Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Proclamația România 2017+. Care sunt cele opt cerințe ale sibienilor care ies la proteste?

Proclamația România 2017+. Care sunt cele opt cerințe ale sibienilor care ies la proteste?

În ultimele seri, sibienilor care au participat la proteste li s-au împărțit foi și pixuri pentru a-și scrie concret așteptările în urma acestor mișcări de stradă. Cerințele au fost centralizate și astfel a luat formă ”Proclamația România 2017+”.

Potrivit celor care au centralizat mesajele sibienilor, proclamația de la Sibiu are punct de plecare pe cea de la Timișoara. Acum strada încearcă să se organizeze, să ne facem auziți și altfel decât prin intermediul pancartelor și al neoboselii de a umple zilnic străzile marilor orașe. Dincolo de cererea imediată a străzii, cerere care nu suferă negocieri și pentru care ne vom lupta atât cât va fi necesar - demisia Guvernului Grindeanu- , punctele pe care le regăsiți în Proclamație sunt cu bătaie lungă și reprezintă idealul care ne ține atât de încăpățânați și activi în lupta care a început o dată cu ziua de 31 ianuarie 2017, ziua adoptării OUG13”, se arată în mesajul care însoțește textul proclamației.

Cele opt puncte

Textul proclamației include opt cerințe, care sunt și dezvoltate mai apoi. Oamenii care au ieșit în stradă la Sibiu cer oricărei viitoare conduceri să nu mai repete vreun episod de genul ”ordonanței 13”. Cer transparență prin e-guvernare, iar Avocatul poporului să fie ales de către cetățeni în mod direct. În același timp este cerută posibilitatea de a sesizarea direct Curtea constituțională de către cetățeni, depolitizarea funcțiilor publice, care să fie ocupate prin concurs și retragerea calității de parlamentar pentru cei care devin miniștri. Cercetarea penală a guvernanților fără a mai fi nevoie de avizul Parlamentului este a șaptea cerință din Proclamația de la Sibiu, iar ultima este ”fără penali în demnitățile și funcțiile publice”. Aceste opt puncte ar urma să fie puse în practică dacă vor trece de un viitor referendum, sunt de părere inițiatorii acestui demers.

Redăm mai jos, integral, textul proclamației de la Sibiu și explicațiile fiecărei solicitări.

PROCLAMAȚIA ROMÂNIA 2017+

Când statul de drept este în pericol, avem datoria să îl apărăm! Prin adoptarea unor acte normative arbitrare și contrare intereselor cetățenilor este evident că în prezent guvernul nu respectă statul de drept. Pentru a-l putea apăra, legea trebuie să ne permită, nouă cetățenilor, să intervenim în mod legitim în procesul decizional.

Vrem: 1. Niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată „Ordonanța 13”. 2. Transparență în administrație prin e-guvernare. 3. Avocatul poporului să fie ales direct de cetățeni. 4. Cetățenii să poată sesiza direct Curtea Constituțională. 5. Depolitizarea funcțiilor publice și ocuparea lor doar prin concurs. 6. Membrii Guvernului să nu fie și parlamentari. 7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a guvernanților. 8. Fără penali în demnitățile și funcțiile publice. Punerea în practică a acestor puncte: referendum.

8 februarie 2017

Note explicative

1. Niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată „Ordonanța 13”. „Ordonanța 13” este un termen generic care definește orice act arbitrar al autorității statului, fără o fundamentare care să țină cont de realitățile sociale și de consensul general al societății. „Ordonanța 13” înseamnă o inversare a valorilor fundamentale ale statului de drept.

2. Transparență în administrație prin e-guvernare. E-guvernarea presupune publicarea din oficiu (obligatorie și imediată) pe internet a tuturor actelor administrative ale instituțiilor finanțate din bani publici.

3. Avocatul poporului să fie ales direct de cetățeni. Alegerea directă a avocatului poporului de către cetățeni îi conferă acestuia legitimitate și reprezentativitate, oferind astfel cetățenilor și posibilitatea de a-l revoca atunci când acesta își încalcă atribuțiile.

4. Cetățenii să poată sesiza direct Curtea Constituțională. Controlul de constituționalitate a legilor și ordonanțelor de urgență să se realizeze și la inițiativa directă și neintermediată a cetățenilor, într-un număr de 100.000 de persoane cu drept de vot, similar cu pragul cerut de Constituție pentru o inițiativă legislativă. În aceste circumstanțe, Curtea Constituțională trebuie să aibă prerogativa de a suspenda aplicarea ordonanțelor/legilor asupra cărora a fost sesizată.

5. Depolitizarea funcțiilor publice și ocuparea lor doar prin concurs. Cu excepția funcțiilor din structurile guvernamentale – care prin natura lor sunt politice – toate celelalte funcții publice să fie ocupate doar prin concurs de competențe, transparent și nearbitrar.

6. Membrii Guvernului să nu fie și parlamentari. Exercitarea în același timp și de aceeași persoană a unei funcții executive și legislative constituie o încălcare a principiului fundamental de separare a puterilor în stat. Totodată este afectată eficiența exercitării prerogativelor asumate.

7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a guvernanților. Acest lucru ar reprezenta expresia egalității depline a tuturor cetățenilor în fața legii, indiferent de calitatea acestora. Ne referim strict la cercetarea penală nu la arest și la membri ai Guvernului nu la parlamentari - care în prezent pot fi cercetați fără aviz.

8. Fără penali în demnitățile și funcțiile publice. Existența unei condamnări penale afectează credibilitatea demnitarilor și a funcționarilor publici, precum și încrederea în instituțiile publice. Nicio persoană care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate candida, respectiv nu mai poate fi numită într-o funcție sau demnitate publică. În cazul care condamnarea apare pe parcursul exercitării mandatului, persoana respectivă trebuie să fie demisă imediat după pronunțarea hotărârii judecătorești. O persoană condamnată penal redobândește dreptul de a ocupa o funcție sau demnitate publică numai după reabilitarea judiciară.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

26 comentarii

Ionut

Acum 7 ani

2 punte unde nu le gasesc, eliminarea imunitati si STOP defrisari padurilor. Daca mai puneti 2 va sustin
Raspunde

Cucurigu

Acum 7 ani

STOP DEFRIȘĂRII PĂDURILOR! Și demararea în regim de urgent a unul plan de management sustenabil al Păduriilor României!
Raspunde

Cucurigu

Acum 7 ani

pădurilor*
Raspunde

Cucurigu

Acum 7 ani

(Turnul Sfatului, ar fi super util un buton de „edit” al comentariului. O seară bună!
Raspunde

Baba

Acum 7 ani

Ce e ''consensul general''?Unde-i Biserica in toata afacerea?Ce inseamna ''inversarea valorilor fundamentale ale Statului de drept''?E-guvernarea presupune publicarea situatiilor de lucrari,sa zicem pentru deszapezire sau plombari,sau sa nu exageram?!De ce sa nu se elimine toare imunitatile?Care e unitatea de masura a competentei,transparentei si arbitrariului in concursurile ''de admitere'' la Stat? Cind Napoleon a ''inventat'' ocna(masura disciplinara,privativa de libertate),la intrebarea pertinenta a lui Talleyrand -Sire,cine-i va pazi pe acesti ticalosi? a raspuns -Niste ticalosi mai mari decit ei!.
Raspunde

Adi

Acum 7 ani

Susțin aceasta Proclamație. Așa arătam ca suntem uniți si avem un ideal. Cu cât mai grea va fi lupta cu atât mai dulce victoria. Glasul poporului se face auzit.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Baba

Acum 7 ani

Ai vota Raluca Turcan-Avocatul Poporului?Daca da,de ce?Daca nu,de ce?
Raspunde

Adi

Acum 7 ani

Oricine ar fi Avocatul Poporului, trebuie sa fie al Poporului si nu al intereselor de partid. De aceea faptul ca el va fi ales direct de cetățeni este bine.
Raspunde

Laurentiu Theodoru

Acum 7 ani

MANIFEST #REZIST NOI, cetățenii Uniunii Europene, cu domiciliul, reședința sau locul de muncă în România, NOI, cei care, din 31 ianuarie 2017, demonstrăm pașnic și participăm la protestele antiguvernamentale, Ne alăturăm tuturor manifestanților din București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași, Constanța, Alba-Iulia, Sebeș, Arad, Oradea, Bacău, Craiova, Buzău, Brăila, Galați și alte zeci de localități din țară și din străinătate Și solicităm DEMISIA GUVERNULUI GRINDEANU, complet decredibilizat de acțiunile sale netransparente și modul incorect în care a înțeles să guverneze țara! Cerem tuturor guvernelor viitoare și Parlamentului României Să respecte și să aplice următoarele priorități: 1. Actualizarea codului penal și a codului de procedură penală, conform deciziilor CCR și directivelor UE, doar cu avizul tuturor instituțiilor implicate 2. Respectarea cu rigoare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale 3. Întărirea statului de drept 4. Continuarea, fără nici o toleranță, a luptei anticorupție 5. Transparentizarea totală a tuturor actelor și activităților administrative 6. Depolitizarea funcțiilor publice și a posturilor din companii cu capital de stat 7. Limitarea imunității parlamentare strict la declarațiile politice 8. Consolidarea principiului integrității și majorarea rolului Agenției Naționale de Integritate 9. Garantarea valorilor și principiilor fundamentale care stau la baza Uniunii Europene 10. Întărirea participării în cadrul NATO și negocierea de parteneriate strategice cu Statele Unite ale Americii, Canada și Marea Britanie
Raspunde

Baba

Acum 7 ani

Sa le luam pe rind:1 Fara avize(consultative sau nu?) nu se aplica deciziile CCR sau Directivele UE?Avizatorii devin cenzori?2 Cum s-a dezechilibrat situatia daca trebuie reechilibrata?Presedinta CSM declara zilele trecute ca echilibrul e solid.3 Ce este statul de drept?4 Nu depinde de Guvern sau Parlament si nu exista indicii ca n-ar continua .5,6 nu merita comentarii pentru ca utopiile se citesc nu se comenteaza.7 Total de acord.8 Rolul ANI n-a fost niciodata diminuat,doar au pierdut niste procese,in Justitie.9 Inutil. Daca ar fi ceva probleme,aflam de la UE nu din Piata Mare.Declaratiile politice(politizate) din ultimele zile n-au nicio importanta.10 Tocmai s-a alocat,prin Legea Bugetului,10% PIB pentru Aparare.Parteneriat strategic cu SUA avem de mult iar cu UK si Canada prin calitatea de membru NATO.Vizele in SUA sau Canada n-au nimic de a face cu NATO,contrar declaratiilor domnilor Ciolos si Trudeau. E ca peste tot:Le spun ce vor sa auda si fac ce vreau!Fara nicio legatura cu restul,intreb: Unde e cultura iudeo-crestina,mult vehiculata public in ultimul timp, in toata afacerea asta? Un punct 11,cu Biserica si alocatiile obligatorii prin lege nu avea loc?
Raspunde

xYz

Acum 7 ani

Esti cetatean al Romaniei, nu european daca oi fi tu si atat macar.Cetatenii altor tari nu au voie sa participe la proteste, pun in pericol siguranta nationala si influenteaza nemijlocit situatia politica.
Raspunde

Cititescu

Acum 7 ani

In general e bine. Dar am cateva observatii. La pct. 3 - cei care vor sa devina avocatii poporului sa nu fie si sa nu fi fost niciodata membri al unui partid politic. La pct. 8 - demnitarii si functionarii publici care au fost condamnati pentru mita sau coruptie, sa nu mai poata ocupa NICIODATA demnitati sau functii publice. Pedeasa pentru demnitarii si functionarii publici nu trebuie asimilata cu cea pentru oamenii cinstiti care din oboseala sau neatentie au produs accidente de circulatie, de exemplu, sau cu a unui somer care a furat o cutie cu pateu.
Raspunde

George

Acum 7 ani

Cred ca ar mai trebui adaugat un punct - nici un parlamentar sa nu mai poata detine mai mult de 2 sau 3 mandate consecutive in parlament, dupa acestea sa nu mai poata candida timp de 2 legislaturi !
Raspunde

Magda

Acum 7 ani

Jos coruptii din guvern ! Jos dragnea, Grindeanu, ! Jos psd-ul, ciuma rosie !
Raspunde

Magda

Acum 7 ani

Stop defrisarii padurilor! Ocrotirea copiilor,batrinilor,a animalelor si naturii !
Raspunde

Mișu

Acum 7 ani

Cred că votul obligatoriu al parlamentarilor ar fi un punct bun pe lista voastră. Au fost trimiși în parlament să legifereze si sa voteze , pentru sau împotriva unui proiect de lege, unei MOȚIUNI etc. Atunci sa voteze, nu sa stea in fotolii, la recomandarea șefului de partid de frica ca nu cumva cei cu sufletul curat, sau din greșeală să voteze altfel. Asta este munca lor.
Raspunde

george

Acum 7 ani

1) Alegeri NOMINALE si maxim doua mandate (pentru cine merita!!) in toata viata!! 2) Alegeri parlamentare din doi in doi ani !! (ca in Cehia!!)
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nene George, io "propun" alegeri parlamentare de doua ori pe an, de Craciun si de Paști, ca sa arătam lumii întregi ca suntem cei mai "democrați"! Si daca tot "investim" ceva, apa' batar sa si primim, ca sa ne putem bucura....
Raspunde

Florin Sava

Acum 7 ani

Acest intreg demers arata faptul ca parerile oamenilor conteaza si este necesar a fi luate in considerare. Subscriu cu toata taria. Putem sa tragem invataminte de la tari unde, prin actiuni similare, a fost reinstaurata o guvernare care sa lucreze transparent si profesiot, fara beneficii suplimentare gen pensii speciale sau alte facilitati, cum ar fi Islanda. Putem sa facem mult mai mult! , - Un parlamentar, senator sau orice alt demnitar, a carui vinovatie a fost dovedita printr-o sentinta definitiva, sa fie interzis a mai avea functii de orice natura. - Ascunderea bunurilor pe numele menbrilor familiei sa fie interzisa sau foarte atent verificata si investigata. - Cel care detine in nume personal (sau al membrilor familiei) bunuri care depasesc veniturile declarate, sa fie investigat iar bunurile confiscate si valorificate (am avea astfel multe spatii ce ar putea deveni scoli, gradinite, centre pentru batrani) - In caz de dovedire a unui act ce intra in conflict cu legea, sa se urmareasca recuperarea prejudiciului iar peroana ce se face vinovata de aceasta, sa fie pus sa lucreze in folosul comunitatii, pe chetuiala proprie... nu inchis pe cheltuiala tuturor. Astfel nu am mai avea inchisori aglomerate. - Acordarea ajutoarelor sociale numai si numai ca rezultat al unei munci prestate de catre benficiari. - Si, da, un program de re-impadurire coroborat cu interzicerea actiunilor de defrisare si export de masa lemnoasa (desigur si investigarea acelor masuri care au condus la actiunile masive de defrisare si a celor care au contribuit la ele).
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nene Sava , părerile oamenilor sigur ca contează, dar si mai mult contează, gena ca nu zic jena noastra ca popor, pe care scrie furt, hoție si minciuna!....Cred ca ti-ai dat seama c-am omis intenționat, prostia!...
Raspunde

el

Acum 7 ani

Va rog inca un punct: Persoanele condamnate NU au drept sa voteze, NU au drept sa fie alese!
Raspunde

Magda

Acum 7 ani

Cu guvernul care minte Nu vom merge inainte Dragnea si Grindeanu Si-au schimbat planu" Nu le dati crezare Nici in cot nu-i doare La Jilava sub zavor, Acolo e locul lor !
Raspunde

victoras

Acum 7 ani

Da ce ne facem cu DNA care face jocuri politice, dosare la comanda, tine dosare in asteptare ani de zile, nu indrazneste sa se atinga de firme straine, etc. Pe astia nu-i vedem sau ne place cat de selectiv lucreaza. Hai ca aveti ochelari de cal...
Raspunde

Cetatean

Acum 7 ani

1. Stop defrișării pădurilor ,stop exportului pe viață și scoaterea afara prin lege a tuturor firmelor straine de tocat lemnul in Romania ...Principalii beneficiari AUSTRIECII 2.STOP exploatărilor ilegale ale resurselor subsolului care se practica de 27 ani fără știința noastră ...Strict secret ... stop exportului noaptea pe furiș a Sutelor de mii de camioane cu diferite elemente valoroase ale subsolului din munții Apuseni 3.Stop exploatării gazelor și zonelor petroliere de către straini ... În schimb ne dau redevențe cum le-a dat FSN unor categorii sociale.
Raspunde

Alzara

Acum 7 ani

Corecta abordare,victoras ,DNA face un fel de politie politica selectiva ,in trecut fabrica dosare doar adversarilor lui basescu si clicii sare portocalii,acum face dosare aiurea ,fara probe doar psd-istilor si celor din Alde ,culmea ca koveszi asta e in continuare sustinuta de cancelariile occidentale(americani,nemti,francezi etc) indiferent cate potlogarii face si cate dosare pierde la CEDO,curios,nu??...asta nu mai vad acesti teleghidati de protestanti care habar n-au pt ce urla in piata.JALNIC...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus