X
regiune gastronomica cimpean

Daniela Cîmpean despre titlul de Regiune Gastronomică: Ne dorim să readucem în atenția tinerilor gusturile de poveste cu care ne-au obișnuit bunicile noastre

Sibiul a primit oficial ieri, la Atena, titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Ceremonia a avut loc în prezența unor înalți oficiali, precum șefa unității turism din DG GROWTH a Comisiei Europene –Silvia Draghi, ministrul grec al turismului – Elena Kountoura, membrii ai parlamentului grec, Ambasadorul României la Atena – Lucian Fătu, guvernatorul regiunii Egeea de Sud – Georgios Hatzimarkos.

“Ne dorim să readucem în atenția tinerilor gusturile de poveste cu care ne-au obișnuit bunicile noastre, dar în același timp ne dorim să promovăm creativitatea și să reinterpretăm, să înnoim gusturile și bucatele tradiționale. Ne asumam în acest fel atât provocarea de a îmbogăți și harta de gusturi a Transilvaniei și a României, cât și cea de a promova viața sănătoasă, producția și cercetarea, agricultura și hrana sustenabilă, contribuind la creșterea belșugului în Sibiu, Poarta de Sud a Transilvaniei, o regiune cu gust de poveste”, a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu.

Titlul de Regiune Gastronomică Europeană este acordat de Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism uneia sau mai multor regiuni europene membre în platforma Regiune Gastronomică Europeană, care depun un dosar de candidatură prin care îmbrățișează principiile platformei și care pun accentul pe dezvoltarea economică locală prin gastronomie.

Delegația sibiană a fost compusă din reprezentanții consorțiului care au depus dosarul de candidatură, respectiv Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Mediaș, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    e mult mai bine daca v-ati ocupa de problemele din judet / oras…sunt altii care sa se plimbe pe bani publici in Grecia sa ridice niste hartii!!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Daniela Campean: “Ne dorim să readucem în atenția tinerilor gusturile de poveste cu care ne-au obișnuit bunicile noastre, …”
    Io nu stiu ce bunici instariti a avut doamna, dar bunicile pe care le cunosc io n-or avut nimic: o generatie, cea de dupa razboi, in afara de multi copii n-or avut nimic: nationalizartea n-a tinut cont de retetele care le-or avut ele prin bucatarie si le-or luat totul.
    Cealalta generatie a prins comunismul, cu toata saracia lui: cartele pe toate alimentele, criza de mirodenii si unt. Sunt curios cate din macarurile prezentate la “Regiunea Gastronomica” le-a putut face bunica doamnei Campean. Si din ce.
    Sau or fi doar fraze de politician?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Roșule, lumea nu crăpa de foame atunci! Bunicile știau să dea gust unei mâncări. Făceau o ciorbă cu gust de carne, carnea era puțină, doar să-i dea gust, dar era bună și sănătoasă, nu ca acum când mâncăm porcării de la hypermarket!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai

    Dna Campeanu, sunteti de apreciat, insa ce naiba facem cu sala transilvania,Sincer….nu iesiti public cu nimic, asteptam un punct de vedere al CJS.Pe langa toate deplasariile eronate sau utile va rugam sa ne spune ti care e situatia cu promisiuniile din campanbie si nu numai….ca ajutati ca sustineti……sincer merg la baschet si inghet de frig la 6-7 grade si la un antrenament al mortaciuniilor de la alba sunt 20-25 grade……Va rugam sa iesiti public cu o lamurire pe tema asta…..daca nu vom vebnii din nou noi sa ne mititi sau sa vb in necunostinta de cauza….ca dopar sustineti echipa sufleteste impreuna cu familia….eu nu mi mai iau fata de 6 ani la meci ca raceste…poate apareti dumneavostra…si asa o sa fie conditiii

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact