Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Proiectul noului spital sibian primește anul acesta 900.000 de lei. Care sunt pașii următori

Proiectul noului spital sibian primește anul acesta 900.000 de lei. Care sunt pașii următori

Cu două proiecte tehnice pentru spitale de diferite dimensiuni primite de la Ministerul Sănătății, autoritățile județene speră ca anul acesta să finalizeze toate documentațiile necesare în vederea construirii unui nou spital județean al Sibiului.

Cele două proiecte tehnice în discuție au fost transmise de Ministerul Sănătății spre folosul Consiliului Județean Sibiu în urma unui protocol încheiat cu fostul ministru de resort. Aceste proiecte au ajuns la Sibiu în primele zile ale acestui an și, pe baza acestora, o parte din parlamentarii de Sibiu au solicitat ca în bugetul de stat pe anul în curs să fie alocate 135 de milioane de lei pentru finanțarea construirii unei noi unități spitalicești. Deși documentațiile, după cum recunoaște președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean (foto), nu sunt actualizate. Și nici studiu de fezabilitate nu există, deocamdată.

Spital cu 400 sau 1.000 de paturi?

”Documentațiile pentru acest spital trebuie actualizate la cerințele actuale. Noi am alocat bani – 900.000 de lei - pentru realizarea studiului de fezabilitate și actualizarea proiectului tehnic. Anul acesta intenționăm să finalizăm documentațiile, dacă procedurile de licitație vor decurge fără probleme. Dacă este nevoie, avem bani să suplimentăm”, declară Daniela Cîmpean. Potrivit ei, cele două proiecte ”standard” transmise de Ministerul Sănătății sunt pentru două spitale diferite: unul denumit ”județean”, cu 400 de paturi, și unul boteza ”regional”, cu 1.000 de paturi.

”Mai apropiat de nevoile noastre ar fi un spital regional, pentru care proiectul prevede 1.000 de paturi. Este foarte bine că am primit aceste proiecte tehnice, deoarece am scutit aproximativ doi ani. Cam atât ar fi durat realizarea unor noi documentații tehnice. O actualizare a proiectului tehnic este mult mai puțin costisitoare față de sumele și timpul care ar fi fost necesare pentru un nou proiect tehnic. Studiul de fezabilitate pe care urmează să îl comandăm va stabili care model ni se potrivește cel mai bine”, mai spune Daniela Cîmpean. Potrivit ei, același studiu de fezabilitate va lua în calcul și situația Spitalului de pediatrie, unitate aflată în subordinea Primăriei Sibiu spre diferență de cel Județean, de Psihiatrie și Pneumoftiziologie, care sunt în subordinea Consiliului Județean Sibiu. Conducerea Primăriei și-a exprimat public dorința ca viitorul spital județean să includă și spații pentru mutarea Spitalului de pediatrie.

Deocamdată, aceste prime inițiative privind documentațiile necesare sunt suportate exclusiv din bugetul județean, deși de la bun început a fost anunțat faptul că proiectul noului spital va însemna un parteneriat între municipalitate și autoritățile județene. ”Încă nu am purtat discuții cu Primăria Sibiu despre cum vom suporta cheltuielile pentru realizarea acestor studii”, mai arată Daniela Cîmpean.

Invitație către toți parlamentarii

Toți parlamentarii de Sibiu vor fi invitați la ședința pentru adoptarea bugetului județean (a cărei dată nu a fost încă stabilită). Această invitație va fi lansată pentru a-i convinge pe parlamentari să susțină proiectul strategic al noului spital județean.

În altă ordine de idei, Daniela Cîmpean a lăsat să se înțeleagă faptul că, deocamdată, lipsa finanțării din bugetul de stat a acestui proiect nu generează mari probleme. ”Dar orice sprijin am primi este binevenit, pentru că ar înlocui banii noștri, pe care i-am putea folosi în altă parte. Iar acest spital, chiar dacă este denumit județean, este căutat și de pacienți din Vâlcea sau Alba, de exemplu”, mai spune președinta CJ Sibiu. Noul spital județean ar urma să fie construit pe un teren cu o suprafață de aproape 20 de ha, situat la ieșirea din Sibiu pe DJ 143B (cunoscut sub numele de Drumul Hoților).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Rwjejej

Acum 7 ani

In vreo 50 de ani poate vor face si un spital!
Raspunde

alex

Acum 7 ani

Tot bugetul judetului nu ajunge pt spital dar tocam banii cu proiecte desi noi nu avem cu ce le finanta. Cea mai la indemana solutie e renovarea celui actual
Raspunde

Alzara real

Acum 7 ani

De ce nu se face o consultare publică privind locaţia noului spital ?
Raspunde

.

Acum 7 ani

Spitalul actual este o mizerie,trebuie detonat si construit altul,suntem primitivi nu un oraș la nivelul celor din țările cu adevărat dezvoltate.
Raspunde

Vecina

Acum 7 ani

Sper ca se are grija la proiectarea lui dupa normele occidentale sa nu va treziți dupa ca nu e iar ceva in ordine așa cum ați facut cu autostrada
Raspunde

Vecina

Acum 7 ani

Ce alți fac in 3 ani voi le faceți in 20 de ani si cu prețuri mai mari ca in toata Europa si calitatea 3
Raspunde

Vecina

Acum 7 ani

Nu știu cum reușiți da la costuri ridicate si calitate proasta cred ca sintem campioni in Europa
Raspunde

Sbsbsb

Acum 7 ani

Mănânci si tu o pâine mănânc si eu o pâine cu unt.cam asa merge treaba
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus