ….daca taceai …filozof ramaneai….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Tu es stultior quam asinus

      Ba cioara, cate case sunt pe parcelele alea amarate langa padure? Nu e acolo Arhitectilor handicapatule ! Tu-ti gura matii de oltean, ai buletin de olt tu ! Injura la mata in maghernita, altfel iti bag bata in gura, live, personal ! Te invat eu respect si sa citesti in PUG !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Tu es stultior quam asinus

      Prostalaul tot prostalau, zona la care te referi sunt pasuni aferente padurii, practic in zona e interzisa constructia, sunt acolo exact 42 case si vile construite, probabil ilegal ca si in spate la Hilton. Atat tine de Sb ce zic unii ca ar fi Arhitectilor. jurate ca alea 42 de case, unele inca in constructie, creeaza problema din Arhitectilor – Cisnadie.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Cisnadian fara acte

        @Tu es stultior quam asinus : Buiei leguma, dute sa vezi acolo la fata locului ca nu mai e pasune si nu sunt exact 42 de case sunt exact 42 de strazi ce apartin de Sibiu . Ai auzit de PUG si google maps ? Uitate sa vezi daca nu crezi si nu mai debita prostii !

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Cisnadian fara acte

        @Tu es stultior quam asinus : Daca sti prost ca o maimuta, gandesti cat o maimuta, interpretezi un PUG ca o maimuta….asta inseamna ca esti maimuta….

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Tu es stultior quam asinus

          Marș oltene, ai venit tu de la praz cu interpretări de PUG .
          N-ai fost in stare sa-ti planifici rotația culturilor la legume, si
          vrei sa ma înveți pe mine!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    am minte deci gandesc

    @Tu es stultior quam asinus : bai anus sau asinus sau ce vei fi tu… problema drumului aluia ii afecteaza pe toti (sibieni si cisnadieni deopotriva). Termina cu limbajul asta penibil si ia-te de politicieni nu de concetateni. Politicienii sunt alesi de noi, asa ca trebuie sa faca treaba. Daca nu o fac de buna voie, trebuie sa le dam şpiţe-n cur sa o faca obligat fortat. E simplu. Pricepi?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Tu es stultior quam asinus

      Bah ganditoru lu peste, cand te-ai dus la vot nu ai stiut pe cine pui stampila? Si-n eventualitatea
      in care intr-adevar nu ai stiut, si tot nu ai scuze ca nu te-ai informat.Sau si in campanie, tot pe aici
      combateai?

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cisnadian fara acte

    @Tu es stultior quam asinus : Mai taci draq de trol si intoarcete in caverna ta. Nici la Sibiu nu e mai bine si nici mai civilizat……tu cu care dintre hoti ai votat ma leguma ? Si iti e bine ? Ia mars ma….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Tu es stultior quam asinus

      Bah, tzarane, n-a spus nimeni ca in Sibiu e mai bine! Cand ramai fara replica deviezi discutia, si
      incepi a improsca cu invective. Taci dreaq de prostovan, ca puti a praz!

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alt arhitect platitor de impozite la mafioti

    Huja a ramas cu sechele de cand cara apa cu caldarea sa se spele, el si cisnadienii lui, d-aia viseaza spa pe banii contribuabililor acum. Tichide de margaritar ii trebuie chelului, In loc sa-si vada de asfaltat drumurile inglodate de noroaie si de reparat actualele drumuri…Cum drac sa numesti Cisnadia oras European in 2017 cand e condusa de un mafiot pe care isi vede doar propriile interese?

Lasă un răspuns către siby Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Economie
  • Contact