Actualizare ora 20:30 Piața Mare s-a golit de ultimii protestatari la 15 minute după ora 20:00. Protestele s-au desfășurat fără incidente neplăcute. Deși, la mijlocul protestelor, numărul estimat al sibienilor ieșiți în stradă era de aproximativ 10.000, aceste date au fost mai apoi ”revizuite în jos”, în sensul că participarea finală a fost preconizată a fi cuprinsă între 7.000 și 8.000 de sibieni.
Actualizare ora 19:44. Numărul protestatarilor scade evident de la un minut la altul. În Piața Mare mai sunt aproximativ 2000 de oameni. Majoritatea au început să cânte imnul național.
Actualizare ora 19:37 În Piața Mare mai sunt la această oră aproximativ 4000 de oameni. Cei mai mulți s-au adunat în fața primăriei unde scandează ”Iohannis!”, ”Iohannis!”.
Actualizare ora 19:30. Coloana de protestatari a ajuns în Piața Mare a Sibiului, de unde a plecat în urmă cu aproape două ore. Oamenii stigă ”Kovesi, nu uita, Sibiul e de partea ta!”.
Numărul protestatarilor a început să scadă simțitor, mulți plecând spre case la întoarcerea în centru.
Întreaga manifestație s-a desfășurat pașnic, fără niciun fel de probleme.
Actualizare ora 19:21. Coloana de protestatari a ajuns acum în apropierea Hotelului Continental Forum și se îndreaptă către Bulevardul Nicolae Bălcescu. Numărul sibienilor care au ieșit în stradă este aproximativ 10.000, conform estimărilor jandarmilor care însoțesc șirul protestatarilor.
Actualizare ora 18:56. Coloana de manifestanți se întoarce spre centrul Sibiului.
Actualizare ora 18:49. Imagini video surprinse din turla bisericii de pe bulevardul Mihai Viteazu.
Actualizare ora 18:44. Imagini video cu cei peste 10.000 de protestatari surprinse din blocurile de pe Mihai Viteazu. ”Nu stați la căldură, că și pe voi vă fură!”, strigă sibienii.
Actualizare ora 18:40. Coloana de protestatari urmează să se întoarcă spre centrul Sibiului tot pe Bulevardul Mihai Viteazu, ceea ce înseamnă că tot bulevardul urmează să fie blocat complet.
Actualizare ora 18:32
Actualizare ora 18:24. Coloana de protestatari se întinde în acest moment de la sediul Teatrului Național ”Radu Stanca” până la intersecția Căii Dumbrăvii cu Bulevardul Mihai Viteazu. Protestatarii strigă ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”. Cifra lor a depășit 7.000.
Actualizare ora 18:05
Coloana de protestatari a ajuns la peste 5000 de oameni. Din Piața Mare coloana s-a pus în mișcare, a traversat bulevardul Bălcescu și a ajuns la această oră în Piața Unirii. Între protestatari sunt oameni de toate vârstele, de la tineri la pensionari.
Mesajele sunt aceleași ca la protestul de săptămâna trecută. Sibienii sunt împotriva grațierii și amnistiei. ”PSD - ciuma roșie!” și ”DNA, să vină să vă ia!”, strigă sibienii.
Pe drum tot mai mulți sibieni se alătură coloanei de protestatari, astfel că numărul lor va crește. Traseul urmat este Calea Dumbrăvii - Mihai Viteazu și înapoi în centru.
Actualizare 17:52: Peste 3000 de protestatari strigă „ Antena 3, niște derbedei” și cer referendum.
Actualizare 17: 41
Deja sunt peste 2000 de protestatari și înconjoară Piața Mare.
Live din Piața Mare:
Actualizare 17:32
Sunt peste 1500 de protestatari. Acestora le-au fost împărțite peste 500 de foi A4 cu diferite mesaje sugestive.
Actualizare 17: 20
Numărul persoanelor a început să crească, deja sunt peste 1000 de protestatari. „Nu cred că vor risca să promoveze ordonanțele de urgentă, astfel se va putea ajuge la anticipate, iar la noi alegeri nu cred că vor mai obține majoritatea să facă ce vor”, a spus Doru Apostol, inginerul care a creat cei doi elefanți deveniți simbol ai protestelor de la Sibiu.
Știre inițială: După ce săptămâna trecută au ieșit în stradă aproximativ 3000 de sibieni pentru a protesta împotriva intențiilor actualului Guvern de a grația câteva mii de pușcăriași și de a modifica Codul penal și Codul de procedură penală, aceștia vor protesta și în această seară. La puțin timp după ora 17:00, în Piața Mare s-au strâns deja aproximativ 500 de oameni și numărul lor continuă să crească.
Protestatarii provin din toate categoriile sociale, atât tineri, cât și bătrâni. Printre aceștia, și-a făcut apariția fostul președinte al FDGR, Hans Klein.
Protestul se va desfășura pe traseul Piața Mare – Bulevardul Nicolae Bălcescu (Farmacia 24) – Magazin Dumbrava – Calea Dumbrăvii – Bulevardul Mihai Viteazu până la biserică și retur.
foto Silvana Armat
foto Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Candidați Primăria Sibiu , Hotelului Continental Forum , Piata Mare , Mihai Viteazu , Calea Dumbrăvii , Silvana Armat , Radu Stanca , În Piața Mare , Bulevardul Mihai Viteazu , Doru Apostol , Căii Dumbrăvii , Hans Klein , Din Piața Mare , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Teatrului Național , Piaţa Unirii , Magazin Dumbrava
Vizualizari: 56007
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ding, ding
Acum 4 ore
Alex Vintila
Acum 4 ore
Muschetarul roman
Acum 4 ore
Oana
Acum 4 ore
Doru