Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Piața din Ștrand devine depozit

Piața din Ștrand devine depozit

Inaugurată în 2004 sub forma unei piețe agroalimentare, clădirea situată la intersecția străzilor Vasile Cârlova și Maramureșului, va fi transformată de Primărie în depozit.

Intenția apare într-un proiect de hotărâre supus dezbaterii Consiliului local Sibiu în ședința de la finele acestei săptămâni. Practic, executivul local intenționează să preia această clădire din administrarea SC Piețe Sibiu SA (societatea Consiliului local care administrează piețele din oraș) și să o transmită municipalității, spre folosul Serviciului tehnic, management energetic și monitorizare servicii publice. Respectiva clădire a funcționat ca piață agroalimentară, fără succes, doar până în 2005. Ulterior a fost închiriată și transformată într-un magazin cu produse din China, iar de aproape trei ani stă nefolosită. ”De la data transmiterii în concesiune (către Piețe Sibiu SA – n.r.) și până în prezent, s-au făcut toate demersurile necesare în vederea ocupării locației, fiind scoasă lunar la licitație, fără nici un rezultat. Eforturile depuse în vederea valorificării acesteia nu au putut fi concretizate în ultimul an, generând doar cheltuieli”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre în discuție. Pentru administrarea acestei hale, SC Piețe Sibiu SA plătea administrației locale, până anul trecut, o redevență anuală de 91.898 de lei.

piata-strand-2

Prin urmare, hala va fi folosită pentru materialele folosite de administrația locală în întreținerea iluminatului public, a siguranței circulației etc. Clădirea ar urma să aibă această nouă destinație începând cu data de 1 februarie 2017.

”Sub un milion de euro”

Aproximativ 450.000 de euro a costat ridicarea respectivei clădiri, rezultatul unei inițiative a social-democraților sibieni în preajma anului electoral 2004. Nu a mai fost folosită de producători deoarece aceștia s-au plâns de temperaturile ridicate înregistrate mai ales vara în respectiva hală. Care temperaturi ar putea deveni normale, doar în urma unor noi investiții, apreciază arhitectul care a proiectat clădirea. ”S-au investit 450.000 de euro, bani care s-au amortizat în acești opt ani. Acum, dacă primăria ar vrea să refacă piața ar fi extraordinar de bine. Clădirea în sine este multifuncțională. Ea se poate transforma și în altceva. Dacă nu se dorește o investiție mare se poate foarte ușor continua pe soluția cu policarbonat. Dar, după părerea mea, aș face o investiție puțin mai sănătoasă, din sticlă. Și să fie perfect transparentă. E adevărat că sticla e mai scumpă. Investiția ar fi sub un milion de euro. Cu banii aceștia ar arăta impecabil. În Viena mai sunt piețe din acestea parțial închise, parțial deschise și aș face-o să arate la fel”, declara, anul trecut, arhitectul Adrian Gândilă, pentru Turnul Sfatului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Eugen

Acum 7 ani

Cum se poate amortiza investita daca piata a stat inchisa? Poate ar sti mai bine dl arhitect sa ne spuna ce i s-a cerut si ce a iesit.
Raspunde

6房子

Acum 7 ani

una din porcariile negandite facute pe banii sibienilor. Amplasamentul este total neinspirat, se anunta de la inceput ca un mare fiasco. Dar desigur ca cineva a incasat banii pentru proiect si pentru constructie si asta e tot ce mai conteaza, nu? La fel a fost si cu piata din Valea Aurie (mult prea aproape de scoala 25 si de blocuri). Dar cine sa se opuna zelului conducatorilor sifonari? S-a distrus un spatiu de joaca si s-au turnat niste betoane inutile care zac si acum in paragina. Dar nimeni nu plange... In Strand se poate incerca o demolare (pe banii celor care au facut posibila aberatia) si reconfigurarea zonei in parcare cu spatiu verde, largirea intersectiei si poate si un giratoriu
Raspunde

Alex

Acum 7 ani

De ce nu fac piata acolo?
Raspunde

bondica anti-psd

Acum 7 ani

mutltumita cretinului de cindrea care pt reclama electorala a bagat jumate milion de euro in aceste betoane nefolositoare.administratia publica ar trebui sa ii ceara banii pe ea pt ca nu sa folofit aceasta cladire nici macar o zi.
Raspunde

Teo

Acum 7 ani

Prin SF-ul elaborat initial, trebuiau stabilite printre altele valoarea si destinatia investitiei.Problema este la cei care au administrat cladirea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus