X

Satele sunt soluția problemelor din orașe!

arh. Dorin Boilă

Aserțiunea din titlu pare o metaforă paseistă… Dar vom vedea că este un mare adevăr și cam unică soluție!

Orașele sunt supuse unor procese conflictuale terminale, în toată lumea de azi. Există deja aglomerări care au scăpat de sub controlul autorităților, inclusiv al responsabililor cu poluarea – sunt locuri unde în nici un caz nu vrei să trăiești!…

În România problema are un profil determinat de excesele perioadei comuniste: creștere, forțată politic, a populației urbane prin concentrarea în timp scurt a acesteia, pe motiv de industrializare rapidă. Hotărâri fără bază profesionistă și în totală contradicție cu echilibrele specifice istoriei rețelei de așezări din principatele românești. Sursele acestei măriri a populației de la orașe – în principal de la sate, secundar din alte orașe.

Sociologia urbană a relevat încă din anii *70 ( cu o sfială ideologică impusă de autorități) unele aspecte cel puțin neliniștitoare, cu ecouri până în ziua de azi:

  1. Calitatea vieții în respectivele orașe a scăzut dramatic, au apărut acele cartiere-dormitor, cu geneza diferită de a similarelor occidentale, ridicate în zonele puternic bombardate în al doilea război mondial; la noi, aceste neo-mahalale au primit imobile stupide, „compuse” în aranjamente stupide, cu peisaj urban dezolant, cu servicii comunitare execrabile, cu o viață de vecinătate incoerentă, practic inexistentă, dar puternic marcată de sistemul de supraveghere politică – cei mai în vârstă își amintesc de rețeaua administratorilor de bloc/ de scară/ de stradă, sau de vecinii dubioși care pândeau orice „adunare” a mai mult de 2 oameni, sau de încurajarea delațiunii chiar și între rude…
  2. A urmat o accelerată destructurare a comunităților rurale, forțată și de alte „inițiative” prostești ale conducătorilor comuniști, bazate, ca de altfel întregul sistem, pe invidie, resentimente și suflete primitive, prost înțărcate și educate ! Deși satele României au ajuns să fie principala sursă de hrană a celor de la oraș, sistemul sinucigaș a continuat să lovească solidaritatea umană păstrată în rural, prin distrugerea fermei familiale, a sistemului de comerț liber și chiar prin „sistematizarea” satelor, un nume greșit dat urbanizării, dictate politic – ca transformare a zonei rurale în ceva semi-urban, prin demolarea așezărilor coerente, natural dezvoltate în secole de permanente segregări culturale…

Ce mi se pare astăzi straniu este fenomenul, pornit aparent nedirijat după 1990, de depopulare și distrugere a ființei așezărilor noastre rurale, perfect asemănător cu cel din epoca comunistă!

  1. Încurajarea zonelor monoindustriale, în orașele mici sau noi așezări legate de exploatarea resurselor minerale – prin acest specific al tipului de angajare la stat fiind cele mai plauzibile spre manipulare ideologică în masă; drept care au și furnizat partidului comunist „detașamente de șoc” pentru intervenții tip război civil mascat, în toate montările securistice: spargeri de greve/ lupta contra țăranilor neînregimentați/ lovitura de stat din dec. 1989/ mineriadele, etc…

Manipularea mișcării populației în defavoarea zonei rurale a continuat în România și după 1990 – ca dovadă că „la butoane” s-a aflat aceeași șleahtă de trădători de țară din anii comuniști!

În plus însă, mârșăvia a urcat pe noi culmi: acum ne dăm seama că „politicile economice” dezastruoase de după *90 au urmărit într-adins depopularea satelor și a micilor orașe, favorizarea bine mascată a sutelor de mii de plecări „din rațiuni economice” către țări mai dezvoltate ! Pe lângă rezistența politică eliminată, aceasta a permis „înflorirea” cleptocrației neocomuniste, pentru care am ajuns să nu mai avem suficiente închisori…

Emigrația românească în căutarea unui loc de muncă (deși în țară este o nevoie uriașă de sute de milioane de ore-muncă/lună !) – mai ales în vestul Europei, a devenit notorie și a premers cu 2 decenii emigrarea „din rațiuni umanitare” a populațiilor musulmane spre aceleași țări…

În concluzie, la noi salvarea orașelor, și ele tot mai văduvite de populația activă, implică măsuri economic-sociale, dar și urbanistic-ad-tive. Zona rurală este CEA MAI MARE ȘANSĂ în acest demers:

– Prin dezvoltarea în tandem a celor două tipuri de așezări umane se poate gestiona corect întreg teritoriul – utilizarea zonei de producție tipic-rurală/ corecta utilizare a zonelor de interstițiu/ prezervarea peisajului cultural/ corecta gestionare a zonelor protejate.

– Re-echilibrarea ramurilor economice prin dezvoltarea intensivă și eco-bio a producției agro-zootehnice.

– Re-echilibrarea demografică și a resursei umane active pentru economie.

– Re-eșalonarea priorităților, într-un stat amenințat de colonizare economică și cultural-ideologică.

– Reducerea costurilor din transporturi, a consumului de energie nerecuperabilă, a deșeurilor-problemă și, nu în ultimul rând, a stres-ului comunitar.

Aceasta cu atât mai mult cu cât noi mai avem un specific – avem de suportat, ca societate, o cam mare masă de indivizi certați cu munca organizată, prea dependenți de ajutoare sociale și indiferenți la obligațiile de cetățeni, părinți, creștini!

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact