Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

„Trenul cu două locomotive” staționează la Habitus

„Trenul cu două locomotive” staționează la Habitus

Poezie, muzică și emoție. Așa va arăta seara de 31 ianuarie la Librăria Habitus. Acolo, se va prezenta, de la ora 19 producția Teatrului BIS „Trenul cu 2 locomotive”.

Un performance cu și de Claudiu Fălămaș pe texte de Iustin Panța, acesta va permite celor prezenți la librărie să audă poezie și muzică live.

„Poetul Iustin Panța este unul dintre cei câțiva care au definit poezia românească din ultimul deceniu al secolului trecut. Continuator, până la un punct, al lui Mircea Ivănescu, a știut să se desprindă la timp, dar a rămas mereu în relații cordiale cu poezia acestuia. Nu sunt multe cărțile scrise în doi în literatura română care să fi fost atât de reușite, de memorabile ca întâlnirea dintre Ivănescu și Panța în <<Limitele puterii sau mituirea martorilor>>. Puțini sunt, de asemenea, poeți-șahiști într-o literatură, iar Panța a fost unul dintre cei mai buni. Poetician pur-sânge, el problematizează scrisul pe măsură ce scrie și scrie pe măsură ce-și amintește”, spune poetul Claudiu Komartin.

Cei care vor să participe la eveniment, trebuie să-și achiziționeze un bilet în valoare de 20 de lei.

Foto: Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus